Secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a vorbit despre ce consideră că ar trebui să se întâmple după 15 iunie. Acesta a afirmat că ar trebui să existe un cadru legislativ care să permită menținerea în continuare a unor restricții deoarece pandemia de coronavirus încă nu a trecut și reprezintă un pericol pentru populație.
„Poate este o soluție normală în situația în care nu am încheiat încă problema acestei epidemii și a acestui virus. În lumea politică trebuie să se discute. Eu sunt convins că se va ajunge la un consens și lumea va înțelege că lucrurile nu s-au terminat încă. Eu nu cred că am terminat încă (…) Din perspectiva mea, v-am spus că trebuie să continuăm clar cu o modalitate de a putea coordona și a lua anumite măsuri. Acest lucru ni-l permite deocamdată starea de alertă. Din 15 iunie trebuie să analizăm cum se va putea. Poate cu starea de alertă, dar cu mai puține restricții. Dacă nu va fi starea de alertă, vedem care va fi.
Dacă lăsăm totul și spunem că revenim la situația dinaintea virusului, eu cred că e o greșeală pe care o vom plăti scump. Trebuie găsită o soluție, pentru că noi nu putem în 15 iunie să revenim la o normalitate totală. (…) Trebuie să lăsăm această dorinţă ca la copii mici: ‘Vreau totul acum!’ Trebuie să avem înţelepciunea şi răbdarea să mai aşteptăm. Este vorba de o săptămână, două, trei”, a spus Raed Arafat.
Raed Arafat spune că autorităţile iau în calcul şi apariţia unui nou val de coronavirus în toamnă.
Secretarul de stat a anunțat că autorităţile iau în calcul şi apariţia unui nou val de coronavirus în toamnă.
„Avem în discuție și valul doi. Nimeni nu știe dacă va mai veni valul doi. Am discutat personal cu colegii de la OMS.La toamnă este posibil să existe creșteri, mai ales că va reveni gripa sezonieră. Este un virus din familia respectivă, ar acesta s-a purtat altfel, la anumite categorii de vârstă a avut o mortalitate mai ridicată. Problema noastră este că, neexistând vaccin și tratament și fiind un număr mai mare de cazuri, problema era impactul asupra sistemului sanitar. În timpul gripei sezoniere, acest lucru se menține cât de cât sub control, mai ales că aici avem și vaccin.”, a mai spus Arafat.
Raed Arafat a mai anunţat că dacă va fi scos pe piaţă un vaccin contra COVID-19 se va vaccina şi „va fi o recomandare foarte clară dacă vaccinul este sigur”.
În cazul în care se va observa o creșterea a numărului de decese și de persoane infectate se vor lua măsuri suplimentare
Raed Arafat a afirmat că situația „nu este cum ne-am dorit” și „trebuie să lucrăm împreună” pentru a împiedica o posibilitate pe care „nimeni nu o vrea și anume să revenim la un număr mare de cazuri și să fie obligatoriu să se mai ia unele măsuri, din nou”.
„Creșterea cazurilor de persoane infectate de joi ar trebui să ne atragă atenția. Trebuie să urmărim ce se întâmplă în următoarele zile, care va fi situația. Este un semnal că situația nu este sub control, așa cum ne-am dorit noi și că trebuie să fim foarte atenți în respectarea regulilor de distanțare fizică care se solicită populației de către noi, autoritățile Trebuie să lucrăm împreună pentru a împiedica o posibilitate pe care nimeni nu o vrea și anume să revenim la un număr mare de cazuri și să fie obligatoriu să se mai ia unele măsuri, din nou.
Chiar dacă sunt măsuri de relaxare care au fost luate și care sunt binemeritate pentru cei care au stat acasă și au suportat ce s-a întâmplat până acum și au suportat măsurile de restricții care au fost, trebuie să avem grijă mare în respectarea regulilor mai departe – purtarea măștii, distanțarea, toate regulile astea de igienă pe care noi le-am făcut cunoscute”, a declarat Raed Arafat.