Prima pagină » National » Protest în Capitală la trei ani de la 10 august 2018
Protest în Capitală la trei ani de la 10 august 2018

Protest în Capitală la trei ani de la 10 august 2018

10 aug. 2021, 21:40,
în National

Câteva zeci de persoane s-au adunat, marţi seară, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, pentru a protesta faţă de „tergiversarea” soluţionării dosarului 10 august, transmite news.ro.

Unii dintre participanţi au bannere cu mesaje precum „Desecretizaţi documentele operative din 10 august”, „Vrem vinovaţii pentru Jandarmiada din 10 august”, „Acceptăm lucruri de neacceptat”.

Mai mulţi protestatari au drapeluri ale României şi ale Uniunii Europene, două astfel de steaguri, de mari dimensiuni, fiind întinse pe jos.

De asemenea, în Piaţa Victoriei a fost adusă macheta unui elefant roz. Anul trecut, în 10 august, reprezentanţii Comunităţii Declic au dus un elefant vopsit roz în faţa instituţiilor implicate în anchetarea dosarului.

Protestul a fost anunţat în urmă cu câteva zile, pe reţelele de socializare.

„Au trecut trei ani de când manifestaţia paşnică din 10 august 2018 – Piaţa Victoriei a fost spulberată cu violenţă de către autorităţile statului, cu ajutorul Jandarmeriei Române, încălcând drepturile cetăţenilor care îşi manifestau în stradă nemulţumirea cu privire la modificările legislative din domeniul Justiţiei. Diasporenii veniţi să protesteze în ţară au fost trataţi de către statul român cu gaze, bastoane, calomnii şi manipulările de la televizor”, afirmau organizatorii protestului.

Aceştia reclamau faptul că persoanele considerate responsabile nu au fost pedepsite.

„Sebastian Cucoş, Cătălin Sindile, Laurenţiu Cazan, şefii Jandarmeriei care au executat represaliile, cât şi colonelul Paraschiv – “dirijorul”- nu au fost pedepsiţi pentru violenţele pe care le-au săvârşit în stradă. Lui Carmen Dan, ministrul de Interne de pe atunci, nu i-a fost atribuită nicio pedeapsă pentru folosirea Jandarmeriei ca armă în razboiul pe care îl purta puterea cu protestatarii. Legatura cu Liviu Dragnea nici măcar nu a fost stabilită de către anchetatori. Procurorul Doru Stoica, cel care a clasat dosarul, a restituit telefoanele părţilor implicate fără să facă o percheziţie informatică. Efectul acţiunii sale poate duce la neclaritatea probelor rămase şi la soluţionarea cazului superficial, fără ca vinovaţii să fie pedepsiţi în conformitate cu actele lor. Giorgiana Hosu, fosta şefă DIICOT, cea care a instrumentat cu rea voinţă dosarul #10august, astfel încât acesta a fost clasat, s-a pensionat recent, la vârsta de 49 de ani”, susţineau organizatorii.

Ei sunt nemulţumiţi de „tergiversarea” dosarului.

„Astăzi, dosarul #10august este redeschis, iar tergiversarea lui a dus la anularea şi distrugerea unor probe care nu mai pot fi recuperate. Acesta se va întoarce la procurorii militari unde istoria ne-a învăţat că ajung să zacă dosare istorice chiar şi decenii întregi (Ex: Mineriade, Revoluţie). Ieşim în stradă să cerem pedepsirea vinovaţilor pentru represaliile din 10 august 2018, printr-o anchetă corectă, reală, în spiritul şi litera legii şi care să aibă o durată rezonabilă de timp!”, adăugau organizatorii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Criza politică se adâncește după respingerea Guvernului Veștea. Parlamentul caută soluții pentru evitarea alegerilor anticipate
Respingerea Guvernului Veștea amplifică criza politică, însă analiștii consideră că alegerile anticipate rămân improbabile. România traversează o nouă perioadă de incertitudine politică după ce Guvernul propus de Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul de încredere al Parlamentului. Deși eșecul Executivului deschide teoretic posibilitatea organizării unor alegeri anticipate, analiștii citați de Reuters consideră că […]
Criza politică se adâncește după respingerea Guvernului Veștea. Parlamentul caută soluții pentru evitarea alegerilor anticipate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iunie 2026
23 iunie 2026