Prima pagină » Eveniment-Social » Polițiștii au fost prezenți printre elevi. Iată care a fost motivul
Polițiștii au fost prezenți printre elevi. Iată care a fost motivul

Polițiștii au fost prezenți printre elevi. Iată care a fost motivul

19 oct. 2019, 04:00,
Dragos Savin în Eveniment-Social

Polițiștii ieșeni încearcă în fiecare zi să le explice elevilor la ce riscuri se expun la fiecare pas. „Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași au desfășurat mai multe activități de informare la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, din orașul Hârlău. În cadrul întâlnirilor au fost prezentate atribuțiile și competențele pe linie de prevenire a fiecărei instituții M.A.I. Polițiștii au transmis informații cu caracter preventiv, referitoare la siguranța personală, la siguranța în mediul online și au precizat principalele măsuri ce trebuie cunoscute și aplicate pentru conștientizarea și promovarea principiilor unui internet mai sigur”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Informații importante

Totodată, au fost oferite informații utile pentru prevenirea traficului și consumului de substanțe psihoactive și pentru prevenirea traficului de persoane. Elevii au fost îndrumați să manifeste un comportament responsabil și să apeleze la sfatul părinților sau al cadrelor didactice atunci când se află în situații dificile. Întâlnirile cu elevii au avut un caracter interactiv și au îmbinat problematica preventivă cu spețe concrete, informațiile și mesajele transmise de polițiști fiind adecvate vârstei și nivelului de înțelegere al elevilor. La activități au participat 8 cadre didactice și aproximativ 240 de elevi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Lucian Pahonțu, în centrul unei noi anchete Snoop. Vila șefului SPP ar fi ajuns la fiul său înainte de depunerea declarației de avere
O anchetă Snoop dezvăluie noi informații despre averea lui Lucian Pahonțu. Domeniul familiei șefului SPP s-ar fi extins la 875 de metri pătrați, iar o parte din proprietate ar fi fost donată fiului său înainte de depunerea declarației de avere. Averea lui Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază, este vizată de o nouă […]
Lucian Pahonțu, în centrul unei noi anchete Snoop. Vila șefului SPP ar fi ajuns la fiul său înainte de depunerea declarației de avere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 noiembrie 2026
10 noiembrie 2026