Prima pagină » Eveniment-Social » Primăria a decis ce se întâmplă cu telegondola de la Ciric. Ieșenii vor avea pârtie de schi
Primăria a decis ce se întâmplă cu telegondola de la Ciric. Ieșenii vor avea pârtie de schi

Primăria a decis ce se întâmplă cu telegondola de la Ciric. Ieșenii vor avea pârtie de schi

30 nov. 2019, 04:00,
Vlad Rotaru în Eveniment-Social

Una din investițiile cu fonduri europene care nu și-a justificat banii ar urma să fie transformată de către primărie. Telegondola de la Ciric, poate cea mai inutilă investiție a Iașului, va fi regândită sub forma unui alt proiect. Anunțul a fost făcut de edilul Mihai Chirica la ultima ședință a plenului Consiliului Local Iași

Ședința plenului Consiliului Local din luna noiembrie a fost una mult mai liniștită față de cele anterioare. După ce a trecut și campania electorală pentru alegerile prezidențiale, aleșii Iașului au revenit la metehnele locale. Ședința a decurs normal, fără scandaluri politice prea evidente. Nici interpelările nu au mai adus vreun scandal cu tentă politică. De altfel, aleșii PNL Iași, cei mai scandalagii din cadrul CL, au fost mult mai reținuți față de obicei.

Un aspect semnalat în plenul CL a fost legat de o investiție derulată la Iași cu fonduri europene și care ani la rând nu a adus nimic notabil pentru oraș. Totul a plecat de la o interpelare a alesului local PMP Violeta Găburici. Telegondola de la Ciric, investiție derulată cu fonduri europene, a ieșit de sub monitorizarea europeană. În aceste condiții, pentru că ani la rând a zăcut nefolosită, primăria vrea să regândească proiectul.

„Tema telescanului de la Ciric este una importantă. Am reușit în sfârșit să depășim perioada de sustenabilitate care ne ținea strâns legați de această investiție. Avem planșele pentru pârtia de schi. Asta ca să vedem în ce manieră o putem implementa fără investiții majore acolo. Nu ar însemna decât câteva fundații pe care se reazămă stâlpii telescaunului și un racord electric puțin mai puternic decât cel existent”, a spus edilul Mihai Chirica.

Milioane de euro decontați inutil

Circa 1,5 milioane de euro din bani europeni au fost îngropați într-un proiect lăsat în mijlocul pădurii de la Ciric. Inaugurată în mai 2013, investiția a fost de la bun început lovită de blestem. Telescaunul a fost amenajat la intrarea în pădurea Ciric, pe o distanță cu putin peste 370 metri, printre copaci. Și acolo s-a oprit, fără a mai duce nicăieri.

„Varianta doi ar fi aceea privind traversarea Ciricului pe același amplasament. Ambele sunt abordabile, dar cred că varianta unu este mult mai la îndemână pentru noi în momentul de față și o avem în vedere. Abia a ieșit din perioada de sustenabilitate și facem un alt proiect. Am revizuit instalațiile existente. În maniera în care putem folosi un sistem de tracțiune pentru schiuri o să vedem ce putem face”, a mai spus edilul Mihai Chirica.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare și este anchetată de autorități. Un incident petrecut pe o stradă din Constanța a stârnit un val de reacții după ce imagini filmate de martori au surprins o femeie în timp ce își lovea și brusca fetița aflată lângă ea. Copila […]
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iulie 2026
08 iulie 2026