Local

Președintele CJ Iași a răbufnit la adresa lui Maricel Popa: „Este cel mai mare «tun» din istoria Consiliului Județean!”

Publicat: 26 iul. 2022
_____ Vizualizări 7 Comentarii
Președintele CJ Iași a răbufnit la adresa lui Maricel Popa Este cel mai mare tun din istoria Consiliului Județean
Costel Alexe a răbufnit în legătură cu marele eșec intitulat „Spitalul Modular Lețcani”

Costel Alexe a izbucnit în legătură cu Spitalul Modular de la Lețcani. Acesta a numit proiectul „cel mai mare «tun» din istoria Consiliului Județean Iași”. Președintele CJ a refuzat să pronunțe numele vinovatului, Maricel Popa, pe motiv că „este prea mic” acest om

În cadrul unei conferințe de presă, Costel Alexe a răbufnit în ceea ce privește Spitalul Modular de la Lețcani. Ieri, 25.07.2022, președintele Consiliului Județean Iași a numit acest proiect „cel mai mare «tun» din istoria Consiliului Județean Iași”. Alexe a refuzat să pronunțe numele lui Maricel Popa, cel care se face vinovat pentru un proiect ce a „spălat” bani frumoși.

„Cel mai mare «tun» din istoria Consiliului Județean Iași”

Costel Alexe a vorbit fără perdea în legătură cu proiectele făcute în trecut de Maricel Popa. Amintind de Spitalul Modular de la Lețcani, președintele Consiliului Județean Iași a răbufnit și a folosit cuvinte dure la adresa senatorului care a dat cea mai mare țeapă pe spatele bolnavilor de Covid-19.

„Mă întreb, în al doisprezecelea ceas, ce am fi putut face cu acele 10 milioane de euro?! Care, practic, au fost îngropate, de către CJ, în zeci de containere care astăzi nu au nici un fel de utilitate publică! Aici mă refer la Spitalul Mobil de la Lețcani, cel mai mare «tun» și eșec administrativ-medical din istoria județului nostru. Orchestrat, cap-coadă, de către fostul președinte al Consiliului Județean. E atât de mic încât nici nu merită să îi pronunț numele”, a declarat pe un ton nervos Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași.

Discuția a devenit aprinsă în momentul în care Costel Alexe explica de ce nu se dorește reabilitarea Filarmonicii din Iași, prin fonduri PNRR. Acesta susține că e mai bine ca acest proiect să fie finanțat prin fonduri europene, astfel încât cofinanțarea de la Consiliul Județean să fie minimă. Fondurile economisite în acest mod, în jur de 50 de milioane de euro, urmează a fi direcționate către alte proiecte.

Spitalul Modular de la Lețcani, un eșec răsunător

Maricel Popa, pe vremea când era președinte al Consiliului Județean Iași, a irosit milioane de euro pentru un spital special pentru bolnavii de Covid-19. Inițial, proiectul ar fi trebuit să fie o mare mână de ajutor în contextul pandemic.

În realitate, Spitalul Modular de la Lețcani a fost un mod prin care actualul senator a cheltuit sume importante de la bugetul de stat. Spitalul a funcționat foarte puțin, deoarece a fost gândit prost. Bolnavii de Covid-19 au stat în frig, umezeală și mucegai cât au fost internați în cadrul acestei unități medicale. În urma acestui proiect, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis numeroase dosare care urmăreau diverse fapte de corupție în rândul funcționarilor publici ce se ocupau de achiziții în domeniul sănătății.

Problemele funcționale ale spitalului au fost prezentate de reporterii BZI în nenumărate rânduri. Maricel Popa a dovedit că știe să fure bine, irosind peste 10 milioane de euro pentru acest spital care va rămâne „cel mai mare «tun» din istoria Consiliului Județean Iași”.

Comentarii
  • Personajul asta, Marcel Popa, vrea sa candideze la CJ, daca o sa câștige, chiar ca iesenii sunt bătuți rău în cap.
    Celalalt personaj, Costel Alexe, la fel de dubios ca și primul, cu 2 dosare penale în spate, el ne vorbește despre corectitudine.

  • Da chiar este de rasu’ plansu’ , cine vorbeste …..ce inseamna sa fii politician fara scrupule dar mai ales fara Dunezeu ! Mai are doua rotiri si latul se stringe de par si el o arde cu tupeu de marlan-parvenit pe melegurile noastre.Mai agariciule ia-ti catrafusele si pleaca dracului la tine pe coclaurile de unde ai venit ca noi ieseni ne-am saturat de venetici-parveniti care ne-au sabotat si furat , ca alde Simirad,Nechita, Fenechiu,Adormitei si alti slugoi de partid si de stat inclusiv TU. Cu toti la puscarie !!!!

  • votati ma , promit ca fac spitalul regional doar din containere. Am asa multe ca pot umple Iasul cu ele…bine nteles contracost.

Adauga un comentariu