International

Președintele Bulgariei cere demisia Guvernului

Publicat: 04 sept. 2020
Rumen Radev cere demisia Guvernului
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cere demisia Guvernului

Noua sesiune a Parlamentului Bulgariei s-a deschis cu un discurs al președintelui Rumen Radev, în care a cerut parlamentarilor să „urmeze voința și cererile bulgarilor pentru demisia imediată și necondiționată a Guvernului”.

Deputații din partidul GERB au părăsit sala de plen înainte de începerea discursului președintelui Rumen Radev.

Rumen Radev cere demisia Guvern

În profunda criză instituțională, Adunarea Națională este instituția care ar trebui să fie responsabilă de viitorul Bulgariei, a declarat președintele Rumen Radev la deschiderea noii sesiuni a parlamentului.

„După două luni de proteste în țară și discreditare severă în mass-media mondială, cred că diagnosticul unui astfel de guvern a fost pus în sfârșit. Mă aștept ca parlamentul bulgar să nu schimbe agenda, asta vrea societatea. Ca expresie a voinței poporului, vă îndemn să urmați cererile bulgarilor pentru demisia necondiționată a guvernului. Nu avem altă cale de ieșire din criză decât cea pașnică”, a declarat Rumen Radev.

Guvernul Boiko Borisov, acuzat de înscenări violențe

Președintele bulgar Rumen Radev a atacat Guvernul Boiko Borisov, pe care îl acuză de înscenări și provocări la protestul care a avut loc miercuri seară la Sofia, precum și de folosirea „disproporţionată” a forţei împotriva manifestanților.

„Puterea a pus în scenă provocări care au dus la violenţe masive şi disproporţionate ale poliţiei contra manifestanţilor şi jurnaliştilor”, a declarat preşedintele bulgar Rumen Radev.

GERB, partidul premierului Boiko Borisov, afirmase că violenţele au consolidat dorinţa guvernului de a nu ceda în faţa presiunii străzii.

„În urma excesului de ieri (joi – n.r.), nu vom demisiona, întrucât acest lucru ar însemna că orice guvern ar trebui să cedeze în faţa presiunii” celor care se dedau la distrugeri, a declarat în parlament un reprezentant al GERB, Toma Bikov.

Parlamentarul GERB l-a acuzat pe Vasil Boikov, un prosper om de afaceri din sectorul jocurilor de noroc, că i-a plătit pe manifestanţi.

Potrivit poliţiei, 126 de persoane, dintre care 62 sunt cunoscute de poliţie, au fost rănite de petarde şi bombe artizanale, iar forţele de ordine au recurs, în mod inedit, la aerosoli cu gaz de piper în scopul dispersării demonstranţilor.

Unii manifestanţi au fost înconjuraţi şi bătuţi, potrivit unui fotograf ce lucrează pentru AFP, care a fost el însuşi rănit.

Reacții internaționale la violențele din Bulgaria

Comisia Europeană a luat poziție după violențele de la Sofia, declarând că orice utilizare a forţei de către autorităţi împotriva protestatarilor trebuie să fie proporţională, iar ţările democratice trebuie să asigure dreptul la proteste paşnice.

Şeful poliţiei din Sofia, Ghiorghi Hagiev, a explicat că „anumiţi protestatari, printre care suporteri ultras ai echipelor de fotbal, au agresat brutal poliţia şi au atacat-o cu mijloace pirotehnice, bombe artizanale, pietre şi bucăţi de pavaj”.

După dispersarea manifestanţilor, poliţia a dezafectat corturile care blocau de aproape o lună trei intersecţii importante din Sofia.

Apropiat al opoziţiei socialiste, preşedintele Rumen Radev a făcut un apel la manifestanţi pentru a nu ceda. „Protestele sunt singura acţiune posibilă şi justificată contra încălcării democraţiei bulgare. O demisie imediată şi necondiţionată a guvernului este singura ieşire posibilă din criză”, a subliniat şeful statului bulgar.

Protestele din Bulgaria au început în 9 iulie, principalele revendicări fiind demisia guvernului de centru-dreapta condus de Boiko Borisov şi a procurorului general Ivan Gheşev şi organizarea de alegeri anticipate. Scrutinul parlamentar la termen este prevăzut pentru martie 2021.





Adauga un comentariu