La final de rubrică, babele vor să povestească ceva și despre colegiul pictorului din centrul târgului, unde a izbucnit un scandal, după ce directorii au fugit ca potârnichile după ce li s-a reproșat că nu au pupat inelul partidului. Trecând peste combinațiile astea politice, babele au aflat că acolo este o profă care predă limba lui Shakespeare, dar metodele ei nu sunt ortodoxe. Da, este vorba despre una Mony Enigel, care la cei 40 de anișori are comportament de domnișoară trecută, cu turban și halat. Profa asta nu stă bine deloc cu nervii, a început să urle la elevi într-un mod total deplasat. Sunt catalogați handicapați, iar notele puse sunt mici fără o justificare rezonabilă. Mai mult, Mony pune presiune pe elevi și în momentul în care le face poze din senin în timpul orelor. Babele nu știu dacă ăia din conducere au vreo părere despre treaba asta, dar rămâne de văzut ce se întâmplă în perioada următoare.
Un fel de Georgiana Baritiu de la Colegiul Mihai Eminescu. Auzi la ea, cică e profă de mare…. Fă mamaie, ai să te trezesti cu cwru pe gheață, vezi că e alunecuș….
Altceva mai bun decât sa aruncați aiurea cu noroi in oameni nu aveți de făcut?
Doamna este o profesoara foarte buna și dedicată. Îi sunt eleva și personal am învățat într-un an ce nu au reușit sa ma învețe alți profesori in 4!
Aceasta postare este de prost gust si un disrespect total la adresa acestei doamnei profesoare. Orele ei sunt foarte captivante si abordeaza subiecte interesante care ne ajuta sa evoluam pe plan personal si cultural. Acest articol nu isi are locul si modul de abordare este imatur.
Acest articol este un gunoi, făcut numai sa șocheze, nefondat. Doamna profesoara nu a făcut niciodată astfel de lucruri! Este o bătaie de joc, orele de engleza sunt foarte interesante și adecvate. Să nu mai zic de modul de redactare al acestui articol, dacă se poate numi astfel. Notele mi s au părut întotdeauna pe merit, iar temele abordate la ora ne au ajutat mereu și la alte obiecte, inclusiv specialitate și materii de Bac.
Articolul este o adevărată minciună. Pe lângă faptul ca doamna profesoara este foarte implicata în ceea ce privește predarea limbii engleze și explicarea acesteia pe înțelesul tuturor, are mereu grijă ca de la ora dumneaei elevii sa plece cu cel puțin o informație nouă, atât legată de materia pe care o predă cât și de cultura generală.
Ea face mereu în asa fel încât notele sa fie pe măsură, bazându-se atât pe activitatea în clasa cât și pe lucrările scrise/teme, făcând fix contrariul a ceea ce este redactat în articol.
Doamna profesoara este o persoana extraordinara și nu merita absolut nimic din ceea ce a fost scris în acest articol.
Acest „articol” nu are nicio legătură cu realitatea.
Doamna profesoară este o persoană minunată, care nu merită așa ceva! Oricine o cunoaște și-ar da seama că tot textul este o aberație.