Putin pe Trump? Sau Trump pe Putin? Cine pe cine lasă în ofsaid?

Partida războiului din Ucraina se joacă la greu. Tot la greu se joacă și prestigiul lui Vladimir Putin. Și cel al lui Donald Trump. Cei doi, dincolo de toate speculațiile unor analiști, s-au lansat într-o partidă decisivă. În care nu sunt aliați. Ci adversari. Terenul de joacă e Ucraina. Iar victima de serviciu, dacă Trump se sustrage, va fi cu certitudine Uniunea Europeană.

MOmentul în care Donald Trump a declarat că nu dorește să participe la tratativele care urmau să se desfășoare în câteva zile conform programului stabilit între Zeleksnyi și Putin nu poate fi altfel definit decât ca o decizie a șefului executivului american de a nu se implica într-un eventual eșec. Pentru ca într-o asemenea situație, paratrăsnetul să nu fie Statele Unite. Ci Uniunea Europeană, care se bate de zori cu pumnii în piept.

Vladimir Putin nu s-a ținut de cuvânt. A recurs la o eschivă de-a dreptul puerilă. În sensul că dacă ar bate palma indifrent în ce condiții cu Volodimir Zelesnkyi, un președinte aflat în prelungiri, deci ilegitim în acceptțiunea Kremlinului, succesorul acestuia ar putea să nu recunoască acordul și să dea cu el de pământ. Adică vezi Doamne, viitorul președinte ar putea ordona recuperarea Donbassului dacă, să spunem, între timp Donbassul ar fi cedat Federației Ruse în schimbul păcii. Este evident că acest argument este ridicol. Pe de altă parte, Uniunea Europeană pentru a nu fi și ea lăsată în ofsaid, a solicitat tam-nesam o amînare de două săptpmîni pentru pregătirea întregului plan prin care Ucrainei să-i fie garatntată securitatea după eventuala perfectare a unui acord de pace. Dincolo de faptul în sine al tergiversării, este clar că Bruxelles-ul vrea să pună carul înaintea boilor.

Vladimir Putin câștigă un timp prețios, dar pe care este incapabil să-l valorifice. Donbassul pe care îl solicită drept ofrandă de război este alcătuit din două regiuni Donetsk, unde după trei ani și jumătate de război, Federația Rusă nu a cucerit decît 88% din teritoriu, și Lugansk, în care cucerirea s-a redus la 73%. Pentru Federația Rusă, dacă privim cu luciditate piesele de pe tabla de șah, Donbassul este vital pentru că poate lega teritoriul Federației Ruse de peninsula Crimeea, asigurându-se astfel securitatea Sevastopolului, singurul port la o mare caldă deținut în prezent de Federația Rusă. Tergiversarea încheierii unui acord de pace însă nu îl ajută pe Putin sub aspectul strategiei războiului ci doar și cel mult în ceea ce privește amplificarea conflictului latent care se transformă într-un veritabil război rece între Statele Unite, antiglobaliste și antisoroșiste și Bruxelles-ul, ultraglobalist și ultrasoroșist. Pâna la urmă, sunt astfel trei entități, nu doar două, care încearcă să se lase una pe alta în ofsaid și să câștige teren fără să facă nimic.

De peste doi ani de zile, șocându-i pe mulți, susțin o teză care mi se pare de bun simț. Niciun stat agresat în teritoriul său nu-și poate învinge adversarul dacă la rândul său nu atacă teritoriul inamic. S-au grăbit mulți să mă ia peste picior atât pe mine cât și pe ceilalți care solicitau susținerea din această perspectivă a lui Volodimir Zelenskyi. Atât Uniunea Europeană cât și Joe Biden s-au opus cu vehemență ca armamentul pus la dispoziția Ucrainei să fie utilizat în acest scop. Ceea ce în urmă cu 6 luni a făcut și Donald Trump. Același Donald Trump care astăzi susține contrariul. Dar una spune, și alta face! Să fie limpede pentru toată lumea. Rachetele cu rază medie și lungă de acțiune puse la dispoziția Ucrainei de Statele Unite și de Germania nu pot opera decât în măsura în care sunt ghidate de singurele aplicații existente în acest sens, cele deținute de armata americană. Care în continuare, în ciuda declarațiilor recente ale lui Donald Trump, se opune atacării infrastructurii militare a Federației Ruse în adâncimea teritoriului. Deci cine și cum se spală pe mâini în toată această afacere despre război și moarte?

Închei încercând să explic cum România s-a pus singură prin anularea alegerilor și apoi prin eliminarea din cursă a lui Călin Georgescu între ciocan și nicovală. Rezultatul este că în prezent, pe bună dreptate, autoritpățile de la București sunt total ignorate de cele de la Washington cu care până nu de mult s-au aflat în parteneriat strategic consolidat. Și mai mult decât atât, programul Visa Waiver a fost anulat, Andrei Muraru, ambasadorul extrordinar și pelnipotențiar al României la Washington, un slugoi al fostei administrații Biden a fost convocat de urgență și fără explicații la Departamentul de Stat, urmând să fie împachetat și trimis la București, iar un control la sânge al Departamentului de Stat este făcut în această săptămână care urmează la Autoritatea Electorală Permanentă pentru ca după raportul Departamentului de Stat, conducătorilor ilegitimi de la București să li se ia gâtul. Acesta este ciocanul. Dar care e nicovala? Este un imperativ major al Statelor Unite de a finaliza baza Kogâlniceanu unde urmează să fie aduse aeronavele multiroll F-35 în eventualitatea în care acestea , mai devreme sau mai târziu, vor primi misiunea de a apăra Ucraina și eventual de a ținti Federația Rusă. În viitorul apropiat, Departamentul de Stat se va da peste cap pentru ca România să fie decuplată de Bruxelles și recuplată la Washington. Ceea ce presupune schimbarea din temelii a conducerii politice.