National

Radu Pietreanu, reacție tranșantă după scandalul izbucnit după Revelion: „Noi am fost pretextul ca USR să se ia de TVR și să o ocupe”

Publicat: 04 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Radu Pietreanu reacție tranșantă după scandalul izbucnit după Revelion Noi am fost pretextul ca USR să se ia de TVR și să o ocupe
Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu

Actorul Radu Pietreanu a avut o reacție dură la atacurile aduse de mai mulți politicieni printre care și deputatul USR Iulian Bulai. Comediantul și membru al grupului umoristic ”Vacanța Mare” i-a lansat o provocare șefului Comisiei de Cultură din Parlament. Acesta l-a provocat la un duel din punct de vedere al cunoștințelor de cultură generală. De asemenea a accentuat ideea conform căreia ”prostul nu râde, se enervează”.

”Cât de retardat să fii să ai 150 de posturi gratis și tu să te uiți la TVR? Noi am fost pretextul ca USR să se ia de TVR și să o ocupe. Mi-e frică de poliție, după 30 de ani, că va veni să îmi spună că s-au făcut plângeri că au fost parodiați unii. Cuvintele despre măști, despre pandemie, au fost spuse de personaje, de Leana, de Costel.

Prostul nu râde, se enervează. Asta nu o să o auzi la Bulai. Îl invit la orice emisiune de genul ”Câștigă România”, eu și el, să vedem cine e mai bun. Nu mi-a dat nimeni un leu când am fost bolnav de cancer ca să mă vindec și mi-am vândut casa.”, a declarat Radu Pietreanu.

Mugur Mihăescu l-a pus la punct pe Iulian Bulai: „Nu pot sa respect comunistii. Domnule, nu ti-e rusine”

Actorul Mugur Mihăescu a lansat un mesaj dur la adresa șefului Comisiei de Cultură din Parlament, deputatul USR Iulian Bulai. Acesta le-a solicitat liderilor formațiunii politice USR-PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, să-l excludă pe Bulai din partid.

Scandalul a apărut după ce TVR 1 a prezentat de Revelion un program umoristic în care s-a regăsit, printre alții, Mugur Mihăescu. În timpul programului s-a prezentat o parodie cu un actor care l-a interpretat pe Klaus Iohannis spunând: „Anul 2021 va fi Anul Bivolului în calendarul chinezesc. Sau Anul Boului în calendarul românesc. Tre să fii tare bou să mai stai închis în casă!”. Ulterior, membri din coaliția de guvernare dar și din CNA au acuzat un „spectacol grotesc” la TVR care instigă la nerespectarea regulilor din pandemie și s-a avansat propunerea schimbării conducerii TVR din acest motiv.

„Nu am ce sa raspund. O sa spun un singur lucru, in 1988 era la Timisoara intr-un spectacol si am bagat o soparlita cu Ceausescu, am ridicat sala in picioare, dupa care conducerea partidului a interzis publicului sa mai participe la spectacolele noastre pentru ca era o bascalie ieftina la adresa lui Ceausescu. Dupa care Ceausescu a murit la un an dar am impresia ca domnul e prea tanar sa stie lucrurile acestea. Arunca niste cuvinte sa se afle in treaba.

Unor asemenea oameni n-ai ce sa le raspunzi. Stiti cum e, trec anii peste dansii degeaba, asta e situatia. Nu inteleg nimic din ce se intampla, ne intoarcem la comunism, la dictatura? Trebuie sa imi pun un tablou cu liderul suprem? O sa-l iau la misto si pe asta. Acum este intr-o functie in care ne ia el pe noi la misto”, a spus Mugur Mihăescu, la Antena 3, prin telefon. În emisiune, tot prin telefon, era și liderul Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Iulian Bulai (USR).

„Nu pot sa respect comunistii. Domnule, nu ti-e rusine, ma faci conspirationist? Domnule, sa-ti fie rusine. Cum ma faci pe mine conspirationist, ma?”, i s-a mai adresat Mihăescu deputatului USR.

Deputatul USR Iulian Bulai a spus că întrerupe convorbirea telefonică dacă postul Antena 3 nu ia atitudine față de Mugur Mihăescu. „Mai bine iesi, ma, du-te!”, i-ar replica Mihăescu. „Asta e vagabonțeală! Vai steaua voastră de comuniști!’, a adăugat actorul.

Adauga un comentariu