Președintele Ordinului Arhitecților din România – Filiala Iași este cel care încearcă să facă presiuni asupra consilierilor locali ca să aprobe proiectul Miroslava Retail Park? Acesta este implicat direct, este șef de proiect.
Președintele Ordinului Arhitecților din România – Filiala Iași, presiuni către Consiliul Local pentru aprobarea Miroslava Retail Park?
Care sunt, de fapt, oamenii din spatele proiectului Miroslava Retail Park și care sunt motivele pentru care arhitectul Răzvan Ioan Molie insistă către consilierii locali ca acesta să fie supus votului și aprobat? Concret, în documentele publicate din cadrul proiectului de hotărâre în vederea aprobării Planului Urbanistic Zonal pentru Miroslava Retail Park, se arată că proiectul tehnic a fost realizat de firma IM Design Studio SRL, care este administrată de Răzvan Ioan Molie. Acest lucru nu stârnește nicio îndoială, însă, în ceea ce privește proiectantul de specialitate – șef de proiect, este firma 3D Sign Clasic SRL, administrată de Monica Hoblea, soția președintelui Ordinului Arhitecților din România – filiala Iași (OAR), Alin Enver Hoblea. Cei doi mai dețin o firmă care se ocupă tot cu activități de arhitectură, și anume, Pseudo Clasic SRL. Aceasta este administrată și de Alin Enver Hoblea, dar și de Monica Hoblea.
După ce cotidianul BZI a publicat nenumărate articole cu privire la faptul că vecinii sunt împotriva proiectului Miroslava Retail Park și, mai mult, că Certificatul de Urbanism, Avizul de la Mediu, Avizul Poliției Rutiere și Avizul de la Circulație – emis de Primăria Iași – au fost contestate în instanță, pe data de 28 februarie 2025, arhitectul Răzvan Ioan Molie a încercat să păcălească atât consilierii USR, cât și pe unii consilieri din PNL că BZI a mințit, spunându-le că nimic nu este adevărat, iar proiectul nu este contestat, dar și că articolul apărut induce în eroare opinia publică. Toate acestea pentru ca proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal să fie supus votului și aprobat.
Complet fals, cotidianul BZI a publicat inclusiv numărul dosarului aflat pe rolul instanțelor de judecată, dovedind astfel că proiectul Miroslava Retail Park a fost contestat.
Dat fiind faptul că președintele OAR, filiala Iași, Alin Enver Hoblea, este implicat direct în cadrul proiectului Miroslava Retail Park, iar Răzvan Ioan Molie a insistat și a încercat să îi convingă pe consilierii locali USR și PNL să voteze proiectul. La mijloc ar putea fi vorba despre un trafic de influență sau o șpagă? De ce se insistă atât de mult ca acest proiect să primească aprobarea plenului CL?
Este dubios cum, în fiecare lună, pe ordinea de zi a ședințelor Plenului Consiliului Local, apare în mod sistematic proiectul de hotărâre privind Miroslava Retail Park. De ce toată lumea se grăbește și nu analizează fiecare planșă? De ce nimeni nu sesizează faptul că sunt probleme privind limitele amplasamentului, retragerile, numărul locurilor de parcare, dar și faptul că, în cadrul proiectului, nu sunt prevăzute benzi de decelerare, de accelerare, dar nici alveole, iar sutele de autoturisme care vor tranzita zona spre sau dinspre centrul comercial Miroslava Retail Park vor ieși, practic, direct din complex în strada principală. Astfel, pe șoseaua Iași – Voinești, traficul va fi paralizat?
În același sens, menționăm că, pe surse, reporterii BZI au aflat că alți doi vecini au contestat proiectul Miroslava Retail Park, în instanță.
„În total, sunt trei vecini care au contestat proiectul Miroslava Retail Park în instanță. Aceștia nu sunt de acord cu investiția”, au spus sursele reporterilor BZI.
Proiectul Miroslava Retail Park va paraliza traficul de pe șoseaua Iași – Voinești
Inițiatorul proiectului privind construirea Miroslava Retail Park este firma Pro Development SRL, controlată de afaceristul din Bacău, Adrian Păcuraru. Centrul comercial se va întinde pe o suprafață de aproximativ 6.200 de metri pătrați, însă suprafața care va fi reglementată prin PUZ este de 13.653 de metri pătrați. Clădirile vor avea o înălțime de P+1E, de maximum 12,5 metri. Însă, în cadrul proiectului publicat, este specificată o cale de acces către centrul comercial, pe o străduță îngustă, printre 4 blocuri de locuințe. Stradă care, în prezent, este închisă cu un gard, unde locatarii au amenajat un parc pentru copii. Mai mult, pe unele planșe publicate, strada de 4 metri lățime este menționată ca alee pietonală, iar în altele, ca drum de acces auto.
În acest sens, ne întrebăm, președintele Ordinului Arhitecților din România – filiala Iași este cel care încearcă să facă presiuni către consilierii locali ca să aprobe proiectul Miroslava Retail Park?
Miroase a penal pana la Iasi 🙂
Un arhitect basinos care vrea sa traga o basina urbanistica si CL nu-l lasa pe motiv ca impute locul. Bine-i face!
Arhitecți de ca cat – Iașul arată ca o aglomerare de chiciuri
Pai cum naiba sa iasa ceva serios in orasul asta, cand presedintele Ordinului Arhitectilor, cu firma particulara de proiectare face presiuni sa i se avizeze proiectele, arhitectul M.J. Chirita, cu o puzderie de cartiere proiectate de firma lui, e seful comisiei de urbanism si doar nu e fata mare acolo, nu? O groaza de consilieri locali au, ei direct, sau in cel mai ccurat caz, prin interpusi, firme de dezvoltare imobiliara….Numai Mihaita, sireacul, mai stie cum sa-i multumeasca pe toti, asa feciorelnic cum e el…
Toata lumea critica orice se face in tara asta! Inainte, toata lumea se pricepea la constructii si fotbal, acum, ne pricepem la de toate. Fratilor, daca nu se face galerie comerciala se fac blocuri si tot asa. Ziceti merci ca nu face vre-o fabrica ceva sau un adapost/ferma de animale :))
Aliooooo, mu mai poate rezola preotul Jmekirila situatia? Ati ajuns la notari???