Prima pagină » International » Plățile cash vor fi limitate în Republica Moldova: plafon de circa 25.500 de lei pentru persoanele fizice
Plățile cash vor fi limitate în Republica Moldova: plafon de circa 25.500 de lei pentru persoanele fizice

Plățile cash vor fi limitate în Republica Moldova: plafon de circa 25.500 de lei pentru persoanele fizice

16 nov. 2023, 12:00,
în International

Cetățenii Republicii Moldova ar putea să nu mai poată efectua plăți în numerar mai mari de 100 de mii de lei lunar (circa 25.500 de lei românești). Dacă valoarea tranzacției va depăși acest plafon, atunci aceasta va trebui efectuată doar prin transfer bancar, informează Radio Chișinău, citat de Rador.

Un proiect de lege a fost aprobat miercuri de guvernul de la Chișinău, în pofida obiecțiilor parvenite din partea patronatelor. Premierul Dorin Recean a explicat că limitarea și reducerea numerarului va contribui la lupta cu corupția.

Președintele Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova, Leonid Cerescu, a sugerat, în cadrul ședinței de Guvern, că pe marginea proiectului există un șir de obiecții, precizând că documentul nu primit aviz favorabil din partea grupului de lucru al Comisiei de stat

„La fel, Comunitatea Contabililor are mari obiecții. Poate este cazul să consultăm acest proiect suplimentar înainte de a fi adoptat în cadrul ședinței de Guvern? ”, a declarat Leonid Cerescu.

Plafon de circa 25.000 de lei lunar pentru persoanele fizice

În pofida acestui lucru, proiectul a fost adoptat de cabinetul de miniștri. Premierul a argumentat necesitatea actului de lege prin prisma faptului că procesul de circulație a fluxului de numerar trebuie curățat. Dorin Recean a explicat că documentul respectiv va aduce mai multă transparență, iar limitarea numerarului va contribui la lupta cu corupția.

„Iată noi ce avem în ultima perioadă….lumea corupe alegătorii anume cu numerar. Înțeleg preocupările dvs. Pe de altă parte noi, ca societate, trebuie să ne mobilizăm și să reducem maxim posibil utilizarea numerarului. În același timp, trebuie să avem grijă să nu îngrădim drepturile cetățenilor noștri, în special cei care și-au constituit anumite economii”, a declarat premierul Dorin Recean.

Conform secretarei de stat din cadrul Ministerului Finanțelor Dina Roșca, autorul proiectului , principalele efecte ale documentului se referă la reducerea numerarului în circuitul economic și orientarea pentru efectuarea plăților prin transfer.

”Și ca drept rezultat – creșterea transparenței și securității operațiunilor de încasări și plăți, sporirea posibilităților de monitorizare și combatere a evaziunii fiscale și concurenței neloiale”, a precizat Dina Roșca.

Conform prevederilor proiectului, plățile în numerar ale persoanelor fizice nu trebuie să depășească 100 de mii de lei lunar, în caz contrar, tranzacțiile trebuie efectuate doar prin transfer bancar. Totodată, notarii, vor fi obligați să nu autentifice contractele de vânzare-cumpărare pentru bunurile imobile în cazul în care depășesc valoarea a 100 salarii medii lunare pe economie prognozate, iar plățile nu sunt efectuate prin transfer. Același lucru se referă și la mijloacelor de transport, dacă depășesc valoarea echivalentă a 50 salarii medii lunare pe economie prognozate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 august 2026
22 august 2026