Prima pagină » International » Prințul Harry a mărturisit că ar fi ucis 25 de oameni în Afganistan. Talibanii vor să fie judecat pentru crime de război

Prințul Harry a mărturisit că ar fi ucis 25 de oameni în Afganistan. Talibanii vor să fie judecat pentru crime de război

09 ian. 2023, 23:21,
în International

Prințul Harry a deranjat multă lume cu dezvălurile făcute în cartea sa. Talibanii cer acum să fie judecat pentru crime de război, după ce a mărturisit că ar fi ucis 25 de oameni în Afganistan.

În carte, prințul dezvăluie că a ucis 25 de luptători și spune că nu i-a considerat „oameni”, ci „piese de șah” care fuseseră scoase de pe tablă. „Nu a fost ceva care să mă umple de satisfacție, dar nici nu mi-a fost rușine”, a spus el.

Talibanii vor să fie judecat pentru crime de război

O persoană importantă din regimul taliban, Anas Haqqani, îl acuză pe prințul Harry de crime de război și i-a atras atenția asupra faptului că toți cei uciși de el erau așteptați acasă de familii. Acesta cere judecarea fiului Regelui Charles la un tribunal internațional.

„Domnule Harry! Cei pe care i-ai ucis nu erau piese de șah, erau oameni; aveau familii care așteptau întoarcerea lor. Printre ucigașii de afgani, nu mulți au decența de a-și înfrunta conștiința și de a-și mărturisi crimele de război. Ați spus adevărul; poporul nostru nevinovat a fost o piesă de șah pentru soldații voștri, liderii militari și politici. Cu toate acestea, ai fost învins în acest joc de șah”, a mărturisit Anas Haqquani.

Reacții dure la adresa prințului Harry

Harry a povestit că a fost instruit să-i considere pe talibani piese de șah, pentru a fi în stare să tragă asupra lor fără să se lase cuprins de emoție. Pe lângă furia talibanilor, s-au arătat nemulțumiți și veteranii armatei britanice.

„Comentariile lui despre faptul că soldații britanici nu-i privesc pe adversari ca pe niște ființe umane, cred că asta i-ar putea întărâta pe unii să încerce poate un atac împotriva soldaților britanici de oriunde din lume sau împotriva foștilor soldați britanici”, a scirs Richard Kemp, fost comandant al trupelor armate britanice în Afganistan.

Richard Quest: „Ar putea duce la represalii și atacuri de răzbunare”

De asemenea, Richard Quest, jurnalist CNN, a scris că cel mai grav lucru este faptul că Harry a ucis 25 de membri ai talibanilor, deoarece ar putea duce la represalii și atacuri de răzbunare împotriva forțelor britanice.

„Este greu de știut care dintre multele lucruri pe care Harry le-a spus ar fi cel mai dureros pentru anumite părți. Legat de partea cu talibanii, că ar fi ucis 25 de membri ai talibanilor, aceasta este probabil cea mai serioasă din punct de vedere obiectiv, deoarece ar putea duce la represalii și atacuri de răzbunare împotriva forțelor britanice și chiar împotriva prințului”, a spus Richard Quest, jurnalist CNN.

Jurnalistul a mai adăugat că în cuprinsul cărții sunt doar bârfe obscene despre familia lui și că deși Harry susține că vrea împăcarea, acțiunile lui nu sunt deloc în această direcție.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 iulie 2026
24 iulie 2026