Prima pagină » Actualitate » PMP cere ministrului Muncii să nu mai plătească pensiile românilor prin băncile austriece!
PMP cere ministrului Muncii să nu mai plătească pensiile românilor prin băncile austriece!

PMP cere ministrului Muncii să nu mai plătească pensiile românilor prin băncile austriece!

11 dec. 2022, 12:55,
în Actualitate

Scrisoare deschisă adresată ministrului Muncii, Marius Budăi

Domnule ministru,
În urma votului negativ dat de Austria admiterii României în Schengen, Partidul Mișcarea Populară vă cere să puneți capăt convențiilor încheiate de Casa Națională de Pensii Publice cu Banca Comercială Româna și cu Raiffeisen Bank pentru plata pensiilor românilor.
Dacă doriți cu adevărat să arătați Austriei că suntem serioși și că nu suntem dispuși să acceptăm tratamentul necorespunzător pe care îl primim, aveți prilejul să le trimiteți astfel austriecilor un mesaj puternic și să le arătați că acțiunile lor au consecințe.
Înțelegem că atât PSD cât și PNL îndeamnă românii să boicoteze firmele austriece, dar considerăm că statul român nu utilizează pârghiile pe care le are la dispoziție în relația cu aceste firme.
Boicotul este o opțiune legitimă pe care o are fiecare cetățean care se simte jignit de atitudinea sfidătoare și arogantă a austriecilor, iar companiile austriece din România trebuie să simtă că există consecințe ale deciziei Vienei.
Atragem atenția asupra faptului că, în timp ce oamenii pot boicota companiile austriece, statul român are mecanisme și pârghii legale și instituționale mult mai puternice. Ministerul Muncii, de exemplu, poate să înceapă prin a nu mai plăti pensiile românilor prin băncile austriece. Să plătiți aceste pensii prin băncile românești.
Vreți să vă arătați, în calitate de ministru, demni în fața Austriei? Luați măsuri, treceți la acțiune. Nu rămâneți un simplu demagog.
Sperăm că veți lua în considerare propunerea PMP și veți acționa în consecință. Demonstrați Austriei că Guvernul României luptă pentru drepturile și interesele românilor cu toate instrumentele pe care statul le are la dispoziție.

Gheorghe Baciu
Vicepreședinte PMP
Fost senator PMP în legislatura 2016-2020
Fost Primar al orașului Întorsura Buzăului în perioada 1981-2008

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 noiembrie 2026
10 noiembrie 2026