Prima pagină » Eveniment-Social » Pelerinaj la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica 2026
Pelerinaj la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica 2026

Pelerinaj la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica 2026

12 aug. 2026, 13:48, 1 ,
Andreea Ciobanu în Eveniment-Social

Mii de pelerini sunt așteptați și anul acesta la sanctuarul național marian de la Cacica (jud. Suceava) în zilele de 13, 14 și 15 august 2026, cu ocazia solemnității Adormirea Maicii Domnului și a pelerinajului cu relicva Sfântului Francisc din Assisi în România. În afara pelerinilor din România, vor fi prezenți și credincioși din străinătate sau credincioși români care locuiesc în diaspora, veniți special pentru a participa la pelerinajul de la Cacica. Printre pelerini vor fi: PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, PS Claudio Cipolla, episcop de Padova, Italia, și PS Ulrich Neymeyr, episcop de Erfurt, Germania. Vor fi ocazii de spovezi pe toată durata zilelor de pelerinaj, numărul preoților disponibili fiind de aproximativ 100. Buna desfășurare a pelerinajului va fi asigurată de aproximativ 130 de tineri voluntari.

Joi, 13 august, la ora 16.00, va fi primirea relicvelor Sfântului Francisc din Assisi, de către pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial al Provinciei „Sfântul Iosif” din România a Ordinului Fraților Minori Conventuali, și de către rectorul sanctuarului, pr. Daniel-Cătălin Romila, OFMConv. La ora 18.00, se va celebra Sfânta Liturghie prezidată de ministrul provincial, iar de la ora 21.00 va fi Adorație „Taizé”, moderată de tinerii voluntari.

Vineri, 14 august, va avea loc celebrarea penitențială la ora 10.00, iar la ora 12.00, pr. Alois Farțadi, decan de Bucovina, va celebra Sfânta Liturghie de deschidere a pelerinajului. Predicile de la Liturghiile principale ale pelerinajului vor fi ținute de pr. Clement Tălin, OFMConv., vicerector al Casei de postulandat din Prăjești și membru al Comisiei pentru promovarea vocațiilor și pastorația tineretului. La ora 18.00 va fi Sfânta Liturghie celebrată de PS Petru Sescu, animată de tineri, seminariști și persoane consacrate. Privegherea mariană cu lumânări de la ora 22.00 constituie pentru pelerini apogeul ajunului sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Rugăciuni și cântece în cinstea Maicii Domnului se vor înălța din glasurile și din inimile pelerinilor. Celebrarea va fi prezidată de PS Iosif Păuleț.

Sâmbătă, 15 august, în ziua de hram, vor fi mai multe Liturghii: la ora 6.00 – Sfânta Liturghie în limba română; la ora 7.30 – Sfânta Liturghie greco-catolică; la ora 8.30 – Sfânta Liturghie în limba maghiară; la ora 9.15 – Sfânta Liturghia în limba polonă; la ora 9.30 – Sfânta Liturghie în limba germană, prezidată de PS Ulrich Neymeyr. În centrul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului este Sfânta Liturghie de hram celebrată la ora 11.00 de PS Iosif Păuleț. Cuvântul de învățătură va fi ținut de PS Claudio Cipolla. La Liturghie vor concelebra alături de episcopii menționați PS Ulrich Neymeyr și PS Petru Sescu și aproximativ 100 de preoți din țară și din străinătate. La final, icoana va fi purtată în procesiune în jurul bisericii și vor fi binecuvântate florile și obiectele religioase aduse de pelerini.

În scrisoarea trimisă ca o invitație la pelerinajul de la Cacica, cu titlul „Pelerini la Cacica, în al optulea centenar franciscan”, PS Iosif i-a îndemnat pe credincioși să meargă la sanctuarul marian ca „pelerini ai speranței”, purtând în inimi intențiile personale, dar și „rugăciunile pentru cei bolnavi, pentru copii și tineri, pentru familii, pentru vocații și pentru pace în lume”. În mesajul său, Preasfințitul Iosif revine cu îndemnul său adresat și în alte scrisori pastorale: „Cu ocazia acestei mari solemnități mariane […] să redescoperim frumusețea rugăciunii Rozariului în familie (…) Rugăciunea în familie deschide inimile către Dumnezeu și păstrează vie credința în diferitele generații de credincioși”.

În contextul împlinirii a 800 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Francisc din Assisi, Excelența sa a subliniat că acesta „ne oferă prilejul de a privi cu recunoștință la moștenirea spirituală lăsată de Sfântul Francisc”. Modelul său ne cheamă și azi să reînnoim fervoarea vieții noastre creștine printr-o trăire tot mai fidelă a evangheliei. Acest jubileu este „un apel viu adresat fiecăruia dintre noi la a redescoperi și întrupa actualitatea mesajului Sărăcuțului din Assisi, cu principalele sale caracteristici: iubirea față de Cristos, simplitatea inimii, pacea, fraternitatea, grija față de aproapele și de întreaga creație”.

Sanctuarul de la Cacica este un loc de rugăciune și meditație, sfințit prin prezența icoanei miraculoase a Preacuratei Fecioare Maria, copie a icoanei „Madona Neagră” de la Częstochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica în anul 1809. Sanctuarul se găsește în frumoasa regiune bucovineană, la 19 km de Gura Humorului și la 36 km de Suceava. Bazilica se află în centrul localității, care este înconjurată de dealuri acoperite cu păduri, pajiști, delectând prin această imagine privirea oricărui trecător. Actuala biserică a fost construită între anii 1903 și 1904, în stil neogotic, în crucieră, din piatră cioplită și cărămidă roșie presată, urmând un proiect din Polonia. Biserica a fost consacrată în ziua de 16 octombrie 1904, de către arhiepiscopii de Lvov: Józef Bilczewski și Józef Weber. Cu această ocazie s-a stabilit celebrarea oficială a hramului și a pelerinajului în cinstea Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august. În ziua de 15 august 1996, biserica a fost declarată sanctuar diecezan; în anul 1997 a fost declarată sanctuar național. Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când, în anul 2000, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii titlul de „basilica minor”.

Programul celebrărilor de la Cacica în anul 2026

  • Joi, 13 august
    • 16:00 – Primirea relicvelor Sfântului Francisc din Assisi
    • 16:15 – Oră de rugăciune a Sfântului Francisc din Assisi
    • 17:00 – Coroana franciscană
    • 18:00 – Sfânta Liturghie
    • 21:00 – Adorație „Taizé” organizată de voluntari (în bazilică)
    • 22:00 – Colaj audio: Viața Sfântului Francisc, rugăciuni, minuni, cântece (în bazilică)
  • Vineri, 14 august
    • 6:00 – Colaj audio: Viața Sfântului Francisc, rugăciuni, minuni, cântece (în bazilică)
    • 10:00 – Celebrare penitențială
    • 11:00 – Recitarea Sfântului Rozariu, misterele de durere
    • 12:00 – Sfânta Liturghie solemnă de deschidere
    • 15:00 – Ora divinei îndurări
    • 16:00 – Calea sfintei cruci
    • 17:00 – Adorație euharistică
    • 18:00 – Sfânta Liturghie pentru tineri și persoane consacrate
    • 21:00 – Recitarea Sfântului Rozariu, misterele de lumină
    • 22:00 – Privegherea mariană, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului și recitarea Sfântului Rozariu, misterele de slavă
  • Sâmbătă, 15 august
    • 0:00 – Noapte de veghe în bazilică
    • 0:00 – Ora adorației euharistice
    • 1:00 – Ora adorației biblice
    • 2:00 – Ora adorației cu Duhul Sfânt
    • 3:00 – Ora adorației și a gloriei împreună cu Sfântul Francisc
    • 4:00 – Ora adorației și a rugăciunilor pentru trebuințele oamenilor
    • 5:00 – Ora adorației mariane
    • 5:55 – Binecuvântarea finală cu Preasfântul Sacrament
    • 6:00 – Sfânta Liturghie de dimineață (în limba română)
    • 7:30 – Sfânta Liturghie greco-catolică (în bazilică)
    • 8:30 – Sfânta Liturghie în limba maghiară (la grotă)
    • 9:15 – Sfânta Liturghie în limba polonă (în bazilică)
    • 9:30 – Sfânta Liturghie în limba germană (la grotă)
    • 10:00 – Recitarea Sfântului Rozariu, misterele de bucurie
    • 11:00 – Sfânta Liturghie solemnă pontificală a hramului, cu venerarea icoanei Maicii Domnului de la Cacica, încheiată cu procesiunea în jurul bazilicii și binecuvântarea obiectelor religioase.
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 august 2026
18 august 2026