Prima pagină » Actualitate » Premierul Ciolacu, despre reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar: „Limitările nu se aplică în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene” – VIDEO
Premierul Ciolacu, despre reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar:

Premierul Ciolacu, despre reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar: „Limitările nu se aplică în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene” – VIDEO

27 oct. 2023, 11:50,
în Actualitate

Premierul Marcel Ciolacu a venit cu clarificări fix înainte de ședința de guvern prin care se aprobă reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar. Banii nu se vor tăia de la toate sectoarele, a precizat Ciolacu.

„Tot astăzi, aprobăm o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumat prin Programul de Convergență.

Am spus de la bun început că statul trebuie să fie primul care face economii. De aceea, limităm și reducem cheltuielile bugetare până la sfârșitul acestui an. Trebuie să ținem deficitul sub control și să nu punem în pericol fondurile europene sau PNRR-ul!

Ca să fie clar, acest act normativ NU se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele și materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acțiuni și programe de sănătate, precum și în cazul cheltuielilor aferente unităților de învățământ preuniversitar și universitar.

De asemenea, limitările nu se aplică în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene.

Pentru finalizarea acestora, Guvernul va face alocări din Fondul de rezervă. Ministrul Finanțelor, domnul Boloș, va detalia după ședința de guvern.

Nu vizăm astăzi doar reducerea cheltuielilor bugetare, ci și creșterea absorbției fondurilor europene. Sprijinim finalizarea celor peste 2.800 de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, ce trebuie încheiate până la sfârșitul acestui an, prin acordarea de împrumuturi de la Trezorerie către PRIMĂRII, în limita sumei de 1 miliard de lei.

Totodată, deblocăm o situație care trenează de ani de zile și dăm posibilitatea transferului către autoritățile locale a imobilelor confiscate ca urmare a unor hotărâri definitive pronunțate în materie penală, dar nevalorificate, în vederea recuperării prejudiciilor. Astfel, cu o serie de condiții extrem de clare, comunitățile locale vor putea prelua aceste imobile în vederea dezvoltării de noi proiecte investiționale în beneficiul propriilor comunități. Domnul Boloș, va detalia și acest proiect”, a spus Ciolacu.

Premierul a declarat, vineri, că în ședința de guvern se discută despre exproprieri necesare realizării unor proiecte de infrastructură importante, la nivel național.

„Văd că domnul Grindeanu își continuă treaba pe zona de infrastructură. Pe ordinea de zi de astăzi avem o serie de exproprieri, necesare realizării unor proiecte de infrastructură de interes național: drumul expres ce face legătura între Satu Mare și granița cu Ungaria, precum și Centura Timișoarei, partea de Sud. Totodată, alocăm fonduri suplimentare pe cofinanțarea proiectelor de mare infrastructură”, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul, indignat după ce elevi de nota 2 primesc burse

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit la începutul ședinței de guvern despre situațiea de la Sibiu, acolo unde elevii cu medii extrem de mici vor primi burse de studiu. Legea pe baza căreia se acordă bursele a fost modificată, ca mai mulți elevi să poată avea acces.

„Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit! Așa ceva este inadmisibil! Am discutat cu doamna ministru Deca și cu sindicatele. Și aștept cât mai repede o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară”, a declarat Ciolacu.

La Sibiu vor primi burse de merit elevi cu mediile 1,59 și 1,85. În acest an școlar, în Sibiu, se vor acorda 26.615 burse de merit, informează Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Sibiul are, în total, patru medii sub cinci, în baza cărora elevii vor primi burse de merit, cea mai mică dintre acestea fiind 1,59, potrivit publicației Turnul Sfatului.

Conform sursei citate, cea mai mică medie din județul Sibiu obținută de un elev care se încadrează la bursa de merit, fiind în primii 30%, este de 1,59. Elevul este la învățământ profesional, studiind la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, clasa a IX-a. Următoarea medie a unui elev cu bursă de merit este 1,85, el fiind încadrat tot în învățământul provesional, tot în clasa a IX-a, dar în Mediaș, la Liceul Tehnologic „Automecanica”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie
Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra a fost amânat luni, 28 septembrie 2026, pentru 12 octombrie, la Curtea de Apel București. Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat alături de membrii grupării lui Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nu a început efectiv […]
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
28 septembrie 2026
28 septembrie 2026