Prima pagină » Actualitate » Premierul României, Florin Vasile Cîţu: „Vom prelungi starea de alertă” – VIDEO
Premierul României, Florin Vasile Cîţu: „Vom prelungi starea de alertă” - VIDEO

Premierul României, Florin Vasile Cîţu: „Vom prelungi starea de alertă” – VIDEO

10 mai 2021, 12:28,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Prim-ministrul României, Florin Vasile Cîţu, a anunţat, luni, 10 mai 2021, faptul că Executivul va prelungi starea de alertă pe teritoriul ţării noastre.

„Da, prelungim starea de alertă. Da, sunt unele măsuri care nu-şi mai au sensul. De exemplu, în ceea ce priveşte staţiunile montane cu schiul. Nu are sens să fie în HG şi atunci vom scoate acele restricţii pentru schi, de exemplu. Avem nişte restricţii pe care le-am introdus în urmă cu două luni de zile, ele vor fi scoase, că nu au sens”, a spus Cîţu.

Interpelat când se vor ridica restricţiile actuale, mai precis portul măştii în spaţii deschise, Florin Cîţu a spus că trebuie avute o serie de discuţii cu specialiştii.

„Aici va trebui să avem discuţii cu specialiştii şi, în funcţie de recomandările specialiştilor, vom veni cu un răspuns. Eu am spus că, din punctul meu de vedere, este opinia mea personală, persoanele care s-au vaccinat şi nu mai reprezintă un risc în societate ar trebui să beneficieze sau să se bucure de viaţă”, a adăugat premierul.

Reacţia premierului Florin Cîțu despre încălcarea independenței justiției

Premierul Florin Cîțu și-a încheiat, luni, 10 mai 2021, conferința de presă susținută la finalul ședinței centrale a Partidului Național Liberal, după ce a fost interpelat cum comentează raportul Inspecției Judiciare care a constatat că prim-ministrul se numără printre politicienii care au încălcat independența justiției prin afirmațiile despre clasarea dosarului 10 august.

„Nu am văzut raportul, nu am nicio reacţie, mulţumesc mult de tot”, a spus premierul, după care a încheiat conferința.

Prim-ministrul Cîțu intervine în scandalul 5 G: „Rămâne așa cum a stabilit Guvernul”

Oficialul Florin Cîțu a declarat tot în cadrul aceleași conferințe faptul că legea 5 G va intra în procedură de urgență.

„Lucrurile sunt foarte clare. Rămâne așa cum a stabilit Guvernul. Am vorbit cu parlamentarii și cu președintele Camerei Deputaților. Va fi procedură de urgență. Acest proiect de lege va intra în procedură de urgență. Mă aștept că raportul să fie în Camera Deputaților în această săptămână și apoi să meargă la Senat”, a spus Cîțu.

Starea de alertă și măsuri de relaxare în lume

Reamintim faptul că întreaga Spanie a ieşit duminică, 9 mai 2021, oficial, din starea de alertă, o măsură care pune stop unor restricţii impuse în vederea încetinirii evoluţiei pandemiei de Covid-19.

Guvernul consideră că regiunile autonome au luat hotărârile potrivite pentru a renunţa la restricţiile de mobilitate şi că este momentul de a privi spre viitor.

„Trebuie să fim prudenţi, dar trebuie să începem să ne gândim la firme, la locurile de muncă. Trebuie să începem şi facem asta prin ieşirea dintr-o lungă stare de alertă generalizată”, a declarat viceprim-ministrul Carmen Calvo.

De asemenea, și în Belgia a fost un weekend pe care mulți l-au așteptat. Au fost redeschise terasele, după o pauză de jumătate de an. În Bruxelles, tinerii au savurat la maximum “noua libertate” chiar dacă localurile pot funcționa doar la exterior și au program până la ora 22.00. Pe timpul nopții sunt restricții de circulație și nu sunt permise grupurile mai mari de 3 persoane.

În Germania, cetățenii vaccinați sau vindecați de virusul COVID-19 nu mai trebuie să respecte restricţiile impuse pe timpul nopţii. Și se pot întâlni în privat, fără restricţii, cu alte persoane aflate în aceeași situație. În plus, sunt scutiți de la carantină după revenirea din străinătate, cu o excepție: dacă au fost în așa-numitele “zone roșii”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2025
25 decembrie 2025
Articole similare
Drumurile din comuna Oțeleni vor fi modernizate! Primăria caută firme pentru executarea lucrărilor în valoare de peste 2,4 milioane de euro
02:00
Drumurile din comuna Oțeleni vor fi modernizate! Primăria caută firme pentru executarea lucrărilor în valoare de peste 2,4 milioane de euro
Specialiștii din domeniul juridic – despre noile reguli fiscale și sancțiuni legale care pot afecta persoanele fizice și juridice din 2026: „Impactul va fi resimțit nu doar la impozitul pe profit, ci și la impozitarea veniturilor persoanelor fizice și a TVA pentru anumite categorii de bunuri și servicii”
02:00
Specialiștii din domeniul juridic – despre noile reguli fiscale și sancțiuni legale care pot afecta persoanele fizice și juridice din 2026: „Impactul va fi resimțit nu doar la impozitul pe profit, ci și la impozitarea veniturilor persoanelor fizice și a TVA pentru anumite categorii de bunuri și servicii”
Aeroportul Internațional din Iași va cheltui peste 4 milioane de lei pentru serviciile de mentenanță a sistemelor de securitate
02:00
Aeroportul Internațional din Iași va cheltui peste 4 milioane de lei pentru serviciile de mentenanță a sistemelor de securitate
Localnicii din comuna Șcheia au ajuns la disperare! Pe drumul din satul Poiana Șcheii este groapă lângă groapă. Primar: „Nu e chiar atât de speriat, sunt alte drumuri mai rele”
02:00
FOTOVIDEO Localnicii din comuna Șcheia au ajuns la disperare! Pe drumul din satul Poiana Șcheii este groapă lângă groapă. Primar: „Nu e chiar atât de speriat, sunt alte drumuri mai rele”
Combinatorul șef din primărie stă bine pe cash
02:00
Combinatorul șef din primărie stă bine pe cash
Un preot din Iași a colindat, împreună cu 22 de copii, pentru a strânge bani de excursie. Părintele Ștefan Popescu: „Ei își doresc să meargă la mare”
02:00
Un preot din Iași a colindat, împreună cu 22 de copii, pentru a strânge bani de excursie. Părintele Ștefan Popescu: „Ei își doresc să meargă la mare”
Muzeul Național al Literaturii a inaugurat expoziția dedicată personajelor lui Ion Creangă. Bojdeuca poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00-17:00
02:00
Muzeul Național al Literaturii a inaugurat expoziția dedicată personajelor lui Ion Creangă. Bojdeuca poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00-17:00
Scandal în club cu Mișu, premarul?
02:00
Scandal în club cu Mișu, premarul?
Acești tineri au dat lovitura cu un produs unic în Iași. Folosesc rețetele autohtone din Italia: „Nu există mulți producători care fac așa ceva”
02:00
FOTO Acești tineri au dat lovitura cu un produs unic în Iași. Folosesc rețetele autohtone din Italia: „Nu există mulți producători care fac așa ceva”
Se anunță noi jucători la Politehnica Iași! Echipa are nevoie de 4 fotbaliști pentru a acoperi posturile după plecările din ultimele săptămâni
02:00
SPORT Se anunță noi jucători la Politehnica Iași! Echipa are nevoie de 4 fotbaliști pentru a acoperi posturile după plecările din ultimele săptămâni