Prima pagină » Local » Prezență-surpriză la Iași de Ziua Unirii! Nicușor Dan vine la manifestările oficiale din 24 ianuarie
Prezență-surpriză la Iași de Ziua Unirii! Nicușor Dan vine la manifestările oficiale din 24 ianuarie

Prezență-surpriză la Iași de Ziua Unirii! Nicușor Dan vine la manifestările oficiale din 24 ianuarie

19 ian. 2026, 18:37, 10 ,
Redacția BZI în Local

Președintele României, Nicușor Dan, ar urma să participe sâmbătă, 24 ianuarie, la manifestările oficiale organizate la Iași, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, potrivit unor surse politice citate de News.ro.

Pentru prima dată în ultimii ani, evenimentele oficiale de la Iași nu vor mai avea loc dimineața, ci după-amiază, începând cu ora 15.00, în Piața Unirii. Sursele politice precizează că șeful statului va fi prezent la Iași după ce, în prima parte a zilei, va participa la manifestările dedicate Unirii organizate la Focșani.

„Dacă nu apar chestiuni importante de ultimă oră care să îl reţină la Bucureşti, preşedintele va ajunge la Iaşi”, au precizat aceleaşi surse.

Până în prezent, niciun lider de partid nu a confirmat prezenţa la Iaşi pe 24 ianuarie.

Programul oficial al Zilei Unirii la Iași

Manifestările oficiale de la Iaşi vor începe la ora 15.00, în Piaţa Unirii şi vor include discursuri ale oficialităţilor, depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, defilarea detaşamentelor militare şi tradiţionala horă a Unirii.

Ulterior, sunt programate depunerile de jerbe de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Biserica Trei Ierarhi din municipiu.

Tensiuni anul trecut

Anul trecut, la manifestările oficiale organizate la Iaşi pe 24 ianuarie nu a fost prezent nici un lider naţional.

AUR a organizat un marş pe străzile oraşului la care a fost prezent şi George Simion, dar acesta nu a participat şi la evenimentul oficial din centrul oraşului.

În schimb, şefii politici ieşeni ai PNL şi PSD au fost huiduiţi când au venit în Piaţa Unirii din municipiul Iaşi pentru a participa la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii Principatelor Române. Fluierături s-au auzit inclusiv în timpul slujbei religioase, unul dintre preoţi făcând apel la cei prezenţi să facă linişte.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cum verifici online pensia și vechimea în muncă în 2026. Pașii necesari pentru a afla când te poți pensiona
Românii pot verifica mult mai simplu în 2026 stagiul de cotizare, vechimea în muncă și eligibilitatea pentru pensionare direct online, fără drumuri la ghișee și fără solicitări repetate de documente de la angajatori. Platforma digitală a Casei Naționale de Pensii Publice permite acces rapid la informațiile despre contribuțiile sociale și perioadele lucrate, într-un context în […]
Cum verifici online pensia și vechimea în muncă în 2026. Pașii necesari pentru a afla când te poți pensiona
Comentarii
  • o mare greseala

  • Pregătiți toloaca pentru Spartan și o gamelă de fasole!

  • Nu vă certați !, el chiar nu înțelege ! , așa sunt cei cu nevoi speciale !

  • Vine MUCU sare MUCU! Unde-i MUCU?! IN UCRA-CA-CA-INA SI MUL-DOVA!

  • O fi avand el nevoi speciale, da’ exista wc unde poate sa le faca.

  • Pascaniul fara apa

    VINE SA GUSTE APA DE 25 LEI MC DATA DE APAVISTAL

  • Poate de data asta il nimeresc cei din garda ! Si cetatenii cu oua, cartofi etc. Sambata dimineata se va anunta ca nu mai vine ! Madam Delia pupincurista va spune ca a fost retinut la Bucuresti ( de DNA) !!

  • Ce să caute poneiul ăsta la Iași? Probabil că vine să explice românilor cum s-au anulat alegerile din 2024, și să promită că data viitoare nu se va mai întâmpla așa(adică vor lucra mai fin, din butoane). Sper să ia câteva ouă în cap, mai bine ar merge în Ukraina.

  • e plina primaria si CJ de paraziti, il mai aduc si pe avortonu asta? limbricu asta ambulant vine sa se ia de mana cu limbru de chirica :)) doamne ce scursuri are tara asta la conducere…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 mai 2026
21 mai 2026
Articole similare
Un teren de sport va fi amenajat în comuna Todirești din județul Iași! Contractul scos la licitație depășește 4 milioane de lei
02:00
Un teren de sport va fi amenajat în comuna Todirești din județul Iași! Contractul scos la licitație depășește 4 milioane de lei
Ieșenii depun zilnic documente la Casa de Pensii pentru recalcularea veniturilor. Cei care au adus adeverințele de muncă ar putea câștiga în plus câteva sute de lei
02:00
Ieșenii depun zilnic documente la Casa de Pensii pentru recalcularea veniturilor. Cei care au adus adeverințele de muncă ar putea câștiga în plus câteva sute de lei
Minoră chemată prin instanțe din cauza neînțelegerilor dintre părinți! „Dacă tatăl îi dă 10 lei ocazional, nu înseamnă că se ocupă de creșterea copilului”
02:00
Minoră chemată prin instanțe din cauza neînțelegerilor dintre părinți! „Dacă tatăl îi dă 10 lei ocazional, nu înseamnă că se ocupă de creșterea copilului”
Un grup de ieșeni a rupt mașina unui șofer din Vaslui! Acesta a blocat trei locuri de parcare timp de mai multe zile
02:00
FOTO Un grup de ieșeni a rupt mașina unui șofer din Vaslui! Acesta a blocat trei locuri de parcare timp de mai multe zile
Un bărbat din Iași i-a luat degetul iubitei sale pentru a-i putea debloca telefonul mobil. Înainte de asta, a încercat să-și înfigă un cuțit în inimă și s-a pozat cu ștreangul la gât
02:00
Un bărbat din Iași i-a luat degetul iubitei sale pentru a-i putea debloca telefonul mobil. Înainte de asta, a încercat să-și înfigă un cuțit în inimă și s-a pozat cu ștreangul la gât
Ieșenii sunt revoltați de gunoaiele lăsate pe malul Bahluiului. „Au scos din râu și au distrus spațiul verde”
02:00
FOTO Ieșenii sunt revoltați de gunoaiele lăsate pe malul Bahluiului. „Au scos din râu și au distrus spațiul verde”
Scandal între fermieri la Iași! Florin Ispir, acuzat că încalcă legea, fiind susținut de polițiști și autoritățile locale. „În weekend a petrecut cu primari, cu polițiști. Toți vin la chermezele lui”
02:00
FOTOVIDEO Scandal între fermieri la Iași! Florin Ispir, acuzat că încalcă legea, fiind susținut de polițiști și autoritățile locale. „În weekend a petrecut cu primari, cu polițiști. Toți vin la chermezele lui”
Credincioșii sărbătoresc Înălțarea Domnului, ultimul eveniment din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos
02:00
Credincioșii sărbătoresc Înălțarea Domnului, ultimul eveniment din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos
O nouă escrocherie cu mesaje ghișeul.ro face victime în Iași. Cum poți rămâne fără banii din cont dacă accesezi un link
02:00
FOTO O nouă escrocherie cu mesaje ghișeul.ro face victime în Iași. Cum poți rămâne fără banii din cont dacă accesezi un link
O femeie din Iași a fost atacată de trei câini în timp ce se plimba pe stradă! Un băiat de 17 ani a intervenit pentru a o salva
02:00
FOTOVIDEO O femeie din Iași a fost atacată de trei câini în timp ce se plimba pe stradă! Un băiat de 17 ani a intervenit pentru a o salva