Prima pagină » Sport » Prima reacție a lui Ionuț Radu, după ce a reușit intervenția sezonului în Serie A! „În prima fază nu am văzut mingea”
Prima reacție a lui Ionuț Radu, după ce a reușit intervenția sezonului în Serie A!

Prima reacție a lui Ionuț Radu, după ce a reușit intervenția sezonului în Serie A! „În prima fază nu am văzut mingea”

27 nov. 2019, 04:00,
în Sport

Ionuț Radu (22 de ani) a făcut senzație în Italia, în egalul dintre echipa sa, Genoa, și SPAL, scor 1-1. Portarul român a avut o intervenție incredibilă, care se poate înscrie cu ușurință la parada sezonului în Serie A. Imediat după finalul meciului, goalkeeper-ul român a acordat un prim interviu celor de la Sky Sport: „Antrenorul ne cere mereu să începem acțiunea din spate, chiar de la portar, fără frică, și să deschidem spații pentru a ne face rost de oportunități.

Îmi pare foarte rău pentru penalty, am știut că așa va executa. Puteam face mai mult, puteam fi mai exacți acolo, în fața porții adverse. Parada? În prima fază nu am văzut mingea venind, dar m-am aruncat și a fost totul bine. După, la intervenția lui Reca (n.r.- cel care a trimis mingea și i-a dat lui Radu ocazia de a avea o paradă excelentă), de asemenea, n-am putut vedea, din cauza luminilor de pe stadion, dar totul a decurs foarte bine pentru mine la acea fază”, a spus Ionuț Radu la finalul partidei.

Ionuț Radu a avut mai multe intervenții oportune

Portarul român și-a salvat echipa, în doi timpi, chiar înaintea pauzei meciului dintre SPAL și Genoa (1-1). Internaționalul român a respins în față o lovitură liberă, după care mingea a ajuns la Reca. Acesta a tras din careul mic, dar același Radu a avut un reflex fabulos cu piciorul.

„Este nebunesc. Intervenție incredibilă a lui Radu”, au notat și italienii de la „Gazzetta dello Sport”. De notat e faptul că Radu a avut mai multe intervenții oportune în duelul cu SPAL și că a fost învins doar din penalty, în minutul 55, de către Andrea Petagna. Genoa a stabilit scorul final două minute mai târziu, după reușita lui Stefano Sturaro.
Ionuț Radu este foarte bucuros să joace pentru Genoa, dar este pregătit să intre în poarta lui Inter Milano.

Întrebat despre viitorul său la Inter Milano, echipa de care aparține, Radu a explicat:

„În opinia mea, cel mai important pentru mine acum este să joc, să câștig experiență. Mă simt foarte bine în poartă, muncesc foarte mult la antrenamente. Sunt mereu pregătit, dar acum muncesc aici și sunt foarte bucuros, vom vedea ce va fi pe viitor”.

Ionuț Radu și-a spus părerea în ceea ce privește cei mai buni trei portari din lume: „Buffon și Oblak sunt primii doi… Apoi mai sunt Lloris, Handanovic, Szczesny”, a mai zis fotbalistul de 22 de ani.

Radu și-a început cariera la FCSB

Ionuț Radu era deja cel mai scump portar român din istorie. Prețul lui Radu este de 4 ori mai mare decât vânzarea lui Costel Pantilimon la Manchester City, în valoare de 3,8 milioane de euro în 2012. Podiumul este completat de Bogdan Lobonț, în schimbul căruia Ajax Amsterdam a plătit Rapidului 3 milioane de euro, în anul 2000.
În vârstă de 22 de ani, Radu și-a început cariera la FCSB, a trecut apoi pe la Dinamo și Pergolettese, iar la vârsta de 16 ani a ajuns la Inter, trecând pe la toate grupele de juniori. În urmă cu doi ani a fost împrumutat la Avellino, iar în urmă cu un sezon, la Genoa.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare și este anchetată de autorități. Un incident petrecut pe o stradă din Constanța a stârnit un val de reacții după ce imagini filmate de martori au surprins o femeie în timp ce își lovea și brusca fetița aflată lângă ea. Copila […]
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 iulie 2026
07 iulie 2026