National

Primul județ din România fără COVID-19. Au fost externați ultimii pacienți

Publicat: 02 iul. 2020
ALT=
Primul județ din România fără COVID-19. Au fost externați ultimii pacienți

Primul județ din România fără COVID-19. Autorităţile arădene au anunțat asătzi că judeţul este „liber de COVID-19”. Asta după ce au fost externaţi şi ultimii bolnavi, iar de aproape două săptămâni nu au fost înregistrate cazuri noi.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Iustin Cionca, a anunţat că ultima pacientă internată a fost testată negativ după tratamente.

„Vestea bună este că Aradul a devenit judeţ liber de COVID-19. Dacă ne raportăm la ultima lună, în medie am avut trei-patru pacienţi internaţi. Nu aş vrea să fac afirmaţii pripite, hazardate, cu atât mai mult cu cât constatăm că la nivelul ţării noastre această pandemie s-a extins în mai multe judeţe, dar aş vrea să subliniez efortul tuturor cadrelor medicale, al specialiştilor şi cetăţenilor, care prin comportamentul foarte responsabil au condus la această performanţă. Nu mai există bolnavi de COVID-19 în judeţ. Datorită măsurilor luate, pandemia este sub control, chiar dacă Aradul este situat la graniţă, chiar dacă suntem un judeţ de tranzit şi trec mii de oameni zilnic prin punctele de frontieră”, a spus Iustin Cionca.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad a anunțat că este o veste bună faptul că nu a fost nevoie să fie folosit spitalul de campanie amenajat la Expo Internaţional Arad, care „a fost gândit pentru perioada când se înregistrau peste 50 de îmbolnăviri zilnic”.

Primul județ din România fără COVID-19

Cioca a menționat că niciodată în ultimii 100 de ani nu a mnai fost o situaţie atât de dificilă la Arad şi niciodată în istoria Aradului nu a fost o mobilizare atât de mare a administraţiei locale, a societăţii civile. Președintele CJ Arad a precizat că pandemia de COVID-19 a scos la suprafaţă nu doar greutăţi şi probleme, ci şi filonul de bunătate, de generozitate, de omenie, un filon de solidaritate care a adunat împreună peste 23.000 de donatori.

Coordonatorul Grupului de sprijin pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Gheorghe Domşa, a spus că măsurile de protecţie trebuie respectate în continuare, pentru că în alte judeţe există cazuri numeroase raportate zilnic.

De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost confirmate 706 cazuri de COVID-19, iar 79 bolnavi au decedat. Cel mai tânăr pacient confirmat a avut cinci săptămâni, iar cel mai vârstnic, 97 de ani.

Peste 16.000 de tgeste efectuate

În judeţ au fost efectuate peste 16.000 de teste pentru noul coronavirus, iar 1.074 de cadre medicale au fost implicate în combaterea bolii.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a anunţat că încheie colaborarea cu jumătate dintre cele 150 de cadre medicale angajate în timpul stării de urgenţă. În condițiile actuale, fără cazuri noi de COVID-19 nu mai este nevoie de personal. Atunci era necesar pentru a se face faţă numărului mare de pacienţi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus. Decizia a fost luată „în contextul scăderii numărului de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 la nivelul judeţului Arad”.

Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.746 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.433 au fost externate, dintre care 19.363 pacienți vindecați și 1.070 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Menționăm că numărul de pacienți asimptomatici a suferit modificări față de ziua anterioară ca urmare a actualizării datelor de către unitățile sanitare, în ultimele 24 de ore.





Adauga un comentariu