Secretarul de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat și-a manifestat înrijorarea cu privire la situația actuală din România în raport cu pandemia de coronavirus. Acesta nu poate exclude posibilitatea de a reveni la starea de urgență.
„La un moment este posibil să trebuiască să suplimentăm locurile la terapie intensivă. Semnalele de alarmă sunt. Insistăm la oameni să respecte regulile de protecție. Mască, dezinfecție, spălare pe mâini. Vedem o creștere foarte serioasă și avem niște indicatori pe care îi analizăm. Durata de infectare a scăzut. Creșterea cazurilor active începe să pună presiune pe secțiile de terapie intensivă. Avem și alte probleme. Nu putem să detașăm medicii așa de ușor. Nu pot să zic dacă vom ajunge din nou la starea de urgență. Încercăm să nu ajungem în situația de a alege dintre doi pacienți pe cine să punem la ventilator”, a declarat Raed Arafat.
Ce spune, Raed Arafat despre scandalurile de corupţie: Eu vă cumpăr glonţul, faceţi ce vreţi cu mine
Ce spune, Raed Arafat despre scandalurile de corupţie în care a fost acuzat de anumite fapte. Şeful DSU susţine că în aceste momente este în plină desfăşurare o campanie de denigrare a persoanei lui dar şi a colegilor cu care lucrează. Într-o intervenţie la antena3, Raed Arafat a făcut o declaraţie şocantă
Ce spune Raed Arafat despre scandalurile de corupţie
Şeful DSU susţine faptul că în aceste momente se duce o campanie acerbă de denigrare a lui şi a colegilor lui. Raed Arafat arată faptul că el nu a luat niciodată nici macat 1 leu de undeva şi face şi o declaraţie destul de şocantă:
”În momentul în care prindeți că doctorul Arafat a luat un leu sau a dat cuiva un leu, deși este o chestie de corupție, nicio problemă. Eu vă cumpăr glonțul, faceți ce vreți cu mine. Eu nu am făcut așa ceva în viața mea și nu am să fac! Am încredere în oamenii cu care lucrez că nici ei nu pretează la așa ceva. Dacă undeva se găsește unul, se va scoate de acolo.”
Raed Arafat susţine că peste tot el şi colegii lui sunt acuzaţi de faptul că sunt hoţi şi că acest lucru trebuie să înceteze că nu se mai poate sta în această teroare. Raed Arafat face şi un apel la oameni şi le explică faptul că el şi echipa lui lucrează pentru ţara şi că se afla la limita stresului maxim
” Nu putem să mergem sub această teroare. Peste tot suntem hoți, suntem acuzați că suntem hoți.Oameni buni, lucrăm pentru țara asta și facem pentru țara asta ce este la limita stresului maxim. Poate sunt probleme care trebuiau rezolvate de ani de zile și acum când rezolvăm și când ies rezultatele ne trezim că suntem făcuți hoți? Cum își permite cineva să vină să acuze”, a zis Arafat, joi seară, la ”Sinteza zilei”.
Raed Arafat a fost prezent în platoul Antena 3 pentru a-i da o replică la declaraţiile lui Victor Ciutacu.
Victor Ciutacu, replica tăioasa pentru şeful DSU
Replica la replica lui Raed Arafat nu s-a lăsat aşteptată. Victor Ciutacu a dat a postat un mesaj pe o reţea de socializare. Jurnalistul susţine faptul că, în momentul Colectiv, când mai toate posturile de televiziune exercitau o campanie mediatică negativă, el a fost singurul jurnalist care i-a luat apărarea.
„Vreau să-i transmit un mesaj domnului Raed Arafat. Domnule secretar de stat şi comandant al acţiunii, pe vremea când actualii dvs. parteneri media vă călcau în picioare, vă demonizau, cereau arestarea dvs. şi, dacă se putea, expulzarea din România, în urma tragediei de la Colectiv, un imbecil, numit Victor Ciutacu, s-a pus cu pieptul în faţa loc şi atâta cât a putut el, cât a reuşit postul ăsta de televiziune să convingă, v-a susţinut cauza. Dintr-un motiv foarte simplu, domnu’ Arafat: pentru că nu am făcut nici afaceri împreună, nici nu ne-am vizitat, nici nu ne-am frecventat.
Eu şi postul pe care îl reprezint şi al cărui lider de audienţă sunt, fie că vă place să credeţi sau nu, am crezut în onestitatea dvs., în priceperea dvs., în dorinţa de a vă face bine. Şi ştiam şi dedesubturile din spatele, partea nevăzută a acţiunii care urma să vă execute. Dvs. aţi supravieţuit, aşa cum aţi făcut de fiecare dată, miraculos, şi aţi ajuns, printr-o ironie a sorţii, comandantul acţiunii celor care au vrut să vă bage în puşcărie, să vă dea afară din serviciu şi, dacă se poate, să vă expulzeze.
«Domnule Arafat în această perioadă aţi avut, aveţi şi mi-e teamă că veţi continua să aveţi un comportament absolut despotic, dezgustător şi ruşinos»
Acum sunteţi de parte lor şi, cu tot regretul v-o spun, domnule Arafat, fără a vă contesta priceperea, buna-credinţă şi nici măcar bunul-simţ, că în această perioadă aţi avut, aveţi şi mi-e teamă că veţi continua să aveţi un comportament absolut despotic, dezgustător şi ruşinos pentru un om de talia celui care sunteţi”, a afirmat Ciutacu, în emisiunea sa de la România TV.