Petru Movilă, președintele PMP Iași, aduce acuzații la adresa liderilor coaliției de guvernare, în contextul grevei declanșate în învățământ.
„Nici până în ultimul moment dinaintea declanșării grevei, premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD Marcel Ciolacu nu au avut o atitudine serioasă, constructivă și pozitivă față de cadrele didactice, față de cei din învățământ. Modul în care au înțeles să trateze sindicatele, să negocieze a fost specific celui din bazar: cei doi au făcut promisiuni secvențiale pentru diverse categorii din sistemul de învățământ și nu au venit cu un proiect complet, integrat, un proiect solid, durabil, pentru sistemul de educație. Un astfel de proiect presupune un parteneriat corect, o corelare între Legea cadru a organizării și funcționării sistemului de învățământ din România, care să includă personalul didactic și nedidactic, elevii și părinții, și Legea salarizării unice a personalului bugetar. Primul act normativ nu reglementează chestiunile salariale, de aceea cele două legi trebuie discutate împreună.
Ciucă și Ciolacu au încercat la negocieri să divizeze angajații din învărțământ, făcând diverse promisiuni nesustenabile unor categorii de salariați sau altora.
Soluția este ca cele două legi, a organizării și funcționării sistemului de învățământ și cea a salarizării unice a personalului bugetar, să fie armonizate și să asigure un sistem consolidat de învățământ din punct de vedere al calității, dar și din punct de vedere al salarizării.
De asemenea, Legea dialogului social trebuie completată astfel încât niciun protocol între sindicate și ministerele de resort să nu poată fi încheiat fără aprobarea Ministerului Muncii și a Ministerului de Finanțe. Ministerul Muncii trebuie să garanteze pentru legalitatea și corectitudinea condițiilor de muncă, iar cel de Finanțe pentru existența resurselor financiare necesare.
Profesorii sunt îndreptățiți să continue greva pentru că nu au găsit parteneri serioși de negocieri în reprezentanții Guvernului și nu pot accepta mai departe să fie tratați cu dispreț. Dacă nu avem educație de calitate, nu vom avea nici medici buni , nici avocați, nici profesori sau artiști, oameni buni, în general”, a transmis Petru Movilă, președintele PMP Iași.
isi da si Movila cu parerea, dar nu a fost si nu este in continuare la butoane??? senator ori deputata?? de ce nu a facut nimic in acest sens??? NU incaseaza si el pensii speciale????? Ce sa-i zic, pana acum nu a adus in discutie nimic de conditiile de salariazare din invatamant, acum deodata e si el interesat????? Sa lase pe altul sa faca ceva util pentru tara asta, ca el a avut atatea oportunitati, dar nu a a facut-o niciodata!!!!
jos cu ei, toti, care nu au facut nimic pentru Educatie si nici pentru Snanatate. Ne-au jupit de taxe si impozite, atata au stiut. Nu vreau sa-mi mai fie premier si parosul ala ca un maimutoi
Luati prostul de aici