Rădăcinile imnului național al Israelului: versuri scrise la Iași și melodie inspirată din folclorul românesc

Puțini români știu că Hatikvah („Speranța”), imnul național al Israelului, își are originile în România. Versurile au fost scrise pentru prima dată la Iași, în anul 1877, de către poetul evreu Naftali Herz Imber, iar melodia care le însoțește este inspirată dintr-un vechi cântec popular românesc, „Carul cu boi”. Această îmbinare neobișnuită de inspirație românească și ideal sionist a dus la nașterea unui imn devenit simbol identitar al unui stat modern.

Imnul național al Israelului are rădăcini românești

În anul 1877, pe când se afla în Iași, tânărul poet evreu Naftali Herz Imber a scris o poezie intitulată Tikvatenu („Speranța noastră”), în care exprima dorul colectiv al evreilor pentru întoarcerea în Țara Sfântă. Născut în 1856 în Galiția (parte a Imperiului Austro-Ungar), Imber se stabilise temporar în România, unde și-a cristalizat gândurile într-un poem profund emoțional, marcat de dorința renașterii naționale a poporului evreu.

În 1882, Imber a emigrat în Palestina, pe atunci sub ocupație otomană, stabilindu-se la Haifa. Acolo, a continuat să revizuiască și să promoveze poemul său, iar în 1886 l-a publicat în volumul Barkai, lansat la Ierusalim. Versurile au fost repede îmbrățișate de comunitățile sioniste din regiune și din Europa, devenind o expresie artistică a mișcării pentru reîntoarcerea evreilor în patria ancestrală.

Poezia lui Imber a rămas ani de zile fără linie melodică. Însă în 1888, Samuel Cohen, un tânăr evreu din Ungheni, Basarabia, stabilit în Palestina, a găsit rezolvarea. Dorind să pună versurile pe o melodie familiară, el a adaptat un vechi cântec românesc intitulat Carul cu boi, pe care îl auzise în copilărie. Cântecul era răspândit în zona Moldovei și Transilvaniei, și fusese el însuși derivat din melodia La Mantovana, o compoziție italiană din secolul al XVII-lea, folosită și de Mozart și Smetana.

Melodia aleasă de Cohen s-a potrivit perfect cu tonul solemn și optimist al poemului. Astfel, Hatikvah a căpătat forma cunoscută astăzi: un imn care unește lirismul sionist cu accentele profunde ale muzicii populare românești.

De la cântec patriotic la simbol de stat

În anii ce au urmat, Hatikvah a fost adoptat de mișcarea sionistă și cântat la congresele internaționale ale acesteia. Cu toate acestea, nu toți liderii mișcării au fost entuziasmați. Theodor Herzl, fondatorul sionismului politic, nu era un admirator al lui Imber și nici al poemului său, pe care îl considera lipsit de forță politică. Cu toate acestea, cântecul a devenit popular în rândul evreilor din întreaga lume și a fost adoptat neoficial ca imn al națiunii în formare.

După proclamarea Statului Israel în 1948, Hatikvah a fost folosit în mod curent la ceremoniile oficiale, deși nu fusese adoptat legal ca imn. Din punct de vedere legal, acest pas s-a făcut abia în 2004, când Knesset-ul (Parlamentul israelian) a votat în mod oficial recunoașterea Hatikvah ca imn național.

Imnul nu a fost ferit de controverse. Unii evrei religioși l-au criticat pentru că nu face nicio referire la Dumnezeu, în timp ce o parte dintre cetățenii arabi ai Israelului (aproximativ 20% din populație) l-au considerat exclusivist, întrucât face apel doar la aspirațiile evreilor.