Local

Protejatul Cordunenilor l-a pus la zid pe unul din cei mai influenți lideri din Capitală! „Boscheții ăștia de la București vor să arate că noi suntem fraieri” – VIDEO

Publicat: 02 nov. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Nici bine nu s-au liniștit apele prin lumea interlopă, că un nou scandal stă să înceapă. Protejatul clanului Corduneanu, John Smith, a făcut o postare prin care îi numește pe membrii clanului condus de Eugen Preda „boscheți”. Individul îi ia în râs pe cei din clanul rival și spune că sunt niște șobolani care au speriat o femeie bătrână aprinzând un bidon plin de benzină la poarta acesteia

Cearta dintre clanul condus de frații Corduneanu și cel condus de frații Preda este în toi. Deși se credea că după arestarea lui Eugen Preda și a locotenenților săi spiritele se vor liniști, nu a fost deloc așa. John Smith, un sportiv de care nu a auzit prea multă lume, dar s-a înrudit cu Adrian Corduneanu, ar fi fost scânteia care a aprins focul între clanuri.

După ce casa ce aparține mamei fraților Corduneanu a fost la un pas de a fi incendiată, Smith a făcut o postare pe internet. Astfel, bărbatul îi jignește pe membrii clanului rival. Ciudat este că, înainte de incendiu, Smith își cerea scuze de la frații Preda.

„Am văzut zilele astea pe Youtube un videoclip făcut de mine și Costel la Iași. Nu neaparat că mi-am cerut scuze, am făcut lucrul acesta din respect față de cumetrii mei și să aplanăm lucrurile care au fost, ca să fie bine. Mi-am cerut eu scuze pentru că cel mai inteligent cedează și nu mi-a căzut niciun grad”, spune John Smith, într-un videoclip postat pe Youtube.

S-a răzgândit

Deși într-un videoclip postat anterior părea extrem de supus fața de frații Preda, acum s-a schimbat total.

„Problema este că boscheții ăștia de la București, că nu pot să le spun altfel, l-au luat ei și l-au interpretat, și l-au distribuit, și l-au făcut cum au vrut ei, vezi Doamne să arate ei că sunt cineva și noi suntem fraieri”, a mai spus Smith.

În videoclip, Smith condamnă „acțiunea” clanului condus de Preda de la casa Corduneanu.

„N-am fost fraier și n-o să fiu niciodată. Voi, care vă credeți interlopi, v-ați dus la o femeie de 70 de ani la 2 dimineața ca șobolanii, cu 5 kile de benzină, să speriați o biată bătrână cu nepoți în casă. Halal interlopi!”, a mai adăugat pretinsul interlop.

Totodată, Smith spune că Adrian Preda ar fi turnător la Poliție și că ar fi protejat.

„Videoclipul ăla a fost făcut să aplanăm lucrurile și să fie bine, nu ca ați avea voi vreo valoare, fiecare om e cu statutul lui în viață. Adrian Preda, care stă în Londra, stă sifon la gardă. Nu mai încercați să-i țineți partea. Dacă aveați ceva în pantaloni, veneați și le explicați oamenilor ce aveați de spus. V-ați înfundat singuri. Să vă fie rușine!”, mai spune acesta.

Șeful și trei locotenenți, după gratii

Vă reamintim că, zilele trecute, o nouă lovitură a fost încasată de clanul condus de frații Preda din capitală. Unul dintre cei mai buni locotenenți ai lui Adrian Preda a fost ridicat de mascați, în urma unor percheziții. Constantin Cristian Badea a fost ridicat din comuna Periș, județul Ilfov. Surse din cadrul anchetei au precizat că el alături de Mihai Naca a pus foc la casa Cordunenilor din Dancu. Bărbatul a ajuns la Iași și a fost prezentat în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Deja patru membri ai clanului au ajuns în fața judecătorilor ieșeni, fiind arestați preventiv 30 de zile. Badea este cel de-al cincilea. S-a ajuns aici după ce totul a pornit de la o plângere făcută de membri ai clanului Corduneanu. Pe 30 septembrie 2019, la ora 1:31, Poliția a fost alertată prin numărul unic de urgențe 112 de către Georgeta Corduneanu. Aceasta le-a spus polițiștilor că persoane necunoscute au incendiat poarta de acces în curtea casei sale din satul Dancu.

Mandate de aducere și percheziții

Pe 22 octombrie au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și orașul Chitila. La acele adrese se aflau persoane bănuite de comiterea faptei. Ulterior, au fost emise mandate de aducere pe numele suspecților. În aceeași zi, s-a dispus reținerea a patru persoane, în calitate de suspecți, pentru 24 de ore. Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a dispus miercuri punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru instigare la distrugere. Față de ceilalți trei inculpați s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru distrugere.

„În luna septembrie 2019, Preda Eugen i-a determinat pe inculpații Naca Mihai și Sandu Bogdan Ionuț să incendieze locuința familiei Corduneanu. Activitatea a fost concretizată în noaptea de 29/30 septembrie 2019. În jurul orei 1:30, Naca Mihai, Sandu Bogdan Ionuț și o a treia persoană, neidentificată până în prezent, s-au deplasat din București până în localitatea Dancu, cu autoturismul marca Jeep Grand Cherokee, cu număr de înmatriculare de Anglia. Mașina era pusă la dispoziție de inculpatul Naca Marian. Acolo, au incendiat gardul locuinței persoanei vătămate Corduneanu Georgeta. În casă se mai aflau cinci membri ai familiei Corduneanu, dintre care doi copii minori”, a precizat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Au vrut să dea foc la casă

Anchetatorii au mai spus că suspecții ar fi folosit un recipient de 5 litri cu benzină și o sursă de aprindere. Flacăra s-a propagat către unul dintre imobilele aflate în curte. Focul a fost stins ulterior de intervenția locatarilor.

„În acest mod a fost pusă în pericol integritatea fizică a persoanelor și a bunurilor de la adresa respectivă și din vecinătate. Inculpații au fost audiați, fiind întocmită o propunere de arestare preventivă. Aceasta a fost înaintată Judecătoriei Iași. Cercetările sunt efectuate de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Iași, sub coordonarea procurorului de caz. Activitățile au beneficiat de sprijinul lucrătorilor Direcției de Operațiuni Speciale, Biroul de Operațiuni Speciale Iași, Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Iași, Direcția Generală a Poliției Municipiului București și Serviciul Acțiuni Speciale”, a mai spus Monica Palaghia. Conform acesteia, cercetările continuă în cauză, urmând a se stabili întreaga situație de fapt.

O sală de lupte- mărul discordiei

Liderul „Clanului sportivilor”, din București, Eugen Preda, a fost adus la sediul IPJ Iași, pentru audieri. Preda a fost ridicat de polițiști chiar de pe aeroport, în București, în timp ce se pregătea să plece din țară. Surse judiciare au afirmat că rivalitatea dintre clanuri ar fi izbucnit după ce John Smith, individul ce cochetează cu lumea sporturilor de contact, ar fi cerut ajutorul clanului Corduneanu.

Din câte se pare, bărbatul este cumătru cu Adrian Corduneanu. La un moment dat, ar fi avut un conflict cu sportivul Adrian Preda. După ce s-a certat cu Adrian Preda, bărbatul a cerut ajutorul clanului Corduneanu. Ulterior, clanul Corduneanu le-ar fi cerut celor din capitală să-l lase în pace pe bărbat. Însă, cele două clanuri nu s-au înțeles și cearta a degenerat, de la postări pe Facebook, până la incendieri, din câte se pare. Eugen Preda a fost adus la Iași împreună cu Mihai Naca, Marian Naca și Bogdan Sandu. Toți se află acum în arest

Adauga un comentariu