Prima pagină » National » Raluca Turcan a atacat „Platforma Liberal-Conservatoare” din PNL: „Pare construită în biroul lui Sorin Grindeanu”

Raluca Turcan a atacat „Platforma Liberal-Conservatoare” din PNL: „Pare construită în biroul lui Sorin Grindeanu”

20 iul. 2026, 20:10, 3 ,
Redacția BZI în National

Deputata Raluca Turcan a afirmat, luni, că aşa-zisa „platformă conservatoare” din PNL pare construită în biroul preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu.

Ea a subliniat că liberalii au deja un program politic care defineşte clar identitatea, valorile şi direcţia partidului, relatează Agerpres.

„Aşa-zisa ‘platformă conservatoare’ din PNL pare construită în birou la Sorin Grindeanu. Cel mai probabil, această iniţiativă face parte din planul anunţat de Sorin Grindeanu de a-şi asigura o majoritate parlamentară pentru viitoarele sale proiecte politice sau pentru cine ştie ce altă construcţie de culise. PNL nu are nevoie de o nouă ‘platformă conservatoare’. PNL are deja un program politic care îi defineşte clar identitatea, valorile şi direcţia. Problema nu este lipsa unei doctrine, ci lipsa de consecvenţă a unor oameni care au ales să o abandoneze. Conservatorismul nu poate fi folosit drept paravan pentru compromisuri politice. Nu poate justifica apropierea de PSD, dependenţa de PSD, împărţirea funcţiilor cu PSD, sinecurile, mufarea la bani publici sau participarea la grupări care au transformat statul într-o sursă de privilegii”, a scris Turcan, pe Facebook.

O nouă tabără se conturează în PNL. Platforma lui Alin Tișe a primit sprijin din teritoriu

Ea îi îndeamnă pe cei care cochetează cu un nou partid să aibă curajul propriilor convingeri şi să-şi facă propria formaţiune.

„Dacă cei care cochetează cu un nou partid cred cu adevărat în proiectul lor atunci să lase justificările de circumstanţă. Să aibă curajul propriilor convingeri. Să-şi facă partid. Să meargă în faţa românilor. Să ceară votul oamenilor spunându-le ca esenţa liberalismului înseamnă sa execute comenzile PSD. Atunci vom vedea dacă există susţinere populară pentru politica trădării”, a completat Raluca Turcan.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, susţine că este important ca PNL „să redevină un spaţiu al dialogului autentic, în care fiecare membru este ascultat şi respectat”.

„Diversitatea opiniilor nu este o slăbiciune, ci o resursă. Sunt convins că foarte mulţi colegi liberali gândesc astfel. Vocea aleşilor locali trebuie să conteze mai mult în procesul de decizie, deoarece ei sunt cei care reprezintă partidul în comunităţi, cunosc realităţile din teren şi poartă, zi de zi, responsabilitatea în faţa cetăţenilor. Din aceste motive susţin Platforma Liberal-Conservatoare din interiorul Partidului Naţional Liberal. Este un demers care îşi propune să reafirme identitatea doctrinară a partidului, să promoveze valorile liberal-conservatoare care au definit dintotdeauna PNL şi să ofere un cadru pentru o dezbatere deschisă, onestă şi responsabilă despre viitorul nostru. Platforma nu este îndreptată împotriva partidului şi nici împotriva cuiva. Dimpotrivă, îşi propune să întărească PNL prin dialog, prin respect reciproc şi prin revenirea la principiile care au făcut din Partidul Naţional Liberal principalul partid al dreptei româneşti”, a transmis Veştea.

Recent, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe, a anunțat că nu se simte reprezentat de „greii” partidului – aluzie la Ilie Bolojan și ceilalți din anturajul său – astfel că a lansat o Platformă Liberal-Conservatoare în interiorul formaţiunii, decizie lăudată de Adrian Veștea, care a transmis public faptul că o „susține”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
PNL și USR contestă la CCR noua componență a Biroului Permanent al Camerei Deputaților
PNL și USR au sesizat CCR după schimbarea componenței Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Conflictul privind conducerea Camerei Deputaților a ajuns la Curtea Constituțională. PNL și USR contestă hotărârea adoptată la începutul sesiunii parlamentare de toamnă, prin care câte un reprezentant al celor două formațiuni a fost înlocuit cu reprezentanți ai AUR și S.O.S. România. […]
PNL și USR contestă la CCR noua componență a Biroului Permanent al Camerei Deputaților
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 septembrie 2026
08 septembrie 2026