Babele continuă rubrica cu una mai veselă, de sezon, dacă tot sunt pelerini în târg care se roagă la raclă. Ei bine, e vorba despre un popă în sutană care s-a angajat ca instructor la o școală de șoferi, ceva cu marana, ca să facă și el un ban în plus, pentru că la parohie treaba este nasoală. La început, cursanții se uitau cam dubios la popă mai ales că purta sutană în timpul orelor, dar cu timpul s-au obișnuit. Până nu demult, când popa și-a dat arama pe față.
În trafic, nu mai are răbdare, când vede un taximetrist care-i taie calea, popa dă drumul la conducta cu înjurături, cu tot cu din ale despre cele sfinte. Cursanții mai fac o cruce cu limba și se roagă să ajungă întregi la destinație. Și cam așa o arde popa prin trafic. Dar cireașa de pe tort abia acum vine. Popa a devenit foarte îndrăzneț, mai ales cu fetele care vor să ia permisul, pentru că le-a promis tăticul mașină din aia care costă măcar zece mii de euroi. Cică bagă niște glume fără perdea, nu tocmai demne de un bărbos cu sutană. Dacă treburile astea degenerează, nu este exclus să ajungă vedetă și pe gazeta bâzâitoare.
Nina de la coada stâncii,sa vedeți ce mare don jouan se da la noi la cursante
E vorba de preotul excomunicat de la Tibana, Florin Nicai, cu mertan si frate pușcăriaș.
Nici eu nu va recomand cu parintele de la Coada Stancii,sta foarte prost cu nervii.Daca vreti sa faceti cu Domnul Petrachi va recomand sa faceti alta alegere.Eu una am ramas oribilata de felul lui de predare.Ridica tonul la orice greseala.