Pentru că nu au reușit să ia note de promovare la cel puțin trei obiecte, 3.519 elevi ieșeni de la toate formele de învățământ au rămas repetenți la finalul anului școlar trecut. Statisticile Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) arată că cele mai multe probleme cu cartea par să le aibă elevii din clasele primare și de gimnaziu
Dintr-un total de 96.135 de elevi înregistrați la sfârșitul anului școlar 2022-2023, 3.519 au fost declarați repetenți. În această situație, ISJ Iași a prezentat o serie de acțiuni de prevenire ce au început deja să fie implementate.
Ce face ISJ Iași pentru a reducere numărul elevilor repetenți la Iași
Prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) are loc monitorizarea de către reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean a celor 73 de instituții de învățământ, din punct de vedere tehnic şi financiar, în vederea implementării proiectelor din cadrul Schemei de granturi din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – Runda I. Sunt în derulare, la nivelul județului Iași, 72 de proiecte din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – Runda I: 66 de școli beneficiare fiind din mediul rural și 6 din mediul urban. Valoarea totală a contractelor este de 61.029.486,44 lei.
Județul Iași are cel mai mare număr de școli înscrise în program, reprezentând peste 7 la sută din totalul celor 1.391 de unități de învățământ care vor beneficia de finanțare la nivel național. 42 de unități școlare din cele 72 provin din zone de marginalizare peste medie și severă. Activități de prevenire: activități de dezvoltare a unui climat pozitiv și incluziv în clase și în școală, inclusiv acțiuni de combaterea violenței, acțiuni anti-bullying, măsuri pentru combaterea segregării școlare.
Mai departe, activități pentru reducerea absenteismului la clasă; activități de intervenție – activități pedagogice și de sprijin, evaluare dificultăți de învățare, consiliere și orientare școlară, mediere, educație parentală, consiliere psihologică, extinderea zilei de școală la program prelungit și acordarea unei mese; activități de tip Școală după Școală, inclusiv acordarea de hrană; activități extra-curriculare; activități de compensare: activități pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale, activități de formare autorizate și îndrumare (coaching) pentru cadre didactice și personal auxiliar din unitatea de învățământ; activități de reintegrare școlară, fie în învățământul de masă sau în programe de tipul a Doua Șansă digitalizarea procesului educațional.
Implementarea programului-pilot „Masa caldă” se adresează, în principal, elevilor din zone defavorizate
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/09/elevi-repetenti-la-Iasi-2.jpeg)
15 unități de învățământ preuniversitar au implementat deja Programul pilot „Masă caldă” în anul școlar 2022 – 2023
Și programul-pilot „Masa caldă” este inclus în categoria acțiunilor de prevenire și reducere a numărului de elevi repetenți. 15 unități de învățământ preuniversitar l-au implementat deja în anul școlar 2022 – 2023: Școala Gimnazială Mironeasa (511 elevi); Școala Gimnazială Șcheia, comuna Alexandru Ioan Cuza (290 de elevi); Liceul Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu” Belcești, comuna Belcești (877 de elevi); Școala Profesională Dagâța, comuna Dagâța (507 elevi); Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Podu Iloaiei (788 de elevi); Școala Gimnazială Ciorteşti, (159 de elevi); Școala Gimnazială „Ion Neculce” Iași, (356 de elevi); Școala Gimnazială Nr. 1 Costești, (136 de elevi); Școala Gimnazială Costuleni, (427 de elevi); Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu” Voinești (563 de elevi); Școala Gimnazială Nr. 1 Domnița (507 elevi); Școala Gimnazială „Petru Rareș” Hârlău (867 de elevi); Școala Gimnazială Moțca, (378 de elevi); Școala Gimnazială Grajduri (384 de elevi); Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, municipiul Iași (833 de elevi).
Criteriile de ierarhizare a unităților de învățământ preuniversitar propuse vizează mediul social defavorizat, comunități cu populație rromă, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate și supuși unor forme de abandon parental, copii în situații de abandon școlar; nivelul de marginalizare socio-economică a localității; mediu economic cu grad ridicat de pauperitate; dispunere geografică izolată a unității de învățământ; mediul de rezidență; participare școlară și calitatea educației; rata de abandon școlar, elevi promovați, calificarea cadrelor didactice.
Toate acțiunile prezentate sub formă de proiecte ar putea să producă un interes mai mare pentru carte în rândul copiilor, astfel încât să nu abandoneze școala și să numărul elevilor repetenți din Iași să fie redus.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/09/elevi-repetenti-la-Iasi-1.png)
Scoli de corectie pt noile generatii de minori criminali.