Prima pagină » National » Președintele Asociației Colectiv: „E bine că s-a încheiat o primă etapă”
Președintele Asociației Colectiv: „E bine că s-a încheiat o primă etapă”

Președintele Asociației Colectiv: „E bine că s-a încheiat o primă etapă”

12 mai 2022, 18:02,
în National

Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv, a afirmat, pentru Aleph News, potrivit mediafax, că, după condamnările definitive de astăzi, 11 mai, din dosarul Colectiv, este bine că s-a încheiat o primă etapă”. ”Urmează să continuăm, să vedem cine s-a opus transferului în străinătate a răniților”, a spus Iancu.

„E bine că s-a încheiat o primă etapă. E important pentru că după 6 ani jumate să nu ai o decizie a cauzei izbucnirii incendiului era cumplit. Pedepsele sunt cele care sunt. Mergem mai departe. Pentru mulți dintre noi înseamnă un moment de liniște, de respiro. Urmează să continuăm, să vedem cine s-a opus transferului în străinătate a răniților și ce va urma după, pentru că la incendiu au murit 27, după care în spital au murit 37 pentru că nu au beneficiat de tratamentul corect”, a spus Eugen Iancu.

Mesajul lui Eugen Iancu pentru justiția din România

Eugen Iancu a transmis că era nevoie de evenimentul de astăzi și că până când judecătorii nu vor începe să schimbe lucruri, România nu va progresa deloc.

„Aveam nevoie de momentul ăsta de azi. Era nevoie. Eu aș transmite întregii justiții din România, începând cu anchetatorii, cu procurorii din parchete, care la ora asta au dosare de care nu se apucă, aș trece la judecători, ei trebuie să înțeleagă că schimbarea României stă în mâinile lor. Dacă ei nu vor lua măsurile corecte și la timp, România rămâne în aceeași mizerie în care se zbate de atâția ani. Oamenii mor, spitalele iau foc, clădirile iau foc, oamenii nu beneficiază de tratament corect pentru că cineva nu își face treaba”, a adăugat liderul asociației Colectiv la Aleph News.

Magistrații Curții de Apel București au decis joi pedepsele pentru inculpații în dosarul Colectiv. În mare parte este vorba de pedepse înjumătățite față de decizia din fond.

Pedepsele în cazul Colectiv:

Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4 – 4 ani

Alin Anastasescu, patronul clubului Colectiv – 11 ani și 8 luni

Paul Gancea, alt patron Colectiv – 6 ani și 4 luni de închisoare

Costin Mincu, al treilea patron – 8 ani de închisoare

Daniela Niță (decedată), administratorul firmei de artificii – 12 ani și 8 luni

Cristian Niță, patronul firmei de artificii – 2 ani și 6 luni cu suspendare

Viorel Zaharia, pirotehnist – 6 ani și 10 luni

Marian Moise, pirotehnist – scade la 6 ani și 10 luni

George Petrică Matei, pompier – 8 ani și 8 luni

Antonina Radu, pompier – 8 ani și 8 luni

Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu și Larisa Luminita Ganea au fost achitate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2025
12 decembrie 2025
Articole similare
Angajări în Iași, înainte de sărbători. Cele mai multe posturi disponibile sunt în domeniile servicii, construcții și industrie
02:00
Angajări în Iași, înainte de sărbători. Cele mai multe posturi disponibile sunt în domeniile servicii, construcții și industrie
„Restaurantul American” din Valea Lupului a câștigat, la minut, contractele cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Scandalul cu firma de catering a luat amploare în urma revoltei părinților
02:00
FOTO „Restaurantul American” din Valea Lupului a câștigat, la minut, contractele cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Scandalul cu firma de catering a luat amploare în urma revoltei părinților
„Datini și obiceiuri de iarnă” este noua expoziție de la Palatul Culturii. Muzeul Etnografic al Moldovei readuce magia sărbătorilor de altădată
02:00
FOTO „Datini și obiceiuri de iarnă” este noua expoziție de la Palatul Culturii. Muzeul Etnografic al Moldovei readuce magia sărbătorilor de altădată
Astăzi, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei. De ce sunt schimbate veșmintele moaștelor sale în fiecare an
02:00
Astăzi, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei. De ce sunt schimbate veșmintele moaștelor sale în fiecare an
Cum a reacționat un controlor de la CTP când a găsit o femeie fără bilet în tramvai! Toată lumea a rămas surprinsă: „Mi s-a rupt sufletul când am văzut”
02:00
Cum a reacționat un controlor de la CTP când a găsit o femeie fără bilet în tramvai! Toată lumea a rămas surprinsă: „Mi s-a rupt sufletul când am văzut”
O singură ofertă a fost depusă la licitația de la Aeroportul Internațional din Iași! Conducerea va cheltui peste 2 milioane de lei pentru porțile de control automat al pasagerilor
02:00
O singură ofertă a fost depusă la licitația de la Aeroportul Internațional din Iași! Conducerea va cheltui peste 2 milioane de lei pentru porțile de control automat al pasagerilor
Așa mulți să-l sape pe Mișu, premarul?
02:00
Așa mulți să-l sape pe Mișu, premarul?
„Bruneta de aur” din lumea infractorilor, Flavia, a „produs” 100.000 de lei în doar câteva zile, la Iași. Iată cum a reușit tânăra de 19 ani să facă sacoșe de bani
02:00
FOTOEXCLUSIV „Bruneta de aur” din lumea infractorilor, Flavia, a „produs” 100.000 de lei în doar câteva zile, la Iași. Iată cum a reușit tânăra de 19 ani să facă sacoșe de bani
Direcția Silvică Iași derulează campania de împăduriri de toamnă. Vor planta 547.750 de puieți pe o suprafață de 109,55 hectare
02:00
Direcția Silvică Iași derulează campania de împăduriri de toamnă. Vor planta 547.750 de puieți pe o suprafață de 109,55 hectare
Meci de totul sau nimic! Politehnica Iași trebuie să câștige în deplasarea de la Șelimbăr pentru a menține speranțele promovării
02:00
SPORT Meci de totul sau nimic! Politehnica Iași trebuie să câștige în deplasarea de la Șelimbăr pentru a menține speranțele promovării