Profesorii fug de școlile de la sate! Clădirile degradate, copiii flămânzi și părinții agresivi îi determină să renunțe: „Copilul nu venea la prima oră pentru că ajuta la animale”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Tot mai mulți profesori evită să predea în școlile din mediul rural, iar pentru unii dintre ei un singur an petrecut la catedră într-un sat este suficient pentru a nu-și mai dori niciodată să revină. Cadrele didactice vorbesc despre școli în care tencuiala cade de pe pereți, copii care ajung la ore fără să fi mâncat, lipsa materialelor didactice și situații tensionate cu părinții. Pentru mulți debutanți, entuziasmul cu care intră în sistem se transformă rapid în dezamăgire, iar singurul obiectiv devine găsirea unui post cât mai aproape de oraș.

Mulți profesori caută rapid transferul la oraș sau iau în calcul renunțarea la sistem. Cadrele didactice cer investiții urgente și măsuri concrete, altfel școlile rurale vor rămâne fără profesori.

Profesorii tineri fug de școlile de la sate!

Rezultatele de la titularizare au readus în atenție o realitate despre care se vorbește prea puțin: faptul că posturile din mediul rural rămân, an de an, cele mai puțin dorite de profesorii tineri.

02:00

Primele rezultate ale Bacalaureatului de toamnă la Iași! Doar unul din trei candidați a promovat examenul

08:05

Situație revoltătoare în Roman! Trei surori au fost abandonate de părinți! Nu vor să mai audă de ele! 

Pe lângă naveta zilnică, mulți dintre cei care au predat măcar un an într-o școală de la sat spun că adevăratele probleme sunt cu totul altele.

Clădiri degradate, copii care vin la școală fără să fi mâncat, lipsa materialelor didactice și conflictele cu părinții sau colegii îi determină pe mulți să renunțe sau să își dorească orice post la oraș. Pentru numeroși debutanți, primul contact cu sistemul de învățământ nu seamănă deloc cu imaginea idealizată din facultate. În locul unei clase moderne, îi așteaptă școli în care tencuiala cade de pe pereți, toaletele se află în curte, iar sălile sunt încălzite cu sobe vechi.

Deși există și unități de învățământ renovate, profesorii spun că diferențele dintre sate sunt uriașe, iar acolo unde investițiile lipsesc, procesul educațional devine o luptă de zi cu zi.

Pentru Cătălina I., anul școlar care urmează să înceapă este al doilea pe care îl petrece la catedră, dar speră că, spre deosebire de primul, va reuși să obțină un loc la o școală din oraș. Aceasta recunoaște că experiența petrecută la o școală dintr-un sat la mai bine de o oră de municipiul Iași i-a schimbat complet modul în care privește sistemul de învățământ.

„În toamnă eram fericită, ca să zic așa. Școala era într-un sat aproape de limita cu județul Suceava, dar locuiam în continuare la părinții mei și eram relativ aproape. Mă gândeam că o să fie bine, la țară sunt copii mai puțini. Era un început bun pentru mine, mi se părea că poți să te înțelegi altfel cu ei. Eram foarte naivă, credeam eu că o să schimb lumea. Îmi imaginam că o să-i fac să citească, să iubească materia și pe mine. Și eu am crescut la țară și profesoara de română pe care am avut-o a însemnat foarte mult pentru mine. M-a ajutat enorm să mă dezvolt și așa mă gândeam că o să fac și eu”, a început tânăra profesoară.

„În prima săptămână, mi-a căzut tencuiala lângă catedră”

Totuși, entuziasmul i-a dispărut rapid atunci când s-a confruntat cu sălile de clasă, lipsa băilor și cheltuielile pe care trebuia să le suporte.

„În prima săptămână, mi-a căzut tencuiala lângă catedră. Pereții erau crăpați, în unele clase se simțea un miros de mucegai și, când ploua, erau ferestre pe la care intra apa. La un moment dat, improvizasem ceva cu copiii: aveam un prosop pe care îl puneam la fereastră, elevul de serviciu schimba prosopul când era îmbibat în apă. Aveam într-o clasă copii care veneau fără ghiozdan, nu mai spun de pachet sau altceva. Ajungeam acasă și povesteam părinților. Plângeam și le spuneam că nu îmi vine să cred că se poate așa ceva. Ei m-au încurajat mult. Am ajuns să cumpăr pixuri, foi albe, pe care le puneam în dulap să le folosească cine nu avea. Nu o făceam pentru că voiam să fiu eroină, oricât de frumos ar suna, dar nu puteam să îmi țin ora altfel. La fel, toaleta era în curte, acolo. Iarna, a fost un coșmar, pentru că era frig, nu aveai apă”, a povestit aceasta reporterilor BZI.

Dincolo de lipsurile materiale, profesorii spun că relația cu unii părinți este extrem de dificilă.

„La clasa a VI-a aveam un elev care lipsea foarte mult la ora mea. De obicei, era prima oră și copilul nu venea pentru că ajuta la animale. Am rugat diriginta să vorbească cu părinții, pentru că ea era în măsură. Ea cunoștea familia. A doua zi, a venit tatăl la școală, nervos, să îmi spună că nu am dreptul să îi spun cum să își crească copilul, că el îl pune să muncească să nu ajungă mare și să nu știe să facă nimic. Am plâns în ziua aia, pentru că mi-am dat seama cât de nedrept e. Eu nu spun că așa sunt toți părinții la țară sau că nu sunt cazuri asemănătoare și în oraș, dar, realist vorbind, e mai probabil să se întâmple în mediul rural. Aveam copii crescuți de bunici, frați, cu părinți plecați în afară. Era greu. Ca profesor, ești și mamă, și tată, și psiholog, și doctor, și câte și mai câte. Anul acesta îmi doresc să prind un post cât mai aproape de oraș, dacă nu chiar în oraș. Mi-a părut rău să mă despart de copiii de acolo. Eu nu cred că sunt fără salvare astfel de școli, dar e nevoie de oameni foarte puternici și am stat și m-am gândit dacă sunt dispusă să îmi risc sănătatea”, a continuat Cătălina.

În fiecare an, numeroase posturi din școlile rurale sunt ocupate cu dificultate sau rămân în grija suplinitorilor. Pentru mulți profesori debutanți, acestea reprezintă singura șansă de a intra în sistem, însă experiența îi determină adesea să caute cât mai repede un transfer către oraș sau chiar să părăsească învățământul.

Profesorii susțin că problema nu poate fi rezolvată doar prin organizarea examenelor de titularizare. Ei cer investiții în infrastructura școlară, programe de sprijin pentru copiii vulnerabili, locuințe de serviciu pentru cadrele didactice și măsuri reale de protecție în cazul conflictelor cu părinții. Fără astfel de schimbări, profesorii continuă să fugă de școlile din mediul rural, iar consecințele sunt suportate de elevii care nu pot beneficia de un act educațional de calitate.