Pentru unii mumă, pentru unii dracul!

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nu știu cum reușim această performanță, dar este cert că unele instituții ale statului român nu par să fie ale statului român, sau sunt, direct ori indirect, pe statul de plată al altor interese. Este posibil să greșesc, dar în proporție de peste 90% în mod cert am dreptate.

Să începem cu o poveste. Cei de la Consiliul Concurenței demarează, la un moment dat, o cercetare privind sectorul ouălor din România. Toate acestea se întâmplau în condițiile în care, la momentul efectiv al analizelor, un ou se vindea la poarta fermei cu 20–23 de bani, deși costul de producție era de 25 de bani. Ne confruntam deja cu politici de canibalizare a mărcilor proprii din retail și cu licitații de achiziții netransparente ale marilor magazine — practici pe care, din păcate, le întâlnim și astăzi în piață.

Dar să revenim la ouăle noastre. În urma unor cercetări asidue, această autoritate decide că, prin intermediul unei asociații profesionale, s-ar fi stabilit prețuri și modalități de cartel pentru influențarea pieței, cu scopul de a limita importurile de ouă și de a crește artificial prețurile. Acum vin și eu și întreb public: dacă oul îl produci cu 25 de bani și ești obligat să îl vinzi cu 23 de bani la poarta fermei, cum poți fi acuzat de speculă, în condițiile în care la raft prețul ajungea la 70 de bani?

Să punctăm câteva lucruri care arată clar de ce toată această poveste este cusută cu ață roșie:

• Deficiențe majore în analiza economică a pieței
• Ignorarea factorilor externi în speță Criza Fipronil: Documentul emis de autoritate menționează explicit că în perioada respectivă anul 2017, Piața europeană s-a confruntat cu o „diminuare semnificativă a cantităților de ouă de consum puse pe piață din cauza contaminării cu fipronil”. Trebuie să menționăm că au fost sacrificate peste 4,6 milioane capete gaini ouatoare.
• Cum era piața oului in 2017: Dacă tragem linie și adunăm toate datele oficiale raportate retrospectiv de Comisia Europeană și asociațiile de retail, aproximarea cea mai realistă pentru amploarea retragerilor este următoarea:
• Ouă proaspete retrase direct de la raft (supermarketuri): Aproximativ 150 – 200 de milioane de ouă au fost luate fizic de pe rafturi sau din depozitele rețelelor de hipermarketuri din Europa (în special în Germania, Franța, Belgia, Olanda și Marea Britanie) doar în primele două luni ale crizei.
• Ouă distruse/blocate direct în ferme: La acestea s-au adăugat alte sute de milioane de ouă care nu au mai apucat să ajungă în magazine, fiind distruse direct la producător sau trimise către stații de incinerare industrială.
• Produse derivate: În plus, au fost distruse zeci de mii de tone de produse procesate (maioneză, sosuri, praf de ouă, produse de paniserie).

Această aproximare ridică volumul total al ouălor eliminate brusc din consumul direct al europenilor la un deficit de sute de milioane de bucăți.

Consiliul Concurenței a tratat acest fenomen global printr-o simplă mențiune formală în textul analizat din Decizia-oua-site.pdf, fără să aproximeze sau să cuantifice impactul real. Într-o analiză economică corectă, eliminarea bruscă dintr-o piață a unui volum de ordinul sutelor de milioane de unități reprezintă definiția de manual a unui șoc major de ofertă, care justifică pe deplin de ce prețurile au explodat în mod natural în toată Europa, inclusiv în România.

• Contradicția evoluției prețurilor: Deși autoritatea susține existența unei strategii comune de fixare a prețurilor, datele din dosar arată că unii producători au livrat cantități mai mari în perioadele critice și au întâmpinat „refuzul rețelelor de a accepta modificarea de preț”, ceea ce demonstrează că prețurile erau dictate direct de negocierea comercială dură cu retailerii (marii comercianți), nu de asociație ca intermediar.
• Anachronismul legislativ: „Munca de documentare” a inspectorilor s-a bazat pe utilizarea extensivă a unor documente foarte vechi, din perioada 1994–2003, când România nici nu era membră a Uniunii Europene, iar legislația era cu totul alta față de cea de după anul 2007. Atunci când se dorește scoaterea în evidență a unor culpe prefabricate, se ignoră contextul legislativ și economic al acelor ani și se aplică prin comparație regulile din 2018.
• Lipsa dovezilor economice: Un alt punct extrem de sensibil este dificultatea autorității de a demonstra un efect economic concret asupra prețurilor. Cu alte cuvinte, în cele 127 de pagini ale raportului, acest Consiliu nu reușește să demonstreze matematic și economic cum au fost manipulate prețurile și care a fost impactul real asupra pieței.
• Confundarea rolului unei asociații profesionale cu un cartel: Activitatea normală a unei forme asociative este complet neînțeleasă. O asociație profesională exact asta trebuie să facă conform statutului: politici agricole de promovare, acțiuni de marketing și susținerea membrilor săi. Pentru a observa evoluția sectorului, este absolut normal să se solicite date din ferme. Mergând pe această logică absurdă, ar însemna ca inspectorii de concurență să includă în investigație și Ministerul Agriculturii, pentru că și această instituție cere constant date de la fermieri pentru a fundamenta politicile agricole în funcție de evoluția prețurilor.
• Diluarea responsabilității: Deși oficialii se laudă public cu faptul că sectorul avicol este cel mai performant și asigură integral consumul intern, în cele 127 de pagini de acuzații discuțiile se poartă doar la modul general. Nu se precizează în mod clar individualizarea responsabilității pentru fiecare societate în parte. Concluzia lor pare a fi: toți sunteți vinovați, nu am putut cuantifica vina fiecăruia, dar trebuie să fiți sancționați.
• Sancționarea protecționismului legitim: Toată decizia se învârte în jurul unui accent excesiv pus pe discuțiile purtate în asociație despre importuri și protecția pieței interne. Practic, dacă o asociație profesională pune în discuție măsuri legitime de protecție a produsului românesc în fața dumpingului, acțiunea este etichetată imediat ca fiind un cartel de fixare a prețurilor.

Dar ce să mai zicem? Am văzut deja cum a funcționat și „bula” investigațiilor din sectorul bancar. Concluzia de atunci a fost una de un ridicol absolut: „Dragi români, piața a fost într-adevăr manipulată, noi aplicăm o amendă instituțională care merge la buget, iar dacă voi vreți să vă recuperați banii pierduți, n-aveți decât să dați în judecată băncile în mod individual”. Despre prețurile la motorină și benzină nici nu mai comentez, nu are sens și ne crește tensiunea degeaba.

La fel s-a întâmplat și în cazul desantului de amploare al celor de la Consiliul Concurenței peste transportatori, soldat cu confiscarea telefoanelor mobile și tot felul de șicane administrative. După cum spun gurile rele din piață, s-a intrat în forță deoarece operatorii români au avut curajul să organizeze proteste și greve pentru apărarea sectorului autohton de transporturi, într-un moment în care anumite companii europene aveau nevoie de loc pe piață și nu puteau să pătrundă din cauza competitorilor locali.

Mai nou, autoritățile s-au apucat și de sectorul porcin. De mai bine de șase luni, fermierii români se plâng că sunt obligați să vândă porcul la poarta fermei cu 4,8 – 5 lei pe kilogramul în viu, în condițiile în care costul real de producție variază între 6,5 și 7 lei pe kilogram. În tot acest timp, pe piață intră carne de porc din Spania sau Polonia la prețul de 5 lei în viu, deoarece producătorii de acolo beneficiază de subvenții și facilități masive din partea statelor respective, reușind să acopere inclusiv costurile logistice și de transport până în România.

În acest context critic, fermierii români primesc următoarea adresă oficială:

„Vă rog să găsiți atașată solicitarea de informații adresată în contextul unei cercetări ample de piață pe care Consiliul Concurenței o desfășoară în sectorul cărnii de porc. Autoritatea de concurență și-a propus să identifice principalele dificultăți cu care se confruntă companiile din sector, precum și aspecte uzuale urmărite într-o astfel de analiză (integrare, furnizori, clienți, concurenți). Modul în care se formează prețurile de-a lungul lanțului fermă–abator–procesator–comerciant este un alt obiectiv al investigației sectoriale. Chestionarele atașate vor fi completate în funcție de activitățile desfășurate de companie. Rămân cu plăcere la dispoziția dumneavoastră pentru orice informații sau clarificări suplimentare.”

Exact așa au început procedurile și în sectorul avicol, iar acum producătorii din sectorul cărnii de porc speră pe bună dreptate să nu fie „pociți” în mod similar. Personal, după atâtea exemple concrete, mi-am pierdut complet credibilitatea în bunele intenții ale acestor demersuri.

Trebuie să facem totuși o precizare deosebit de importantă legată de situația financiară și de structura pieței cărnii de porc din România. Spre deosebire de avicultură, unde suntem autosuficienți, în sectorul porcin producția internă este sever deficitară. Ne întrebăm, desigur retoric: oare se pregătește terenul pentru a lăsa cale liberă importurilor masive din alte țări europene sau din spațiul Mercosur? Întrebarea rămâne, dar ea ridică semne de întrebare majore cu privire la subordonarea reală a acestei instituții: este ea una a statului român sau interesele ei sunt ghidate din alte direcții?

Mergând mai departe cu analiza de oportunitate pe piețele externe, se impune o altă întrebare legitimă: cum se face că producătorii spanioli au beneficiat de mecanisme prin care nu li s-au blocat exporturile de porc atunci când s-au confruntat cu focare de pestă porcină africană, iar fermierii polonezi la fel, în timp ce România, exact în momentul în care devenise un competitor extrem de important pe piața internațională a ovinelor, este complet blocată sub pretextul pestei micilor rumegătoare?

Nu aștept un răspuns oficial, dar reality-ul din teren mă obligă să rămân fidel aceleiași zicale autohtone: pentru unii mumă, pentru alții dracul.

Desigur, toate cele prezentate mai sus pot fi tratate doar ca o simplă ficțiune redactată la un ceas de seară și trebuie luate ca atare.