Fostul premier Petre Roman se ține bine la vârsta de 79 de ani, acesta reușind să se mențină „forever young”. Ce-i drept, acesta are o disciplină de fier în ceea ce privește menținerea condiției fizice, și el, și soția lucrând din greu la tonifierea corpului. Zilele trecute, cu ocazia zilei de naștere a lui Petre Roman, fiica acestuia i-a transmis un superb mesaj.
Petre Roman a împlinit marți, 79 de ani, iar fiica sa, Oana Roman, a punctat momentul așa cum se cuvine în mediul online, dedicându-i un mesaj plin de recunoștință, iubire și admirație. Recunoștință care, crede ea, nu ar trebui să vină doar din partea ei, pentru că tatăl ei a făcut multe pentru România, potrivit LPF.
Ce mesaj i-a transmis Oana Roman
Într-o postare pe rețelele de socializare, vedeta a rememorat lecțiile de viață primite de la părintele ei și a vorbit deschis despre legătura puternică ce îi unește. În plus, a ținut să amintească tuturor ce a făcut Petre Roman pentru România.
Postarea publicată de vedetă pe rețelele de socializare a fost o adevărată declarație de prețuire față de cel care, în ciuda vieții trăite sub presiunea politică și a controverselor, a rămas, în ochii fiicei sale, un model de demnitate, onoare și curaj.
„La mulți ani, Tati! Azi 79 ca la 50. Prima poză e de la ziua ta, când ai împlinit 60. Ultima e de anul ăsta, când împlinești 79. Între ele 20 de ani în care pare că timpul nu a trecut peste tine. Ești al meu forever young.
Va fi lungă postarea asta, dar simt nevoia să scriu. Te iubesc și îți mulțumesc. Sunt recunoscătoare că pe Pământ, în viața asta, te am pe tine ca tată. Tu și mama sunteți cel mai mare privilegiu”, a scris Oana Roman pe Instagram.
Petre Roman se ține bine la vârsta de 79 de ani
Dar cum reușește Petre Roman să se păstreze „forever young”, așa cum afirmă fiica sa? Răspunsul l-a dat chiar el într-o emisiune recentă, în care a fost prezent împreună cu soția lui. Silvia Chifiriuc și Petre Roman au dat din casă, povestind despre cum reușesc să se mențină în formă.
Discutând despre alimentație, Petre Roman a declarat faptul că atât el, cât și soția sa sunt atenți la caloriile din farfurie.
„E foarte atentă la alimentație, nu mănâncă. Bine, și eu la fel, nu mănânc… Nu mănânc dimineața, nu mănânc seara. E o ecuație foarte simplă – eu sunt, după cum știți, și inginer și om de știință într-un domeniu. Legat de noi, știința climei e o ecuație foarte simplă: câte calorii mănânci, tot atâtea se consumă, simplu”, a explicat fostul premier al României.
„Ba da, mănâncă dimineața în weekend”, l-a dat de gol mai tânăra lui soție, cu cu care are un băiat adolescent.
La rândul ei, Silvia Chifiriuc mărturisește că este o mare iubitoare de prăjituri, în special de amandine. Deși este atentă la alimentație, recunoaște că există perioade în care consumă zahăr, dar o face responsabil:
„Eu mănânc acum, chiar în ultima vreme am mâncat mai mult decât era cazul… Dar eu am un control extraordinar, al meu. Dacă azi, de exemplu, mănânc o amandină, că-mi plac amandinele de nu se poate – de altfel și la munte de dimineață, înainte să urcăm pe munte, am mâncat o amandină mare, bună, era minunată, dar urcam. Deci dulcele, înainte de urcare, orice dulce până la urmă, știi că arzi, deci eu înainte pot s-o mănânc, apoi nu se întâmplă nimic.
Și seara noi nu mâncăm. Ajută foarte mult, după ora 18:00, este foarte important să mănânci ceva lejer, ușor. (…) Mai mâncăm și noi, dar când suntem plecați”, a mai dezvăluit soția lui Petre Roman.