Prima pagină » Actualitate » Premierul Nicolae Ciucă, ședință la Palatul Victoria. Prelungirea stării de alertă și măsurile care se aplică pentru prevenirea pandemiei Covid-19, adoptate oficial – UPDATE
Premierul Nicolae Ciucă, ședință la Palatul Victoria. Prelungirea stării de alertă și măsurile care se aplică pentru prevenirea pandemiei Covid-19, adoptate oficial - UPDATE

Premierul Nicolae Ciucă, ședință la Palatul Victoria. Prelungirea stării de alertă și măsurile care se aplică pentru prevenirea pandemiei Covid-19, adoptate oficial – UPDATE

06 ian. 2022, 10:15,
în Actualitate

Ședință la Palatul Victoria! Pe masa premierului Nicolae Ciucă se află proiectul de Hotărâre privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022. De asemenea, se vor stabili măsurile care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat în şedinţa de miercuri hotărârea privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

UPDATE: Guvernul a aprobat starea de alertă pe teritoriul României. De asemenea, și măsurile pentru combaterea pandemiei de Covid-19 au fost aprobate, măștile medicale fiind obligatorii pe stradă.

Ce măsuri vor fi aprobate astăzi în ședința de Guvern. Măștile textile, interzise

Conform acesteia, „se propune menţinerea obligativităţii purtării măştii de protecţie doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne”. Există şi excepţii de la aceasta: copiii cu vârsta mai mică de 5 ani; persoanele care sunt singure în birou; prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise, cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public; persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive.

CNSU propune ca o serie de activităţi, precum competiţiile sportive sau cele culturale, să fie permise la o capacitate de 50%, în cazul în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

Dacă această rată va creşte, participarea va fi permisă doar până la 30% din capacitatea maximă a spaţiilor.

Se propune în continuare că participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau antigen rapid (nu mai vechi de 48 de ore) sau pentru persoanele trecute prin boală.

Singura excepţie de la rata de incidenţă de 1/1000 o reprezintă operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor. În cazul acestora activitatea va fi permisă până la 50% capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.00-22.00 în judeţele/localităţile în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Dacă rata de incidenţă va fi mai mare de 3/1.000 de locuitori, activitatea restaurantelor şi teraselor va fi permisă până la 30% din capacitatea maximă.

Ce se întâmplă cu competițiile sportive

Totodată, potrivit propunerii CNSU, competiţiile sportive, în spaţii închise sau deschise, se vor putea organiza doar în intervalul orar 5.00-22.00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între persoane şi purtarea măştii de protecţie, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

În cazul în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori, participarea spectatorilor va fi permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

De asemenea, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise va fi permisă în intervalul orar 5.00-22.00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

Capacitatea va fi limitată la 30% în situaţiile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori.

Aceleaşi reguli ar urma să fie valabile şi pentru: operatorii economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, pentru cei care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare, pentru cei care administrează săli de jocuri.

Evenimentele în aer liber: spectacole, concerte, festivaluri

Desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale va fi permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5.00-22.00, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

Dacă rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori, va fi permisă participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 500 de persoane.

Cursurile, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshop-uri şi conferinţe, vor fi permise doar în intervalul orar 5.00-22.00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

Dacă rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori, cursurile se vor desfăşura cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 100 de persoane.

Activitatea în sălile de sport/fitness va fi permisă, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

Dacă rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori nu se va depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Activitatea târgurilor, bâlciurilor

CNSU mai propune ca activitatea târgurilor, bâlciurilor şi talciocurilor să fie permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Pentru o rată de incidenţă mai mare, se propune ca activitatea să fie permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Se propune şi ca accesul în cadrul spaţiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafaţa mai mică sau egală de 200 mp să fie permis tuturor persoanelor, fără a fi necesară dovada vaccinări, testării sau trecerii prin boală, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi cu afişarea la intrare a numărului maxim de persoane care pot fi simultan în incintă.

CNSU mai propune ca autorităţile şi operatorii economici deţinători de infrastructuri critice să ia măsuri pentru testarea săptămânală a tuturor angajaţilor şi menţinerea obligaţiei de organizare a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi, iar acolo unde specificul activităţii nu permite telemuncă sau muncă la domiciliu programul de lucru să se desfăşoare decalat cu începere de la orele 07.30 a.m., respectiv 10.00 a.m. sau în schimburi.

Măsurile propuse în hotărârea CNSU produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`