Comunitatea din Piatra Neamț se pregătește să își ia rămas-bun de la Ciprian Verdeș, polițistul care și-a pierdut viața într-o tragedie care a șocat întreaga țară. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost ucis pe o stradă din municipiu, iar principalul suspect este chiar fiul său, un tânăr de 22 de ani. În timp ce ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele crimei, familia se pregătește de înmormântare, iar mesajul transmis de soția victimei a emoționat profund oamenii care au aflat despre această dramă.
Ciprian Verdeș va fi înmormântat joi, 4 iunie 2026, după ce trupul său neînsuflețit va fi depus la capela Bisericii „Sfântul Gheorghe” din centrul municipiului Piatra Neamț. Sute de persoane sunt așteptate să participe la ceremonie, printre acestea colegi, prieteni, apropiați și oameni care l-au cunoscut de-a lungul carierei sale.
Soția polițistului ucis de propriul fiu a cedat! Mesajul care a îndurerat o comunitate întreagă
Înaintea funeraliilor, soția polițistului, Cristina Verdeș, a publicat un mesaj care exprimă durerea uriașă lăsată în urmă de această pierdere.
„Drum lin către îngeri, soțul meu drag!! Ai lăsat multă durere în sufletele noastre, izvor de lacrimi și dor nespus. Cei care doresc să ne fie alături în aceste clipe grele pot participa la ceremonia de înmormântare care va avea loc joi, 04.06.2026, la ora 10, la Biserica Sfântul Gheorghe din Piatra Neamț, iar la ora 12 la Cimitirul Borzogheanu. Pe data de 03.06.2026, de la ora 11, va fi depus la capelă”, a transmis aceasta.
De asemenea, numeroși localnici și colegi ai polițistului au transmis la rândul lor condoleanțe și cuvinte de susținere pentru familia greu încercată.
Ciprian Verdeș era cunoscut în județul Neamț pentru activitatea sa profesională. Din anul 2016 lucra în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Neamț, instituție în care și-a desfășurat activitatea până la momentul tragediei.
Înainte de a ocupa această funcție, activase în structurile Poliției Române, unde lucrase între anii 1997 și 2004. Cei care l-au cunoscut spun că era o persoană discretă, iar pe rețelele sociale publica rareori informații despre viața personală.
Majoritatea mesajelor distribuite de acesta erau legate de cazuri sociale, persoane dispărute sau campanii de sprijin pentru oameni aflați în dificultate. Ultima sa postare publică făcea referire la dispariția unei femei în vârstă din Republica Moldova, un gest care, spun apropiații, îl caracteriza.
Crima care a șocat Piatra Neamț
Tragedia s-a petrecut în seara zilei de 1 iunie 2026, în centrul municipiului Piatra Neamț. În jurul orei 21:00, autoritățile au fost alertate după ce un bărbat fusese atacat cu un cuțit pe bulevardul Mihai Eminescu.
La scurt timp, anchetatorii au stabilit că victima era Ciprian Verdeș și că principalul suspect este chiar fiul său, Vlad Verdeș, în vârstă de 22 de ani.
Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat să intervină, însă rănile suferite de polițist au fost incompatibile cu viața. Decesul a fost declarat la locul atacului.
Potrivit informațiilor comunicate de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, conflictul dintre cei doi s-ar fi produs spontan, însă circumstanțele exacte sunt în continuare analizate de procurori.
Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, care a deschis o anchetă pentru omor în forma violenței în familie.
Procurorii au dispus reținerea suspectului și continuă administrarea probelor. De asemenea, au fost solicitate expertize medico-legale și toxicologice pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de acest caz.
În spațiul public au apărut mai multe ipoteze privind motivele care ar fi dus la producerea tragediei. Unele surse au vorbit despre existența unor tensiuni mai vechi între tată și fiu cu privire la o moștenire, în timp ce alte informații au făcut referire la posibile probleme legate de consumul de substanțe interzise. Până în prezent însă, aceste variante nu au fost confirmate oficial de anchetatori.
În timp ce ancheta își urmează cursul, familia se pregătește pentru despărțirea definitivă de cel care a fost soț, tată și coleg. Moartea lui Ciprian Verdeș a lăsat în urmă întrebări fără răspuns și o durere greu de descris pentru cei care l-au cunoscut, iar ceremonia de înmormântare cu onoruri militare de joi va fi momentul în care comunitatea îi va aduce un ultim omagiu.