Politehnica Iași va juca acasă cu noul antrenor de pe banca tehnică, după demiterea lui Tony da Silva
Fostul jucător din Generația de Aur, Tibor Selymes, a preluat frâiele echipei și va debuta în fața propriilor suporteri. Marți, 25 noiembrie 2025, de la ora 17:00, va avea loc partida dintre Poli Iași și Chindia Târgoviște. Ieșenii sunt pe locul 11, cu 21 de puncte, iar cei de la Chindia sunt pe locul 10, cu 11 puncte, stând mai bine la golaveraj.
Noul antrenor debutează la Poli Iași
Tibor Selymes s-a ocupat, până la numirea ca antrenor, de copiii și juniorii clubului. Acesta nu a mai antrenat de mult la nivel de primele două ligi, însă a fost adus pentru a duce echipa în play-off.
„Jucăm cu o echipă bună, spre foarte bună, care are jucători cu experiență și în prima ligă. Au jucători de forță, de viteză, deci o să fie un meci extrem de greu. Pe mine mă interesează cum joacă echipa mea: dacă mental suntem la nivelul care trebuie, putem să facem rezultate bune, să câștigăm. Băieții sunt foarte receptivi; chiar dacă avem probleme, ei sunt concentrați la antrenament, reacționează cum trebuie. Am un grup bun, copii care imediat au făcut ce am cerut, au fost prompți. Până la ora meciului, vrem să fim proaspeți și să fim pregătiți de luptă”, a precizat Tibor Selymes, antrenorul Politehnicii Iași.
Majoritatea jucătorilor de la echipă sunt apți de joc pentru următoarea partidă.
„Cestor are o mică jenă, dar intră în grup. Asta ar fi singura problemă de lot. Trebuie să avem șansă să ajungem în play-off. Mai avem 4 meciuri în primăvară, dar acum trebuie să dăm o stabilitate, să fim acolo, să ne batem”, a mai adăugat Tibor Selymes.
Jucătorii au resimțit presiunea financiară
În ultimul timp s-a discutat tot mai mult despre problemele financiare de la club, lucru care l-a transmis și Tony. Jucătorii au resimțit această presiune și au avut mai multe discuții în vestiar. Aceștia trebuie să lase totul deoparte la ora meciului și să lupte pentru promovare.
„Mental, suntem pregătiți să dăm totul pe teren. Situația financiară nu o să ne dărâme. În cele 90 de minute nu se mai gândește nimeni la facturi, la chestii personale. Este foarte greu pentru unii, care au lucruri care le pun presiune. Conducerea face tot efortul să rezolve această situație, este foarte complexă. Noi ne gândim doar la fotbal și, marți, vrem să câștigăm meciul. Dacă noi jucăm ca și până acum, nu se poate întâmpla nimic rău. Am avut și mult ghinion. Atmosfera nu este una plăcută în vestiar; în ultimele luni s-a vorbit doar de bani, iar asta ne-a tras în jos. Am vorbit cu băieții, iar cel mai important este să ajungem în play-off”, a spus Darius Ghindovean înaintea meciului.
Noul antrenor de la Poli Iași are mare încredere în jucătorii săi și consideră că sunt capabili să ducă acest campionat până la capăt și să obțină promovarea în Superliga României.
Cu așa echipa care meci este usor?Asta nu-i lot de promovare!Vorbim peste 2 ani despre liga 1
Mai oameni buni cu asa jucatori care nu vor se iasa sa faca antrenamente de forta ,pardon fac forta dar prin baruri si discoteci,pote sa aduca si mama antrenorilor cu putorile care primesc un sac de bani nu poti sa faci nimic !!!!