Pahipleurita reprezintă o afecțiune care afectează pleura, adică stratul subțire de țesut seros care acoperă atât plămânul, cât și cavitatea toracică. Această condiție se caracterizează prin îngroșarea patologică a membranei pleurale, asociată cu acumularea de țesut cicatricial și manifestarea unor simptome specifice. Pleura constă din două foi – una care acoperă plămânul (denumită foița viscerală) și alta care căptușește și protejează interiorul cavității toracice (foița parietală), ambele delimitând spațiul pleural. În funcție de cauza subiacentă, patologia poate afecta diferite părți ale pleurei, cu frecvență cea mai mare fiind în zona vârfului plămânului. Pahipleurita poate avea multiple origini, incluzând infecții, expunere cronică la substanțe toxice sau mezoteliom.
Ce cauze determină pahipleurita
Această afecțiune determină rigidizarea membranei pleurale care învelește plămânii, reducându-i astfel flexibilitatea. Pe măsură ce cicatrizarea progresează, capacitatea plămânilor de a se expanda în timpul respirației devine din ce în ce mai limitată. Prin urmare, simptomele asociate pahipleuritei se manifestă în primul rând prin probleme respiratorii, cum ar fi dificultăți de respirație, respirație șuierătoare și durere toracică. Se știe că această afecțiune este în special asociată cu expunerea prelungită la azbest, dar îngroșarea pleurală poate fi observată și în cazul mezoteliomului malign. Din acest motiv, identificarea cauzei exacte a pahipleuritei poate fi uneori dificilă.
Una dintre cauzele principale ale îngroșării pleurale este expunerea îndelungată la azbest, astfel încât locurile de muncă în care lucrătorii au fost expuși la azbest (uneori timp de 10 ani sau mai mult) prezintă un risc mai mare de a dezvolta această afecțiune. Nu este neobișnuit să fie formulate reclamații împotriva angajatorului actual sau a fostului angajator al unui lucrător care suferă de îngroșare pleurală, dacă lucrătorul poate dovedi (printre altele) că afecțiunea a fost cauzată ca urmare a expunerii la azbest la locul de muncă. Cei mai expuși la azbest sunt lucrătorii în construcții și demolări, instalatorii de cabluri, dulgherii, tâmplarii, electricienii, pompierii, minerii, tencuitorii, inginerii de telecomunicații și lucrători din industria textilă.
În mod independent, pahipleurita nu este fatală. Această afecțiune poate fi benignă și nu necesită tratament. Pahipleurita poate fi, de asemenea, un simptom al unei afecțiuni mai grave, precum mezoteliomul sau tuberculoza. Dacă examinarea relevă îngroșarea pleurală, un medic poate efectua teste pentru identificarea cauzelor subiacente.
Diagnostic și tratament
Pahipleurita nu poate fi tratată, iar efectele acesteia nu pot fi inversate. Cu toate acestea, afecțiunea poate fi asimptomatică sau poate prezenta simptome ușoare care nu necesită tratament. Dacă boala progresează și simptomele se înrăutățesc, medicii pot recomanda diverse opțiuni de tratament. De exemplu, ei pot sugera reabilitare pulmonară pentru tratarea simptomelor precum dificultatea în respirație.
Multe cazuri de pahipleurită nu necesită tratament și nu pun în pericol viața. Cu toate acestea, afecțiunea poate avansa, iar simptomele ar putea deveni inconfortabile. În aceste cazuri, medicii pot recomanda reabilitare pulmonară sau, dacă este cazul, renunțarea la fumat. Reabilitarea pulmonară poate ajuta la ameliorarea simptomelor și calității vieții pacienților. Un specialist poate dezvolta un plan personalizat pe baza nevoilor individuale. De obicei, pacienților le este recomandat să facă exerciții fizice regulat, să aibă o dietă echilibrată și să practice tehnici de respirație.
În cazuri rare și grave, pacienții pot fi supuși unei intervenții chirurgicale de decorticare pulmonară pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor. Acestora le poate fi administrat un tratament pentru pahipleurită în tandem cu tratamentul cauzei subiacente.