Prima pagină » National » Raed Arafat, despre redeschiderea școlilor: „Este posibil să se reia, pe bază de scenarii, începând cu 8 februarie”

Raed Arafat, despre redeschiderea școlilor: „Este posibil să se reia, pe bază de scenarii, începând cu 8 februarie”

08 ian. 2021, 22:45,
Bianca Rebegea în National

Raed Arafat a vorbit despre dorința specialiștilor, aceea de a fi reluate cursurile „faţă în faţă”, dar pentru realizarea acesteia trebuie avută în vedere și situația epidemiologică.

Astfel că, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență afirmă despre reluarea cursurilor că „dacă totul este ok, este posibil să se reia, pe bază de scenarii, începând cu 8 februarie”

Fiind întrebat de ce școlile nu au fost deschise până acum, el a precizat că perioada rămasă până la următoarea vacanţă este mică şi încă nu s-a evaluat impactul sărbătorilor de iarnă. ”Posibil să se răspândească din nou, prin copii, virusul din casă în casă”, a explicat Arafat.

”CNSU a luat decizia şi urmează să fie date aceste lucruri public, dacă nu au fost date deja, ca până în 8 februarie se va continua online, urmând ca apoi să se ia decizia. Clar că toată lumea doreşte să se întoarcă la forma de predare fizică, eventual cu scenariile care au fost până acum, dacă apar cazuri într-o şcoală”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Raed Arafat.

Acesta a spus că, ”dacă totul este ok, este posibil să se reia, pe bază de scenarii, începând cu 8 februarie”.

”Acest lucru se va face pe bază de analiză a situaţiei epidemiologice de la momentul respectiv”, a precizat Arafat.

Întrebat ce motive au existat pentru ca predatul online să fie menținut, el a punctat că se au în vedere mai multe aspecte: perioada scurtă care mai este până la vacanţă, faptul că nu s-a evaluat încă perioada sărbătorilor de iarnă, dar şi faptul că elevii sunt un vector posibil de transmitere.

”Posibil să se răspândească din nou, prin copii, virusul din casă în casă”, a precizat Arafat.

Kelemen Hunor: „Nu putem pierde o generație întreagă”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, cere redeschiderea școlilor începând cu data de 8 ianuarie. Vicepremierul a afirmat că autoritățile iau în calcul și scenariul ca elevii să revină fizic în bănci doar în anumite localități, unde există mai puține cazuri de COVID-19.

„După vacanța de iarnă, deci 8 februarie este data la care sper și vreau să cred că va fi posibil să deschidem școlile. Am avut astfel de discuții cu primul-ministru, cu vicepremierul Dan Barna, am discutat și cu președintele Iohannis și cu ministrul Educației, la ședința de Guvern, dacă sistemul de învățământ este pregătit, poate fi pregătit pentru 8 februarie și toată lumea este de acord, dacă situația epidemiologică permite, atunci să deschidem școlile, elevii să se întoarcă fizic la școli”, a declarat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor: „În localitățile unde rata de infectare nu este mare, elevii să se întoarcă la școală“

Vicepremierul declară că s-ar putea găsi o variantă ca măcar regional sau pe județe să se poată redeschide școlile.

„Sigur, dacă nu este posibil în toată țara, la nivel național, atunci trebuie văzut dacă se poate aborda, eu sunt convins că se poate aborda și regional și în acele județe, în acele localități unde rata de infectare nu este mare, acolo, elevii să se întoarcă la școală.

Există și varianta să meargă doar cu grădinițele, clasele primare, clasa a VIII-a și clasa a XII-a, în prima etapă și după aceea să se întoarcă cu toții, dar din punctul nostru de vedere, din punctul meu de vedere, școlile trebuie redeschise pe 8 februarie. Nu se poate să pierdem încă un semestru și o generație întreagă”, a mai spus Kelemen Hunor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 decembrie 2025
17 decembrie 2025
Articole similare
Telefonul unui celebru interpret de muzică populară, dispărut după ce a cerut șoferului Bolt să-l pună la încărcat! Cristian Harhătă: „Am pierdut toată munca din ultimii 6 ani”
02:00
FOTO Telefonul unui celebru interpret de muzică populară, dispărut după ce a cerut șoferului Bolt să-l pună la încărcat! Cristian Harhătă: „Am pierdut toată munca din ultimii 6 ani”
„Prietenii lui Moș Crăciun” au mers și la Valerica Grăunte, o femeie care trăiește mai mult în întuneric. Bătrâna, imobilizată la pat, primește curent electric doar câteva ore pe zi
02:00
FOTO „Prietenii lui Moș Crăciun” au mers și la Valerica Grăunte, o femeie care trăiește mai mult în întuneric. Bătrâna, imobilizată la pat, primește curent electric doar câteva ore pe zi
Discuții aprinse între afacerist și director
02:00
Discuții aprinse între afacerist și director
Prietenii lui Moș Crăciun au poposit în casele bătrânilor din comuna Mironeasa. Zamfira Grigore, femeia izolată la marginea pădurii: „Vă mulțumesc din suflet că nu m-ați uitat”
02:00
FOTO Prietenii lui Moș Crăciun au poposit în casele bătrânilor din comuna Mironeasa. Zamfira Grigore, femeia izolată la marginea pădurii: „Vă mulțumesc din suflet că nu m-ați uitat”
Ion Turlara a izbucnit în lacrimi la vederea prietenilor lui Moș Crăciun. Bărbatul, imobilizat în scaun cu rotile, a împodobit bradul în așteptarea darurilor: „Vă rog să veniți și anul viitor, pentru că vă iubesc”
02:00
FOTO Ion Turlara a izbucnit în lacrimi la vederea prietenilor lui Moș Crăciun. Bărbatul, imobilizat în scaun cu rotile, a împodobit bradul în așteptarea darurilor: „Vă rog să veniți și anul viitor, pentru că vă iubesc”
După tragedia din Baza 3, polițiștii au „vânat” șoferii care nu dau prioritate pietonilor în municipiul Iași
02:00
FOTO După tragedia din Baza 3, polițiștii au „vânat” șoferii care nu dau prioritate pietonilor în municipiul Iași
Peste 10 milioane de lei cheltuie Primăria Podu Iloaiei pentru reabilitarea și eficientizarea termoenergetică a Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu”
02:00
Peste 10 milioane de lei cheltuie Primăria Podu Iloaiei pentru reabilitarea și eficientizarea termoenergetică a Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu”
Comuna Valea Lupului va beneficia de un sistem de supraveghere ultramodern! O parte dintre camere vor putea recunoaște plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor
02:00
FOTO Comuna Valea Lupului va beneficia de un sistem de supraveghere ultramodern! O parte dintre camere vor putea recunoaște plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor
Un bărbat din Iași a rămas fără laptop după ce l-a pus în easybox-ul Sameday din Alexandru cel Bun. „Sunt camere, au văzut cine l-a luat”
02:00
FOTO Un bărbat din Iași a rămas fără laptop după ce l-a pus în easybox-ul Sameday din Alexandru cel Bun. „Sunt camere, au văzut cine l-a luat”
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași va cumpăra materiale sanitare și consumabile de peste 5,9 milioane de euro
02:00
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași va cumpăra materiale sanitare și consumabile de peste 5,9 milioane de euro