Prima pagină » Editorial » Puterea judecătorească s-a surpat sub propria greutate
Puterea judecătorească s-a surpat sub propria greutate

Puterea judecătorească s-a surpat sub propria greutate

12 dec. 2025, 10:03,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Asistăm în aceste zile la cea mai spectaculoasă și, în același timp, dramatică succesiune de evenimente, al capătul cărora, ieșită din chinurile noii faceri, justiția din România ar putea să renască. Nu este atât de relevant ceea ce a declanșat avalanșa sub care, pentru moment, sunt îngropați judecătorii și procurorii, nici care a fost intenția inițiatorilor, dacă există cu adevărat inițiatori, important este ce se va întâmpla la capătul acestui cutremur.

Circulă fel de fel de scenarii, cele mai spectaculoase sugerând sau afirmând explicit faptul că în spatele unui veritabil incendiu declanșat de redactorii site-ului Recorder s-ar afla gruparea Florian Coldea, interesată să-și exercite din nou puterea absolută asupra justiției, așa cum a făcut-o în „obsedantul deceniu”. Acest scenariu nu poate fi exclus, dar în schimb el poate fi răsturnat — ceea ce se și întâmplă — de procesele la care asistăm, declanșate în interiorul puterii judecătorești.

La scurt timp după ce judecătorii și procurorii s-au închis ca într-o conservă și s-au luptat cu dinții, într-o deplină solidaritate, pentru veniturile și condițiile lor de pensionare, iată că acum formidabila horă s-a destrămat, declanșându-se în schimb o sângeroasă încăierare în interiorul acestui corp de profesioniști ai justiției. Se acuză unii pe alții cu probe sau fără probe, dar cu ton ridicat, cu vehemență chiar, așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. Cu sau fără filmulețul Recorder, o serie întreagă de procurori și judecători, care nu sunt neapărat imaculați, au ridicat glasul și acuză „sistemul”, fie că le-a pus pumnul în gură prin măsuri arbitrare, fie că a contribuit la năruirea „zeiței dreptății”. Și nu puțini recunosc că această năruire s-a produs mai degrabă din interior și că doar a fost stimulată și folosită din exteriorul puterii judecătorești. Un număr extrem de mare de judecători, în mod individual, solicită insistent ca cei care și-au permis să spună adevărul dintre colegii lor, reclamând fel de fel de abuzuri și presiuni la care magistrații au fost supuși, să fie protejați, să nu sufere consecințe, iar dreptul lor la opinie și la formularea de critici, oricât de dure, să fie apărat. În aceeași direcție se manifestă și importante asociații de magistrați.

Fără doar și poate, numeroasele dezvăluiri extrem de grave care vin din interiorul puterii judecătorești — declanșate sau nu la originea lor de către site-ul Recorder, purtând sau nu inițial amprenta grupului criminal organizat condus de Florian Coldea și care a tropăit și încă mai tropăie în interiorul acestei puteri a statului — nu rămân fără ecou și nu pot rămâne fără urmări. La capătul acestui proces, complex și extrem de dur, partea sănătoasă a justiției din România poate învinge și, cu susținerea societății civile, cea care nu este contrafăcută, a presei independente și a oamenilor sănătoși la cap din partidele politice, ar putea să se nască justiția pe care ne-o dorim, cea capabilă să combată cu adevărat corupția și să-i apere cu adevărat pe cetățeni, protejându-le bunurile materiale și viața.

Dar pentru ca toate acestea să se întâmple, procesul declanșat e bine să continue, iar justiția, cu sau fără venituri și privilegii modificate, să treacă printr-un necesar purgatoriu. Pentru a mă face mai bine înțeles, mă voi referi la un singur aspect legat de cel mai grav fenomen, așa-numita justiție a cătușelor. Pentru a se ajunge în această situație, așa cum am dezvăluit în trecut cu detalii și probe, un mare număr de procurori și judecători care s-au prezentat acolo benevol au fost instruiți în adevărate cicluri în sediul Serviciului Român de Informații, cum anume să execute comenzile politice și cum anume să-și execute țintele indicate din afara puterii judecătorești de către reprezentanții serviciilor secrete sau ai puterii politice. Acești judecători și procurori s-au înscris voluntar, cu mult entuziasm, neforțați de nimeni, în ceea ce se numește „seria neagră” a justiției române și se află la originea gravului impas la care s-a ajuns în prezent.

Sistemul trebuie curățat nu din exterior, ci din interior. În urma unor dezbateri curajoase, inițiate de către judecători și procurori care au reușit să rămână verticali și să nu-și trădeze statutul. Oamenii nevânduți din sistem pot readuce justiția română la locul cuvenit.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Veste bună pentru pensionari, pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”. Anunțul a fost făcut de minidtrul Muncii. „Pachetul de solidaritate” pentru pensionari este analizat de autorități și are în vedere suplimentarea veniturilor pentru un număr important de beneficiari. Măsurile propuse ar aduce sume în plus pentru aproximativ 2,8 milioane de persoane vârstnice, iar […]
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 aprilie 2026
03 aprilie 2026