Local

Primăria Iași extinde tronsonul Iași-Dancu! Se caută noi fonduri europene pentru reabilitarea liniei de tramvai. Un profesor din Iași se va ocupa de proiectare

Publicat: 17 nov. 2020
Primăria Iași extinde lucrările de modernizare a liniei de tramvai pe ruta Iași-Dancu. A intrat la proiectare și porțiunea cu linia de tramvai situată pe teritoriul comunei Holboca. Se caută o sursă de finanțare europeană pentru completarea investiției
Șantierul deschis pe tronsonul Iași-Dancu

Tronsonul Iași-Dancu cu linii de tramvai va fi modernizat complet după ce se va intra pe teritoriul comunei Holboca. Profesorul ieșean Claudiu Comisu se va ocupa de proiectarea unei porțiuni de 650 de metri cale simplă de rulare, care duce până spre rondul din sat Dancu

Municipalitatea ieșeană intenționează să extindă lucrările de reabilitare a liniilor de tramvai pe tronsonul Iași-Dancu (comuna Holboca). Proiectul inițial prevede modernizarea doar până la limita administrativă cu comuna Holboca. Astfel, o porțiune de aproximativ jumătate de kilometru nu a fost inclusă în proiect, fiind vizat și rondul din sat Dancu. Acum, Primăria Iași a comandat realizarea proiectului tehnic, urmând ca tronsonul de 650 de metri de cale simplă de rulare să fie finanțat printr-un nou proiect european. Contractul pentru realizarea proiectării a fost atribuit direct societății Pod-Proiect SRL, condusă de profesorul Cristian Claudiu Comisu, de la Facultatea de Construcții din Iași.

„Am fost la această licitație. Trebuie să asigurăm proiectare pentru porțiune care face legătură cu rondul. Acest tronson nu a fost inclus în primul proiect. Acum, înțeleg că se poate interveni. Așteptăm să treacă perioada de contestații și să semnăm contractul”, a declarat profesorul ieșean.

Valoarea contractului este de 134.500 de lei, fără TVA. Pod-Proiect SRL a mai avut colaborări cu Primăria Iași și în trecut. În 2019, firma de proiectare a înregistrat o cifră de afaceri de 2.314.257 lei, profit de 59.401 lei, datorii de 503.410, cu un număr de 10 angajați.

În luna iulie 2020 a fost inaugurat șantierul Iași-Dancu

În vara anului 2020, Primăria Iași a emis ordinul de începere a lucrărilor pe tronsonul Iași-Dancu, după ce a fost finalizată licitația de execuție. Contractul a fost câștigat de către Conest SA, firma de casă a Primăriei Iași, în asociere cu Mari Vila Com SRL, din București. Lucrările finanțate prin fonduri europene au o valoare de 45 de milioane de lei, fără TVA, aproape 10 milioane de euro. Primarul Mihai Chirica a anunțat atunci că termenul de finalizare a lucrărilor a fost redus la 18 luni. Greu de crezut că va fi respectat acest termen, în condițiile în care echipele Conest SA lucrează într-un ritm foarte lent. Nu o dată, reporterii BZI au semnalat faptul că muncitorii conduși de afaceristul Viorel Cozma nu erau găsiți pe șantiere, deși condițiile meteorologice permiteau realizarea mai multor operațiuni.

Proiectul prevede modernizarea căii de rulare pe o lungime de 2,6 kilometri și reabilitarea podului Ciurchi II

Calea dublă de rulare se întinde pe un sector cu o lungime de 2,4 kilometri. Contractul prevede și reabilitarea trotuarelor pe o suprafață de aproape 1 hectar și a spațiilor verzi pe o suprafață de 1.775 de metri pătrați. Constructorul se va ocupa și de amenajarea unui număr de opt stații de tramvai spre limita cu comuna Holboca. Proiectul presupune și reabilitarea podului Ciurchi II.

„Contextul economic în care se va implementa proiectul este caracterizat de deschiderea municipiului către dezvoltare economică, dat fiind faptul că Municipiul Iași este conectat cu exteriorul prin Aeroportul Internațional, prin căile feroviare și prinicipalele căi rutiere (DN 24 și DN28). Necesitatea și oportunitatea prezentului proiect de investiție este justificată de starea de degradare a tronsonului analizat. Pe acest tronson nu sunt asigurate condițiile minime de siguranță a circulației, elementele constructive prezintă o stare avansată de degradare în corelare cu durata de exploatare a acestora”, se arată în obiectivul investiției.





Adauga un comentariu