Titlurile zilei

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, marele favorit să devină Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților! Alegerea va fi făcută mâine de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (EXCLUSIV)

Publicat: 20 iul. 2020
Cele mai mari șanse pentru a deveni noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților le are PS Calinic Botoșăneanul. Decizia va fi luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, este favorit să devină noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Preasfințitul (PS) Calinic Botoșăneanul are cele mai mari șanse să fie Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților! Alegerea va fi făcută de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române mâine, 21 iulie 2020. Contracandidat este PS Damaschin Dorneanul, actual Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Totul are loc după ce, Înaltpreasfințitul – ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a plecat spre veșnicie la vârsta de 90 de ani. Sfinția Sa a murit pe 20 mai 2020, după ce a fost infectat cu COVID-19

Preasfințitul (PS) Calinic Botoșăneanul are cele mai mari șanse să fie Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților! Alegerea finală va fi făcută de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române mâine, 21 iulie 2020.

„Având în vedere parcursul bisericesc, munca și contribuția, PS Calinic Botoșăneanul este legitim să ocupe această poziție esențială ca mare ierarh în structurile Bisericii Ortodoxe Române. Este o răsplată și un act de normalitate, de continuitate la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Acesta are și o legătură specială cu Bucovina. În luna martie a anului 1980 s-a închinoviat la Mănăstirea Putna, iar în anul 1984 a fost tuns în monahism cu numele de Calinic. Majoritatea celor care s-au exprimat în această alegere au votat cu PS Calinic Botoșăneanul. Desigur, decizia finală va fi luată în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, au transmis, surse ale reporterilor Cotidianului BZI din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

La Reședința Mitropolitană din Iași a avut loc Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei

De reamintit că, pe 11 iulie 2020, la Reședința Mitropolitană din Iași s-a desfășurat ședința de lucru a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Au participat: ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacăului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

„Ierarhii Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei s-au întrunit apoi, la Centrul eparhial Iași, în ședința specială de consultare cu membrii clerici și mireni ai Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În urma votului Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a decis menținerea listei candidaților, stabilită de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, nepropunându-se un al 3-lea candidat”, au precizat oficialii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Votul a făcut ca PS Calinic Botoșăneanul și PS Damaschin Dorneanul să fie cei doi candidați.

Cine este Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, favorit să preia conducerea la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a născut la 18 noiembrie 1957, în orașul Iași. În luna martie a anului 1980 s-a închinoviat la Mănăstirea Putna, iar în anul 1984 a fost tuns în monahism cu numele de Calinic. În perioada 1985-1989, cu binecuvântarea Preafericitului (PF) Teoctist, pe atunci mitropolit al Moldovei și Sucevei, a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, luându-și licența, în 1989, cu lucrarea „Parabolele lui Iisus de Joachim Jeremias”. În 1986, 14 mai, a fost hirotonit diacon, în Catedrala Mitropolitană din Iași, de PF Teoctist, iar la 15 august, acelasi an, la hramul Mănăstirii Putna, a fost hirotonit ieromonah pe seama aceleiași mănăstiri.

La Mănăstirea Putna, a îndeplinit diferite ascultări, printre care: econom, muzeograf, slujitor, mare eclesiarh. În 1990, luna octombrie, a fost numit, de către ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, stareț al Mănăstirii Râșca. În 1991, 25 ianuarie, la propunerea Mitropolitului Daniel, a fost ales, de către Sfântul Sinod, episcop – vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În 1991, 25 martie, a fost hirotonit întru arhiereu în Catedrala Mitropolitană de: ÎPS Daniel, ÎPS Pimen, PS Eftimie. Astfel, la acest moment, se pare că PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române îl are ca favorit pe PS Calinic Botoșăneanul. Votul final va fi luat în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Regretatul ÎPS Pimen l-ar fi preferat pe PS Damaschin Luchian, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu rangul de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu titulatura Dorneanul

Trebuie reamintit că regretatul ÎPS Pimen încă de anul trecut și-a exprimat dorința ca PS Damaschin Luchian să-i fie urmaș. Părintele Damaschin Ioan-Daniel Luchian s-a născut pe data de 24 iunie 1981 în comuna Dornești, județul Suceava. Formarea teologică a dobândit-o la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava, apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, secția Pastorală, fiind licențiat în urma susținerii lucrării „Paternitate și filiație duhovnicească în Ortodoxie”. Între anii 2006-2008 a urmat cursuri postuniversitare de masterat în cadrul Facultății de Teologie „Patriarhul Justinian” din București, secția Doctrină și Cultură, finalizate cu lucrarea de disertație „Paternitate și filiație duhovnicească în scrisorile Sfinților Varsanufie și Ioan din Gaza”.

Din anul 2015 este doctorand al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu. În ceea ce privește ascultările pe care le-a avut în Biserică, Damaschin a fost închinoviat la Mănăstirea Sihăstria Putnei pe data de 19 iulie 2004. A fost hirotonit ierodiacon în martie 2006, după care, pe 28 aprilie 2006 a fost hirotonit preot de către ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. În ședința din 4 iulie 2017, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe părintele Damaschin Luchian în postul de Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu titulatura „Dorneanul”.





Adauga un comentariu