Culinar

Pulpe de pui la cuptor cu sos de ciuperci. Un deliciu culinar ce vă va lasă gura apă

Publicat: 02 aug. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Rețeta de pulpe de pui la cuptor cu sos de ciuperci este extrem de delicioasă și aromată. Cantitățile ingredientelor sunt pentru 2-3 porții, iar timpul de pregătire este de o oră jumătate. La final, carnea va fi rumenă și crocantă datorită cremei de unt cu usturoi. Mai mult de atât, aceasta va oferi o aromă aparte mâncării, fiind impregnată în pulpe. 

În locul pulpelor întregi, puteți pune pulpe inferioare sau superioare. Mâncarea va ieși la fel de delicioasă și va avea o tentă acrișoară datorită faptului că vor fi stropite cu lămâie. Dacă sunteți fanul cărnii albe, trebuie să încercați și cele două rețete rapide cu piept de pui.

Ce ingrediente vă sunt necesare pentru rețeta de pulpe de pui la cuptor cu sos

Rețeta de pulpe de pui la cuptor cu sos de ciuperci este un extrem de delicioasă, fiind îndrăgită de toată familia. Aceasta este aromată, iar carnea va avea o crustă rumenă și crocantă, absolut savuroasă. Pentru prepararea mâncării veți avea nevoie de 2-3 pulpe întregi, 500 grame de ciuperci proaspete, 2 lingurițe de ulei de măsline, 200 mililitri de smântână dulce de minimum 30 la sută grăsime, 2 legături de ceapă verde și 2 lingurițe de cremă de unt cu usturoi și verdeață. 

Condimentarea rețetei se va face după gustul fiecăruia cu boia dulce, sare, piper și zeamă de lămâie. De asemenea, ceapa verde se poate înlocui cu 2 cepe vechi albe sau roșii. Pentru ca pulpele să fie cât mai aromate și fragede se va prepara și o cremă de unt cu usturoi. Aceasta se va găti dintr-o mână de pătrunjel, un fir de ceapă verde, 40 grame de unt moale, 250 mililitri de ulei de măsline, 2 căței de usturoi, sare, piper și semințe de chimen după gust. 

Cum se prepară pulpele de pui la cuptor

Pulpele de pui vor fi spălate și curățate. Nu se recomandă îndepărtarea pielii deoarece sub aceasta se va introduce crema de unt cu usturoi. Preparatul se va găti prin amestecarea tuturor ingredientelor într-un blender până ce consistența sa este una cremoasă. Se va distribui în mod egal sub pielea pulpelor, apoi vor fi stropite cu zeama de lămâie și condimentate cu sare, piper și boia dulce. Carnea de pui se va pune într-o tavă, apoi se va turna lângă ea 3350 mililitri de apă. Ulterior, se va introduce în cuptorul preîncălzit la 220 de grade și se lasă timp de 35-40 de minute. Între timp veți pregăti sosul. 

Ceapa se va toca mărunt, iar ciupercile vor fi tăiate în jumătăți sau sferturi. Legumele se adaugă lângă puiul scos din cuptor și se asezonează cu sare, piper și puțin ulei de măsline. Mâncarea se mai lasă pentru încă 15 minute la cuptor, apoi se toarnă smântâna dulce. Trebuie să aveți în vedere vă nu va trebui pusă peste carne, ci alături de ea. Tava se va introduce din nou în cuptor pentru 10 minute. La final, se poate servi alături de cartofi țărănești, orez sau  mămăliguță.

Rețeta de pulpe de pui la cuptor cu sos de ciuperci este ideală dacă doriți să vă impresionați musafirii. Mâncarea vă va cuceri oaspeții imediat. Un alt preparat simplu pe care trebuie să îl încercați este și rețeta simplă de musaca

Adauga un comentariu