Prima pagină » Local » Polițiștii locali din Iași au trebuit să intervină în ajutorul angajaților CTP: „Călătorii aveau un comportament neadecvat”
Polițiștii locali din Iași au trebuit să intervină în ajutorul angajaților CTP: „Călătorii aveau un comportament neadecvat”

Polițiștii locali din Iași au trebuit să intervină în ajutorul angajaților CTP: „Călătorii aveau un comportament neadecvat”

05 oct. 2023, 02:00, 1 ,
Petronel Ștefan în Local

Pe lângă trafic, angajații de la CTP trebuie să se mai confrunte și cu persoanele recalcitrante din mijloacele de transport. Polițiștii locali din Iași au fost solicitați de mai multe ori pentru a aplana situațiile

De la începutul anului și până acum, angajații de la CTP au apelat la ajutorul Poliției Locale din Iași de zeci de ori. Fie că vorbim de persoanele recalcitrante din mijloacele de transport, fie de căile de acces blocate, aceștia au trebuit să intervină pentru a rezolva situațiile.

Polițiștii locali din Iași, solicitați la CTP

De multe ori, angajații de la CTP nu au de ales și cer ajutorul polițiștilor locali. Cea mai mare problemă a șoferilor și vatmanilor este faptul că sunt blocate stațiile sau căile de rulare a tramvaielor. Au fost și cazuri în care pasagerii au devenit agresivi și a fost necesar să intervină oamenii legii.

„Am sunat de câteva ori pentru a primi ajutor de la Poliția Locală, în mare parte din cauză că era calea ferată blocată. Cele mai mari probleme sunt la Maternitatea «Cuza Vodă», deoarece mulți își lasă mașina parcată prea aproape de linia de tramvai. De asemenea, a trebuit să-i mai contactez pentru că unii oameni devin agresivi. Țin minte un caz când o persoană era recalcitrantă, deoarece i-au cerut controlorii biletul, iar el a început să țipe, însă eu am sunat imediat la Poliția Locală și ne-au ajutat”, povestește Emilian Râpanu, vatman CTP Iași.

Numărul incidentelor a scăzut

Față de anii trecuți, numărul sesizărilor oficiale a scăzut. Acest lucru se datorează și faptului că în majoritatea mijloacelor de transport au fost introduse sisteme de supraveghere video. De la începutul anului au fost 135 de solicitări în ce privește persoanele fără bilet sau abonament, care au refuzat să se legitimeze. De asemenea, au fost cazuri în care călătorii aduceau injurii la adresa personalului CTP. Au mai fost făcute 101 sesizări în ceea ce privește blocarea în stația autobuzelor, iar pentru blocarea căii de rulare a tramvaielor au fost 13 solicitări. Cuantumul amenzilor este de 9.425 de lei și puncte penalizare pentru conducătorii auto.

„Sunt mai puține sesizări acum, deoarece, cum sunt instalate sisteme de supraveghere video, i-a descurajat pe cetățeni să mai intre în conflicte în mijloace de transport în comun, ceea ce este și normal. Desigur că noi intervenim și colaborăm cu colegii de la CTP, pentru a asigura siguranța angajaților și a pasagerilor. Sunt solicitări făcute și în privința liniilor de tramvai blocate de către mașini, dar de multe ori am intervenit pentru situații când călătorii aveau un comportament neadecvat cu angajații CTP sau cu alte persoane din tramvai”, a transmis Liviu Zanfirescu, șeful Poliției Locale Iași.

Polițiștii locali din Iași au intervenit de zeci de ori în ajutorul angajaților de la CTP în acest an.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026