La naștere, recoltarea de celule stem se poate face din cordonul ombilical printr-un procedeu noninvaziv. Nu toate bolile hematologice pot fi însă vindecate prin transplant cu propriile celule stem.
Celulele stem sunt celule umane care au capacitatea de a se dezvolta în mai multe tipuri de celule diferite, de la celulele musculare la celulele creierului. În unele cazuri, acestea au și capacitatea de a repara țesuturile deteriorate. Cercetătorii consideră că terapiile pe bază de celule stem pot fi utilizate pentru a trata afecțiunile devastatoare precum paralizia sau boala Alzheimer.
Recoltarea de celule stem, care este procedura și cât costă
Trebuie să alegi mai întâi compania care va recolta celulele stem de la nou-născut și banca unde acestea vor fi procesate și stocate. Întregul proces costă între 800 și 2.000 de euro, în funcție de cantitatea de sânge prelevată, locul și modul de stocare. Trebuie să citești atent contractul pe care îl vei semna cu compania.
După ce vei alege clinica unde vei depozita celulele stem, vei primi o trusă pentru recoltare pe care o dai medicului care va asista la naștere. Recoltarea presupune prelevarea unei mostre de sânge din cordonul ombilical din țesutul acestuia, imediat după nașterea bebelușului.
După recoltare, mostrele prelevate la naștere vor fi testate și dacă rezultatele analizelor arată că sunt bune, vor fi depozitate pentru toată viața la banca de celule stem. Conservarea se face la temperaturi de -190 de grade Celsius, în containere speciale cu vapori de azol lichid.
Singurele celulele stem utilizate în prezent pentru tratarea anumitor boli sunt celulele stem hematopoietice. Acestea sunt utilizate în numeroase proceduri precum transplanturile de măduvă, ajutând pacienții cu cancer să producă celule noi din sânge, după ce propriile celule stem hematopoietice au fost distruse prin radioterapie și chimioterapie. De asemenea, pot fi utilizate pentru tratarea persoanelor cu afecțiuni cum ar fi anemia Fanconi, o afecțiune a sângelui.
În ce constă stocarea acestor celule
Stocarea celulelor stem după recoltare, adesea referită ca „bancare” a celulelor stem, implică un proces riguros pentru a asigura că celulele sunt menținute într-o viabilă pentru utilizarea potențială în viitor:
Primul pas este recoltarea, celulele stem din sângele cordonului ombilical, sunt colectate imediat după naștere. Apoi după recoltare, probele sunt ambalate în containere speciale și transportate rapid la un laborator. Este important ca transportul să se facă într-un interval de timp scurt, pentru a menține viabilitatea celulelor.
În laborator, sângele este procesat pentru a izola celulele stem. Acest lucru implică, de obicei, centrifugarea, pentru a separa diferitele componente ale sângelui și colectarea fracției care conține celule stem. Probele sunt testate pentru infecții sau contaminări, de asemenea, sunt evaluate viabilitatea și numărul de celule stem.
Odată procesate și testate, celulele stem sunt amestecate cu un crioprotector, o substanță care protejează celulele de daunele cauzate de înghețare, apoi ele sunt încă înghețate și stocate în azot lichid la temperaturi extrem de scăzute, adesea în jur de -196 de grade Celsius. La această temperatură, activitatea metabolică a celulelor este oprită, ceea ce permite stocarea pe termen lung fără deteriorarea semnificativă.
Odată crioprezervate, celulele stem sunt stocate fie în rezervoare speciale de azol lichid, fie în containere de depozitare cu vapori de azot ori în azot lichid, acestea sunt monitorizate constant pentru a asigura integritatea și securitatea stocării.
Dacă celulele stem sunt necesare în viitor pentru un tratament medical, ele pot fi rapid dezghețate și prelucrate pentru a fi gata pentru autotransplant, transplant sau de altă utilizare. Astfel că, recoltarea de celule stem se poate face din cordonul ombilical printr-un procedeu noninvaziv.