După o lungă perioadă de secetă, Politehnica Iași a reușit să obțină a doua victorie acasă în acest campionat. Succesul a venit după un meci complicat cu formația UTA Arad. La sfârșitul partidei a fost făcut oficial anuțul că Luis Phelipe va părăsi formația ieșeană în această iarnă
Formația lui Leo Grozavu a reușit să pună capăt unei lungi perioade în care nu a mai reușit să câștige. Deși s-au impus la limită cu scorul de 1-0, cele trei puncte sunt mult mai importante. Îmbucurător este faptul că Harrison a înscris din nou și a ajuns la cota 5 în acest sezon. Totuși, Poli Iași se va despărți și de Luis Phelipe în această iarnă, care a fost transferat pentru 200.000 de euro.
Victorie acasă, după mult timp, pentru Politehnica Iași
Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii ieșeni, Politehnica a obținut al doilea succes acasă contra celor de la UTA Arad. Singurul gol al partidei a fost marcat de englezul Harrison, care a înscris din pasa lui Alin Roman. Totuși, golul a venit după o fază controversată, Martac a primit fault pentru un contact superficial, iar din lovitura liberă a ieșit golul ieșenilor. Meciul a fost cu puține faze de poartă, însă gazonul a fost impecabil, având în vedere că a fost acoperit de zăpadă cu câteva ore înainte de începerea partidei.
„Victorie mare, importantă, 3 puncte de care aveam nevoie. Am întâlnit o echipă solidă, care nu întâmplător în ultima perioadă nu prea au primit goluri. Îi felicit pe cei care au făcut posibil să ne ajute să deszăpezim suprafața, iar acest joc să se desfășoare în condiții acceptabile. Urmează meciuri grele, nu mai contează cu cine joci. Vom întâlni două echipe care se luptă pentru șefia campionatului. Noi cred că putem câștiga cu oricine, dar și putem pierde cu oricine, asta e situația. Suntem alături de prietenul nostru, președintele nostru, e o persoană apropiată nouă, ne susține de fiecare dată. Ne-am dorit cu toții să îi oferim măcar un mic moment de fericire, pentru că nu e ușor să pierzi un părinte”, a spus Leo Grozavu, antrenorul Politehnicii Iași, după meci.
Jucătorii și staff-ul echipei au afișat un measaj de încurajare pentru managerul Florin Briaur, care trece printr-un moment mai dificil.
„Mulțumesc foarte mult de mesaj, mulțumesc și pentru victorie. Dedic și eu această victorie tatălui meu, care de acolo, din ceruri, sigur se bucură pentru noi”, a transmis Florin Briaur, managerul Politehnicii Iași.
Luis Phelipe a semnat cu FCSB
Totuși, Poli Iași a primit o lovitură suprinzătoare după meci, când managerul echipei a anunțat plecarea lui Luis Phelipe. Brazilianul de 22 de ani a semnat, în acest weekend, cu formația bucureșteană FCSB, pentru suma de 200 de mii de euro. Ieșenii vor mai primi 20 la sută dintr-un viitor transfer al jucătorului. Tânărul jucător a venit la începutul acestui sezon la Iași și s-a impus imediat în primul 11.
Acesta este unul dintre puținii jucători din Superligă care sunt capabili să destabilizeze apărarea adversă cu atâta ușurință. Nu este de mirare faptul că s-au interesat de el celelalte cluburi. Brazilianul are 3 goluri și 3 pase de gol în acest sezon. Jucătorul nu va evolua peste două etape cu FCSB.
„Încă suntem în discuții pentru plecarea lui, dacă jucătorul se va înțelege cu clubul, va pleca la FCSB. Situația clubului este foarte delicată din punct de vedere financiar, plățile pe care le avem de făcut ne obligă să luăm măsuri radicale. Am încredere că Luis Phelipe va face o figură frumoasă la FCSB. Orice jucător, dacă are o ofertă convenabilă, poate fi de vânzare. Procentul pentru un viitor transfer este de 20 la sută”, a mai precizat Florin Briaur după meci.
După meciul cu UTA Arad, Politehnica Iași a obținut a doua victorie acasă de la începutul campionatului. Succesul a venit în momentul perfect, deoarece ieșenii nu au mai câștigat de multe etape.
Poli nu joacă nimic, antrenorul nu poate mai mult de-atât, cum se ridică vreun jucător imediat este vândut. Păcat de Phelipe, urmează Harrison și Roman.
Mda……Cică ”Orice jucător, dacă are o ofertă convenabilă”!! Și asta a fost o ofertă convenabilă?? Doar 200.000 face jucătorul ăsta?? Vai de steaua voastră, v-a păcălit oierul. Dar oierul nu știe, băiatul ăsta nu se va adapta la el, în 3-4 etape se va lămuri. Atunci îi puteți vinde pe toți și plecati în B. Se pare că asta se urmărește.