Actualitate

Pe perioada stării de urgență, zeci de diabetici au ajuns în stare gravă la spital! Aceștia au spus medicilor că le-a fost frică să se prezinte la medic pentru a nu se infecta cu coronavirus

Publicat: 02 iun. 2020
Dr. Gina Botnariu, șefa Clinicii de Diabet din cadrul Spitalului
Dr. Gina Botnariu, șefa Clinicii de Diabet din cadrul Spitalului Sf. Spiridon, spune că zeci de diabetici nu s-au prezentat la spital pe perioada stării de urgență din frica de a nu se contamina cu coronavirus

Pe perioada stării de urgență, zeci de diabetici au ajuns în stare gravă la spital din cauză că au amânat prezentarea la medic din frica de a nu se infecta cu noul coronavirus. Mulți dintre pacienți au ajuns în comă după ce și-au administrat greșit dozajul de insulină sau nu au respectat tratamentul, așa cum spune Dr. Gina Botnariu, șefa Clinicii de Diabet, din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. Mulți bolnavi ajunși în stare extrem de gravă la spital nu au știut că suferă de diabet. Aceștia aveau simptome care persistau, dar din frica de a nu se infecta cu coronavirus, nu s-au prezentat la medic. În urma investigațiilor medicale și a stării grave de sănătate, aceștia au devenit dependenți de insulină.

Pe perioada stării de urgență, zeci de diabetici au ajuns în stare gravă la spital din cauză că au amânat prezentarea la medic din frica de a nu se infecta cu noul coronavirus. Dr. Gina Botnariu, șefa clinicii de Diabet și Boli Metabolice, de la Spitalul „Sf. Spiridon”, din Iași, spune că mulți dintre pacienți au amânat până în ultimul moment venirea la spital din frica de a nu se infecta cu noul coronavirus. Totodată, au existat pe perioada stării de urgență și pacienți care aveau simptomele specifice diabetului, dar nu s-au prezentat la medic tot din frică. Aceștia au ajuns la spital în comă.

Ulterior au fost diagnosticați, iar acum sunt dependenți de insulină. Dr. Gina Botnariu spune că aceștia ar fi putut scăpa de tratamentul cu insulină dacă s-ar fi prezentat la timp la control. Pentru a se asigura că astfel de cazuri nu vor mai exista, de astăzi, Clinica de Diabet din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași redeschide spitalizarea de zi. În acest moment, sunt internate în clinica de Diabet 12 persoane, care au ajuns la spital în stare extrem de gravă.

Pe perioada stării de urgență, zeci de pacienți diabetici au ajuns la spital în stare gravă. Aceștia au spus medicilor că le-a fost frică să se prezinte la medic

În județul Iași, peste 500 de persoane sunt diagnosticate cu diabet de tip I și II, dar și diabet gestațional. Zeci de bolnavi au ajuns la Clinica de Diabet în stare gravă pe perioada stării de urgență. Aceștia au povestit medicilor că le-a fost frică să se prezinte la spital din cauza pandemiei de coronavirus.

„Pe perioada stării de urgență am avut internați doar pacienți care au reprezentat o urgență. Din această categorie fac parte pacienți care au ajuns cu ambulanța în comă, cu picior diabetic, cu hipoglicemie și cetocidoză, adică infecții concomitente. În general, este vorba despre pacienți cărora le-a fost frică din cauza infectării cu coronavirus să se prezinte la spital, iar starea lor de sănătate s-a agravat. Totodată, avem pacienți noi, pacienți care tot din frică nu s-au prezentat la medic, deși aveau simptomele specifice diabetului. Mulți dintre aceștia au ajuns în stare gravă la spital.

Pe perioada stării de urgență, cu precădere în zilele de Paște și după, am avut prezentări la Clinica de Diabet cu pacienți care au întrerupt tratamentul cu insulină, alții care au ținut post, au depus efort fizic, au mâncat și băut peste măsura recomandată. Aceștia au fost internați de urgență”, a precizat dr. Gina Botnariu, șefa Clinicii de Diabet din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași.

Dr. Gina Botnariu: „Diabeticii fac parte din categoria cu risc mare la infecția cu coronavirus”

Din 30 de paturi disponibile în Clinica de Diabet, în acest moment, 12 sunt ocupate cu diabetici ajunși la spital în stare gravă. Pentru a se asigura că nu există posibilitatea transmiterii noului coronavirus de la un pacient la altul, șefa Clinicii de Diabet a luat o serie de măsuri. Totodată, pentru a evita infectarea cu noul coronavirus, mulți pacienți au primit rețeta pe e-mail, alții și-au trimis aparținătorii să o ridice de la medic. Pe perioada stării de urgență, ambulatoriul a funcționat pentru pacienții cu diabet, aceștia având șansa de a fi consultați.

„În acest moment avem 12 pacienți internați prin spitalizare continuă. Cu toții au reprezentat o urgență în momentul internării. Avem 30 de paturi disponibile, dar, pentru a păstra distanțarea, i-am poziționat în așa fel încât avem un pacient pe un pat, un pat liber și alt pacient. Totodată, deoarece diabeticii fac parte din categoria cu risc mare la infecția cu coronavirus, pe perioada stării de urgență am emis rețete online, am luat legătura cu ei prin intermediul apelurilor telefonice ori am oferit rețetele aparținătorilor acestora”, adaugă dr. Gina Botnariu.

De astăzi se redeschide spitalizarea de zi. Bolnavii pot veni la spital doar pe bază de programare telefonică

De astăzi, 2 iunie, se redeschide spitalizarea de zi. Șefa Clinicii de Diabet a anunțat că, zilnic, vor primi pentru consult și analize maximum 4 persoane. Diabeticii interesați de serviciile oferite prin spitalizarea de zi vor trebui să-și facă programare telefonică și să respecte cu strictețe ora la care s-au programat, pentru a evita aglomerația socială.

„De astăzi vom redeschide spitalizarea de zi. Pacienții trebuie să se programeze telefonic pentru una din orele cuprinse în intervalul orar 8-12 și 13-18. Diferența dintre prezentarea în ambulatoriu și internarea la zi este că în ambulatoriu se prescriu rețete și se dau consultații, pe când la internarea de zi se fac analize, examen clinic, electrocardiogramă și mai multe investigații. Menționez că doar în cazuri urgente pacientul va aștepta rezultatul analizelor în spital. Am luat măsura de a le comunica rezultatele telefonic sau prin intermediul online. Totodată, pacienții noștri trebuie să știe că vom continua discuțiile telefonice și rețetele online. Îi rugăm să se prezinte la spital doar dacă este necesar”, încheie dr. Gina Botnariu.





Comentarii
  • 500 de persoane? Probabil ăștia sunt doar pacienții ei, pentru ca diabetici (ca si diabetologi) sunt mult mai mulți. Nu toți se trateaza la Spiridon.

  • nu luati de bune ce spun medicii ,intrebati pacientii daca nu au vrut sau nu au fost primiti ??!!! spunetile ca nu sunt inregistrati sa poata sa zica varianta corecta !!! o sa ramaneti surprinsi de raspunsuri !!

Adauga un comentariu