Prima pagină » Actualitate » Preşedintele ANSVSA promite despăgubiri pentru fermierii afectați, după ce peste 238.000 de ovine au fost deja sacrificate
Preşedintele ANSVSA promite despăgubiri pentru fermierii afectați, după ce peste 238.000 de ovine au fost deja sacrificate

Preşedintele ANSVSA promite despăgubiri pentru fermierii afectați, după ce peste 238.000 de ovine au fost deja sacrificate

04 sept. 2024, 21:40,
în Actualitate

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Nicolae Bociu, a declarat, miercuri, la Antena 3 CNN, că pentru 30 de zile este interiză transportarea ovinelor pe teritoriul național, din cauza pestei. Peste 238.000 de ovine au fost deja sacrificate, iar autoritățile promit despăgubiri în termen de 30 de zile pentru fermierii afectați, dacă aceștia aveau oile înregistrate.

„ANSVSA, împreună cu Ministerul Agriculturii și Ministerul de Interne, va emite un ordin pentru a interzice mișcarea animalelor, pentru 30 de zile, pe teritoriul național. Vom intensifica tot ce înseamnă controale pe punctele de frontieră. Am primit rezultatul auditului de la Comisia Europeană, care a spus foarte clar că serviciile veterinare din România și-au făcut datoria și singura modalitate de a eradica cât mai rapid această epizootie de pe teritoriul României este ca în momentul în care avem un focar să ucidem prin incinerare și îngropare. După ședința de luni s-a concluzionat faptul că fermierii care respectă legea vor primi despăgubiri într-un timp foarte scurt. Legislația prevede 90 de ani, împreună cu domnul prim-ministru am spus că maxim 30 de zile statul român face acest efort și despăgubește fermierii afectați, în ideea de a înlocui cât mai rapid efectivele, pentru că suntem o țară cu tradiție, suntem o țară care exportăm foarte mult”, a declarat Bociu.
Potrivit șefului ANSVSA, astăzi s-a reușit stingerea a 10 focare de pestă din Tulcea și 10 din Constanța. Pentru faptul că din Tulcea virusul a ajuns până în Timiș este o anchetă în derulare.

Exporturile nu sunt blocate

Șeful ANSVSA mai susține că doar două țări refuză oile din România, iar comețul cu țările arabe este în curs de renegociere.

„Pe 27 iunie am emis decizia nr. a Comitetului Național de Combatere a Bolilor, unde am stabilit o parte din aceste măsuri. Faptul că am lăsat efectivele de ovine să meargă spre centrele de colectare cred că e o mare realizare pentru fermierii români, în ideea de a-i sprijini să poată exporta în continuare. În perioada următoare, o delegație publică-privată va merge în Maroc, Iordania și Arabia Saudită pentru a renegocia certificatele de export. Exporturile nu sunt blocate astăzi în România. Din Europa, Croația și Serbia nu mai primesc oi astăzi. În ceea ce privește țările arabe, s-au făcut exporturi în Arabia Saudită, Maroc, Iordania, Algeria, deschidem săptămâna viitoare Tunia și Kuweitul ne-a dat acordul pentru a începe să exportăm”, a mai declarat Alexandru Nicolae Bociu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 septembrie 2026
15 septembrie 2026