Actualitate

Preşedintele Klaus Iohannis, declarații de presă. Ar putea desemna candidatul pentru funcția de premier al României – Live Video, Update

Publicat: 14 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Preşedintele Klaus Iohannis declarații de presă. Ar putea desemna candidatul pentru funcția de premier al României - Live Video Update
Preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine, luni, la ora 18,00, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a avut consultări cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

Update: Conferința de presă a început la ora stabilită.

„Am avut consultări cu partidele din noul Parlament. Această primă rundă de consultări a dus la un schimb de opinii bun între reprezentanții partidelor și mine, însă pot să spun că azi nu sunt încă întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou guvern. Am primit azi câteva propuneri, însă cred că e nevoie de cel puțin încă o rundă de consultări până lucrurile se cristalizează”, a declarat Klaus Iohannis.

Marcel Ciolacu, dezvăluire neașteptată: „Președintele României a recunoscut faptul și chiar ne-a felicitat că Partidul Social Democrat a câștigat aceste alegeri”

Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu a afirmat că președintele Klaus Iohannis a recunoscut victoria social democrațilot. De asemenea în urma rezultatului alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, șeful statului a luat în considerare propunerea PSD pentru funcția de premier, și anume Alexandru Rafila.

„Președintele României a recunoscut faptul și chiar ne-a felicitat că Partidul Social Democrat a câștigat aceste alegeri. De asemenea, a spus că propunerea PSD pentru funcția de premier în persoana domnului Alexandru Rafila este una onorabilă.

A menționat faptul că acele negocieri ridicole pe lângă Constituție de la Vila Lac 1 nu au ce căuta într-o democrație reală și vom aștepta realizarea tuturor negocierilor pentru o concluzie”, a declarat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: „Partidul care a câștigat alegerile trebuie să desemneze primul ministru“

Marcel Ciolacu susține în continuare că formațiunea politică pe care o reprezintă ar trebui să desemneze premierul deoarece a căștigat alegerile. Vă reamintim că propunerea social democraților este medicul Alexandru Rafila.

„Am insistat că România trece printr-o perioadă complicată, atât din punct de vedere al pandemiei, a crizei sanitare, cât și a crizei economice și nu ne permitem în Parlament o majoritate fragilă și considerăm că un guvern de uniune națională este cea mai bună soluție pentru România. Normal, în această contrucție politică, partidul care a câștigat alegerile trebuie să desemneze primul ministru în persoana domnului Alexandru Rafila.

Noi am exclus orice posibilitate de a face un guvern cu Partidul Național Liberal, deoarece cu toții constatăm consecințele guvernării PNL din ultimul an de zile. Însă în varianta unui guvern de uniune națională sunt toate forțele politice, cu mențiunea că PSD care a câștigat alegerile, lucru recunoscut și de președintele României, va face propunerea pentru prim-ministru în persoana domnului Alexandru Rafila”, a menționat Marcel Ciolacu.

Adauga un comentariu