Prima pagină » Local » Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi: „Agricultura, prioritate zero la nivel european!”
Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi: „Agricultura, prioritate zero la nivel european!

Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi: „Agricultura, prioritate zero la nivel european!”

06 mai 2023, 14:46,
în Local

Acesta a fost cel mai important mesaj dat la Adunarea Politică a EPP – European People’s Party – Partidul Popular European, care a avut loc zilele acestea la Munchen.

PMP, parte din cea mai mare familie politică europeană, a votat rezoluția de susținere a fermierilor din toate țările membre ale UE și a cerut suplimentarea fondurilor alocate pentru sprijinirea tuturor celor afectaţi de războiul din Ucraina.

Prin intermediul vicepreședintelui Petru Movila, #PMP a atras atenția asupra situației în care se află fermierii noștri şi a arătat faptul că România are nevoie de fonduri care să atenueze din pierderile suferite de către producători.

Fermierii români trebuie susținuți cu toate forţele, iar membrii EPP trebuie să rămână uniţi pentru a le apăra interesele, pentru a promova a agricultură curată, protejată de inflație, de dinamica europeană şi nu numai.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici
Nicușor Dan analizează noi variante de premier, iar negocierile politice vizează ieșirea României din blocajul guvernamental. Președintele României, Nicușor Dan, analizează noi variante de premier în cadrul consultărilor cu liderii politici. Ciprian Ciucu vorbește despre scenariul unui guvern tehnocrat și despre posibilitatea a două cabinete succesive. Nicușor Dan analizează noi variante de premier România traversează […]
Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici

Comments are closed.

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 august 2026
05 august 2026
Articole similare