Carmen Iohannis a reușit să atragă toate privirile în timpul unei vizite oficiale în Emiratele Unite Arabe. Alături de președintele Klaus Iohannis, Prima Doamnă a României și-a etalat accesoriile în valoare de aproximativ 10.000 de euro.
Klaus Iohannis și soția sa au fost într-o vizită oficială în Abu Dhabi, acolo unde șeful statului s-a întâlnit cu Alteța Sa Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele Emiratelor Arabe Unite.
Cât costă geanta pe care a purtat-o Carmen Iohannis la Abu Dhabi
Așa cum era de așteptat, Prima Doamnă s-a prezentat impecabil din punct de vedere vestimentar, însă, de departe, accesoriile au fost cele care au înnobilat ținuta. Deși a ales să îmbrace o rochie albă, discretă, piesa de rezistență a fost geanta Chanel a cărui preț pornește de la 7.000 de euro și poate ajunge la peste 10.000 de euro.
Deși nimeni nu poate contesta piesa de rezistență a Primei Doamne, ținuta i-a fost aspru criticată de specialiști. Ovidiu Buta a fost cel care a declarat că rochia doamnei Iohannis a fost una dintre cele mai ciudate de-a lungul istoriei ca soție de președinte.
Carmen Iohannis a ales să poarte o rochie albă, diafană, extrem de lejeră. Piesa vestimentară a asortat-o cu o pereche de sandale, iar părul și l-a prins într-o coafură lejeră, deloc protocolară.
„Carmen Iohannis confundă un dineu diplomatic cu bucătăria și reușește să ne înfățișeze cea mai ciudată ținută purtată de-a lungul istoriei ei ca Primă Doamnă. Rochia merită o cu totul altă destinație, în speță o plajă. Iar clama din cap merită o baie”, a declarat, stilistul Ovidiu Buta, potrivit fanatik.ro.
Doi parveniti,cu lucruri cumparate din contributia romanilor,mai ales cei multi si saraci.N-au facut nimic pentru tara.Fac tot ce -i duce mintea lor,poate or iesi in evidenta,dar le iese pe dos.
Ar putea sa-si etaleze cit de multe bogatii,tot niste oameni-de nimic raman