Un contract de miliarde de lei pentru achiziția de drone militare a intrat într-un blocaj uriaș și a ajuns în centrul unui scandal internațional. Programul celor 21 de drone tactice Watchkeeper X, comandate de România în 2022 de la producătorul israelian Elbit Systems, nu a fost finalizat nici până astăzi, iar banii, aproximativ 400 de milioane de dolari, au fost deja virați.
Lipsa livrărilor și explicațiilor a atras atenția Parlamentului britanic, unde deputații au început să ancheteze situația.
România a plătit milioane pentru drone care nici măcar nu au fost livrate
Contractul a fost semnat în decembrie 2022 în mandatul ministrului Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și prevedea achiziția a șapte sisteme complete de drone Watchkeeper X, inclusiv transfer de tehnologie, producție locală și asamblarea finală pe teritoriul României. Primele livrări erau așteptate imediat după semnarea contractului, însă programul este acum complet blocat. Explicațiile lipsesc din partea autorităților române, iar ancheta a fost declanșată în Marea Britanie după ce deputatul Steve Witherden a solicitat clarificări secretarului pentru Afaceri și Comerț britanic.
Scandalul a fost adus în atenție și de organizațiile jurnalistice Declassified UK și CAAT, care au subliniat faptul că întârzierea livrărilor ridică probleme grave de transparență și de gestionare a banilor publici.
O posibilă explicație a întârzierii vizează două licențe de export acordate companiei britanice Thales, în valoare totală de 120,1 milioane de lire sterline, pentru sisteme radar integrate în dronele Watchkeeper X. Aceste componente ar fi trebuit livrate în Israel pentru a fi ulterior reexportate către România.
Datele oficiale arată că, în 2024, guvernul britanic a emis licențe de export de echipamente militare către Israel în valoare de 142 de milioane de lire sterline, cea mai mare sumă din 2017. O mare parte din această valoare provine tocmai din licențele pentru radarele militare Thales, acordate în noiembrie aceluiași an.
Guvernul britanic a menționat că licențele făceau parte dintr-un program destinat unui client final din NATO, fără a dezvălui identitatea acestuia, însă analiza experților indică faptul că România este cel mai probabil beneficiar.
Războiul din Gaza și tehnologia depășită
Dronele Watchkeeper sunt produse de compania UTacS, un joint-venture între Thales UK și Elbit Systems, și se bazează pe modelul Hermes 450, folosit intens de armata israeliană.
România a comandat aceste sisteme în decembrie 2022, printr-un contract-cadru de 411 milioane de dolari, în mandatul lui Angel Tîlvăr. Prima tranșă, de 180 de milioane de dolari, a fost plasată în iunie 2023. Ulterior, Elbit Systems a anunțat că livrările vor fi întârziate din cauza războiului din Gaza, ceea ce explică parțial blocajul.
Între timp, tehnologia dronelor Watchkeeper X a evoluat rapid, iar modelele comandate de România riscă să fie depășite și necompetitive, ridicând întrebarea: cine va răspunde pentru sutele de milioane plătite pe echipamente care nu mai sunt de actualitate?
Cum a putut Curtea de Conturi să închidă și să descărcareze anul financiar la Ministerul Apărării, când dronele comandate din 2022 nu au fost niciodată livrate? Se vede clar că singurul scop al guvernelor PNL și PSD, sprijinite de UDMR și USR, este să guverneze pentru a fura bani și a îndatora țara, fără nicio responsabilitate reală pentru contractele publice și siguranța națională.
Clasa politică, acum, cu dovezi clare, poate fi bănuită de hoție, incompetență și multă prostie, iar situația dronelor care nu au ajuns din 2022 până acum arată că instituțiile statului nu doar că nu controlează, ci acoperă marșăviile guvernului.
La noi, guvernele ascund totul, de aceea nu există transparență și nu explică pe ce cheltuie bani sub pretextul războiului sau al secretului militar, astfel pot fura liniștiți și primi comisioane hoții din instituțiile statului și politicienii din guverne.
Cine recuperează banii?
Blocajul ridică întrebări urgente:
- Cine va recupera banii publici deja virați către Elbit Systems?
- Cine răspunde pentru prejudiciul creat statului român?
- Cine garantează că, în continuare, industria națională de apărare nu va fi afectată de această amânare?
Organizațiile de monitorizare a exporturilor de armament, precum CAAT, susțin că livrările către Israel contribuie indirect la dezvoltarea industriei de apărare israeliene și la conflictele regionale, cerând un embargo complet asupra armelor.
Având în vedere sumele uriașe implicate și lipsa livrărilor, Parchetul General ar trebui să intervină urgent pentru a iniția proceduri de recuperare a prejudiciului și verificarea responsabilității contractuale a autorităților române.
Pe lângă întârzierile privind livrarea dronelor, proiectul includea și un transfer strategic de tehnologie către România, cu producția unor componente și asamblarea finală pe plan local, esențial pentru dezvoltarea industriei naționale de apărare.
Blocajul actual pune însă în pericol acest obiectiv, lăsând România fără tehnologie și fără echipamente pentru care a plătit deja sume uriașe. Întrebările despre responsabilitatea autorităților române, gestionarea contractelor și modul în care banii publici au fost utilizați rămân fără răspuns, iar scandalul continuă să capete amploare la nivel internațional.