Prima pagină » Eveniment-Social » Polițiștii din Iași, apel către motocicliști în Săptămâna Siguranței Rutiere

Polițiștii din Iași, apel către motocicliști în Săptămâna Siguranței Rutiere

19 mai 2026, 11:54,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Polițiștii rutieri din Iași desfășoară, în perioada 18–24 mai 2026, acțiuni de prevenire și control în cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere. Astăzi, verificările sunt concentrate în special asupra motocicliștilor. Oamenii legii le recomandă conducătorilor de motociclete să poarte echipament de protecție, să respecte limitele de viteză, să circule cu luminile aprinse și să adopte un comportament preventiv în trafic.

„În perioada 18–24 mai, marcată la nivel național drept Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere, polițiștii rutieri desfășoară activități de informare, prevenire și control pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și conștientizarea participanților la trafic cu privire la importanța respectării regulilor de circulație.

În acest context, astăzi, 19 mai, acțiunile polițiștilor rutieri sunt orientate către creșterea siguranței rutiere, cu accent pe respectarea regulilor de circulație de către conducătorii de motociclete.

Polițiștii atrag atenția motocicliștilor asupra faptului că respectarea normelor rutiere și adoptarea unui comportament preventiv în trafic sunt esențiale pentru protejarea propriei vieți și a celorlalți participanți la trafic.

Recomandări pentru conducătorii de motociclete:
 Purtați întotdeauna echipament de protecție adecvat: cască omologată, geacă cu protecții, mănuși, pantaloni și încălțăminte specială;
 Utilizați elemente reflectorizante pentru a fi mai vizibili, în special pe timpul nopții;
 Respectați limitele legale de viteză și adaptați viteza la condițiile de drum;
 Circulați cu luminile aprinse și evitați deplasarea în unghiurile moarte ale autovehiculelor;
 Adoptați o conduită preventivă și anticipați eventualele greșeli ale celorlalți participanți la trafic;
 Nu conduceți sub influența alcoolului, a substanțelor interzise sau în stare de oboseală;
 Verificați înainte de plecare starea tehnică a motocicletei: pneuri, frâne, sistem de iluminare și semnalizare;
 Manifestați atenție sporită la condițiile carosabilului, în special după ploaie sau în zone cu nisip, pietriș ori marcaje umede;
 Respectați ceilalți participanți la trafic și evitați comportamentele agresive sau zgomotul excesiv în zonele rezidențiale.

Siguranța rutieră este responsabilitatea tuturor. Prin respectarea regulilor de circulație și adoptarea unei conduite preventive, pot fi prevenite accidentele și salvate vieți”, a transmis Adina Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Filmul morții elevului de 15 ani din Bacău. Profesorii au încercat disperat să îl salveze până la sosirea ambulanței
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev de 15 ani a murit în curtea școlii după ce i s-a făcut rău în pauză. Profesorii au făcut manevre de resuscitare până la sosirea echipajului medical. Clipe dramatice într-o școală din județul Bacău, după ce un elev în vârstă de 15 ani s-a prăbușit în timpul unei […]
Filmul morții elevului de 15 ani din Bacău. Profesorii au încercat disperat să îl salveze până la sosirea ambulanței

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 mai 2026
25 mai 2026