Prima pagină » Editorial » Premierul numărul patru
Premierul numărul patru

Premierul numărul patru

17 iun. 2026, 13:32,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Al patrulea premier din mandatul încă scurt și care mai poate fi scurtat al președintelui numit, Nicușor Dan, e pe drum. Ultimul, Adrian Veștea, e pe ducă. După eliminarea lui Ilie Bolojan și apoi a lui Eugen Tomac.

În încercarea de a împăca și capra, și varza, Nicușor Dan a încercat peste noapte să devină președinte jucător, și nu doar numit, a încercat să înșurubeze la Palatul Victoria un premier al său și, în același timp, să le dea satisfacție și reprezentanților puterii politice care au solicitat, pentru îndeplinirea acestei funcții de premier, un om care să aibă în spate un partid parlamentar. Nu ca Tomac, care a fost trimis în luptă pe post de Don Quijote, cu pieptul descoperit și fără de partid. Așa se face că șeful de la Cotroceni a pus ochii pe Adrian Veștea, pe care l-a informat cu patru zile înainte ca opinia publică să afle ceva, că urmează să fie desemnat candidat de premier, după ce, în prealabil, îi trăgea covorul roșu de sub picioare lui Tomac, transformat în păcălici prezidențial și aplicând, în același timp, o lovitură lui Bolojan, pe care nimeni nu l-a informat de spectaculoasa mutare. La fel cum, de altfel, niciun alt șef de partid parlamentar nu a fost nici consultat și nici măcar înștiințat.

Bolojan, în staff-ul restrâns al partidului, unde a avut și câțiva opozanți importanți, a reușit să țină decizia de a nu i se acorda susținere lui Adrian Veștea, un lider important și, până mai ieri, vicepreședinte PNL. Aparent, mai este și azi vicepreședinte și nu poate fi exmatriculat din partid, așa cum dorește Ilie Bolojan, decât în eventualitatea organizării unui congres în care acesta ar putea să piardă la scor. Dar până la congres, dacă va avea loc, mai e mult și bine. Iar timpul nu așteaptă.

Cu certitudine, Adrian Veștea nu mai îndeplinește, până una alta, condiția pusă de partidele politice, aceea de a fi unul de-al lor care să aibă în spate o formațiune parlamentară, fie ea și clasată pe locul trei. Așa că această încercare de a numi un premier al său a fost ratată de Nicușor Dan, nu înainte însă de a declanșa un proces ireversibil de fracturare a PNL, care va conduce cu certitudine la exmatricularea lui Ilie Bolojan, atât din fruntea partidului, cât și din fruntea Senatului. Și iată cum se face că vine la rând premierul numărul patru.

Acesta s-ar putea, de această dată, mergând pe logica șchioapă a lui Nicușor Dan, să fie un om de la USR, un cadou oferit acestui partid, pentru loialitate și, în avans, în vederea transformării formațiunii progresiste și soroșiste, nicidecum de dreapta, în partid prezidențial.

Sau, cine știe, poate președintele numit va fi capabil să-l înduplece pe Sorin Grindeanu să accepte să se întoarcă în locul în care a primit un picior în fund de la propriul partid, respectiv la Palatul Victoria. O asemenea decizie însă ar șubrezi din temelii alianța secretă dintre Nicușor Dan și USR.

Mai rămâne de văzut doar dacă Veștea va proceda la fel ca Tomac și va demisiona înainte de a da piept cu Parlamentul. În această eventualitate, lui Nicușor Dan îi rămân în continuare tot două încercări și, între timp, cu atribuțiile castrate, Guvernul Bolojan merge târâș-grăpiș mai departe.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Criza politică se adâncește după respingerea Guvernului Veștea. Parlamentul caută soluții pentru evitarea alegerilor anticipate
Respingerea Guvernului Veștea amplifică criza politică, însă analiștii consideră că alegerile anticipate rămân improbabile. România traversează o nouă perioadă de incertitudine politică după ce Guvernul propus de Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul de încredere al Parlamentului. Deși eșecul Executivului deschide teoretic posibilitatea organizării unor alegeri anticipate, analiștii citați de Reuters consideră că […]
Criza politică se adâncește după respingerea Guvernului Veștea. Parlamentul caută soluții pentru evitarea alegerilor anticipate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iunie 2026
23 iunie 2026